x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Indignare la curul gol (II)

Indignare la curul gol (II)

15 Feb 2012   •   22:59

Prostia m-ar putea omori. Vorbesc de imbecilitatea unora care, fara voia mea –dar n-am ce face, e dincolo de controlul meu- ma citesc.

Multi postaci au batut campii, mai mult sau mai putin portocalii, dupa comentariul de acum doua zile: 'Indignare la curul gol'. Sunt oarecum la paritate cu cei care au dat 'like', ceea ce e chiar mai mult decat ma asteptam. Se gaseste, totusi, cel putin unul care, fara ezitare, mi-ar crapa capul. Zau, m-a infricosat.

Am avut de ales: sa tac si sa sper ca ii va trece sau sa ii transmit (lui si deopotriva celor care gandesc asemenea) ca este idiot.

In esenta, doua chestii au fost retinute de cei care m-au alintat cu diverse injurii.

1. I-am luat apararea lui Capatos.

2. Emil Boc nu se afla intr-un spatiu public (contrar celor afirmate de mine).

Sa le luam pe rand. Ma citez: 'in emisiunea lui Capatos nu e vorba despre jurnalism, ci despre curnalism'. Asadar, Capatos nu este jurnalist, ci curnalist. Dupa mine, trebuie sa fii idiot ca, dupa o asemenea afirmatie, sa pretinzi ca i-as lua apararea lui Capatos. Deontologii s-au indignat ca, vai de noi, ce s-a ales de breasla jurnalistilor… Ei bine, s-a ales ce s-a ales nu datorita lui Capatos, ci datorita voua, celor care ati permis ca ziare in care, in urma cu 5-6 ani, era de neconceput sa apara cancanuri, buci si tate sa se umple de exact asa ceva! Capatos macar nu avea pretentia (pana la emisiunea cu nudul lui Boc) ca se ia in serios si (cred ca) isi asuma rolul de 'codos de la miezul noptii' pe micile ecrane (uite, puteti exulta, imbecililor, iarasi ii iau apararea lui Capatos!). 'Indignare la curul gol' a fost tocmai rabufnirea unui om care isi iubeste profesia si detesta halul in care au ajuns conditiile in care aceasta se poate manifesta. Si detesta pana la deprimare ca imprejurarile sunt astfel incat trebuie sa inoate cu valul si nu impotriva lui.

Stiu despre ce e vorba in emisiunea lui Capatos, dar nu am urmarit-o niciodata, decat accidental, pret de secunde. Mi-as dori ca 'Un show pacatos' si alte multe asemenea emisiuni sa nu existe, in sensul de a nu fi necesara, financiar vorbind, existenta lor. Mi-as dori ca televiziunile sa faca profituri atat de groase din emisiuni precum 'In Premiera', a lui Carmen Avram, incat sa nu fie necesare umpluturile, ba mai mult, sa fie indezirabile! Din pacate, ce-mi doresc eu nu se pupa deloc cu ce isi doreste onor Maria Sa Publicul.

Da, o spun din nou, Capatos a respectat deontologia publicand curul fostului premier, dar a respectat deontologia lui de curnalist. Conform acestei deontologii, ar fi gresit daca ar fi ignorat subiectul. Ratingul a fost la ceruri.

Acum, referitor la locul in care se afla Emil Boc atunci cand a fost filmat. Am zis asa: 'Boc s-a aratat in costumul lui Adam intr-un loc public, unde alti barbati isi acopereau partile intime cu prosoape'. Citez definitia expresiei 'in public' din DEX: 'In public = (care are loc) in fata unui anumit numar de persoane, in vazul lumii'. Din ce se vede in imaginea cu dosul lui Boc, acesta nu se afla intr-o cabina izolata, astfel ca s-ar fi putut spune ca a fost filmat prin gaura cheii. Se afla exact 'in fata unui anumit numar de persoane'. Deci, in public. Deci, urarea unora de a ma vedea filmat in WC e neavenita.

Sunt perfect de acord ca trebuie sa ai buba la cap sa filmezi asa ceva din amuzament sau placere - placerea de a face rau cuiva. Cum sunt perfect de acord ca, intr-o societate sanatoasa, asa ceva nu ar fi ajuns pe ecrane. Dar asta nu elimina responsabilitatea premierului Romaniei, chiar daca, fara doar si poate, este un jeg ceea ce i s-a intamplat. Da, e firesc sa incerci sa te comporti ca un om normal si e nefiresc ca altii sa profite de asta. Insa stii la ce te expui, ai un rang inalt in stat si trebuie sa fii 'mai catolic decat Papa' chiar si (sau mai ales) in materie de pudoare. In vestiarele comune, unii barbati aleg sa foloseasca un prosop atunci cand se schimba, pentru a nu se expune complet. Nu e comod, dar e sanatos, mai ales pentru, repet, premierul Romaniei. Asta ca sa nu mai vorbesc de faptul ca exista sali de fitness, chiar mai modeste decat cea frecventata de Emil Boc, care sunt dotate cu cabine de schimb.

S-ar zice ca e trist ca s-a intamplat asa ceva, ca s-a investit atat de multa energie intelectuala intr-un subiect care, in afara unei concluzii pe tema eticii mass-media, probabil aiurea si aceea in mentalul colectiv, nu conduce nicaieri.

Insa, developarea filmului intregii tarasenii releva ca s-a petrecut, totusi, ceva semnificativ: Crin Antonescu, speranta multor oameni din aceasta tara, care mai cred in capacitatea actualei clase politice de a ii scoate la liman, si-a dat rau de tot in petic. Nu doar ca a intrat in emisiunea lui Capatos si a comentat cu satisfactie pe tema 'Boc-cur-SPP', dar apoi a incercat sa dreaga busuiocul invocandu-si nestiinta (nu fusese, zice dansul, informat in clar asupra subiectului) si naivitatea (i s-a spus, totusi, ca, in mod special, se va dezbate un subiect serios si el a 'pus botul'). Nestiinta, naivitate si grosolanie nu sunt exact caracteristicile pe care un neam si le doreste de la conducatorul sau. De fapt, cred ca strada a aratat cat de mult s-a saturat, intre altele, de grobianism. Asadar, atentie Antonescu, cel pe care vizezi sa-l inlocuiesti macar de naivitate nu poate fi acuzat! De acord cu tine, Basescu Traian si gasca sa trebuie sa fie sanctionati politic si penal, dar ce oferi, in schimb?

×