x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Îndrumătorul

0
Autor: Tudor Octavian 17 Feb 2010 - 00:00
E mărunt, slinos, măsliniu, miop şi şchiop, nu se potriveşte deloc, dar absolut deloc cu zona, cu veacul, cu clima, cu lumea, întreaga lui înfăţişare e o frapantă nepotrivire cu orice, dar, când se înalţă scurt din călcâie şi cu mişcări de impiegat pătruns de importanţa momentului îi îndrumă pe şoferi spre locurile libere din parcaj şi le înhaţă leul, demn şi superior, fără să zică "să trăiască şefu'!", parcă totul începe să se lege. Chiar şi cei care dau de el pentru prima oară nu-şi pun întrebări. Îi dau banul, ştiind că nu se întâmplă nimic nici dacă nu i-l dau.

Omuleţul e convingător prin prezenţa sa protocolară, ridicolă şi cumva detaşată de realitate. De fapt, nici nu e vorba despre un parcaj, ci despre o stradă cu multe magazine pe ambele părţi. De ce nu se miră şi nu se revoltă nimeni, de ce până şi cei mai zgârciţi şoferi scot bancnota - iată nişte întrebări. Probabil pentru că aşa ar trebui să arate un îndrumător universal într-un parcaj ideal. Dar ce e acela un îndrumător român într-un parcaj netaxat? E o persoană care, dacă ar fi avut şcoală şi mai mult noroc în viaţă, ar fi îndrumat probabil pe doctoranzii de la Universitate, ar fi îndrumat un popor rămas în urma celorlalte popoare spre un loc liber în istorie, poate chiar şi un veac lipsit de o mare idee. La câte parcaje fără plată există, unde scot un ban zeci şi zeci, sute, poate chiar mii de îndrumători voluntari din toată ţara, e neîndoielnic că avem de-a face cu o vocaţie. Nu văd, de pildă, de ce n-am vedea îndrumători şi în faţa primăriilor săteşti şi comunale, ca să-i îndrepte pe slujbaşii care ezită între bodegă şi birou spre intrarea de serviciu. Asta e, ne lipsesc îndrumătorii! Până şi domnul Geoană ar avea nevoie de unul, care să-l conducă spre o cameră izolată, unde să-şi dea drumul la inspiraţie, când simte că-i vine. Să îşi calmeze acolo magnetizările, fără martori, nu la posturi de televiziune. Oricare om are momente în viaţă când se simte hipnotizat energetic, paranormalizat, dar, dacă e îndrumat cum trebuie spre un dulăpior din baie cu calmante ori către un psihiatru plin de înţelegere pentru aceste căderi în paranormalul de partid şi de stat, se face bine. Sunt multe, foarte multe situaţiile în care oamenii politici, miniştrii şi analiştii cu public mare o iau razna, deşi se găsesc încă destule locuri goale în parcajele bunului-simţ. Unii trebuie luaţi de mână şi duşi cu binişorul, fiindcă ocupă de când se nasc locul altora. Unii e musai să fie îndrumaţi cu un picior în fund spre uşile pe care se iese din viaţa publică. România e un imens parking, dar unul cu marcajele şterse, cu portari numiţi politic, cu şoferi care se bagă numai de-a curmezişul, cu mai multe fundături decât drumuri. Şi cu preşedinţi agitatori, acuzatori, jucători şi dansatori, deşi ce i-a lipsit dintotdeauna şi îi lipseşte şi azi e îndrumătorul.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de