Industria de romane

La 20 de ani contează ce cărţi citeşti. La 60 de ani, ce nu mai citeşti. Un domn de 60 de ani a fost prezent la lansarea ultimului roman de şase sute de pagini al unui scriitor pe care-l laudă toată lumea, dar nimeni dintr-un motiv hotărâtor. În trei zile, spune domnul de 60 de ani, îl termin. Sunt trei zile din viaţa ta, îi spun. Poate le foloseşti mai bine. Ce grozăvii îmi zici, răbufneşte domnul în etate, cum poţi să-mi vorbeşti aşa? E vorba de cultură, nu de un chef la restaurant!

Domnul e convins că, până în ultima zi de viaţă, cultura are prioritate. Normal, la un om care a citit sute de romane, ar fi să nu mai poată citi altele decât din raţiuni profesionale. Să afle cum sunt făcute. Dar, ca să ştii cum e făcut un roman, nu trebuie să-i birui toate cele şase sute de pagini. Depinde, prin urmare, cum ai citit până la 60 de ani romanele. Dacă le-ai consumat ca pe nişte prânzuri bune, poţi să mai consumi încă o sută-două cu acelaşi folos strict cantitativ. De la o vârstă încolo însă, nu mai poţi citi cărţile doar pentru povestea din ele. Aş zice nu de la o vârstă încolo, ci de la un prag al conştientizării mai departe. Oricare om care citeşte mult dezvoltă cu timpul şi o conştiinţă paralelă de creator.

Înaintezi în lectură, judecându-l pe autor, fiind atent la structură, la procedee, la stil. La scriitorii de meserie, lectura unor cărţi de-ale confraţilor sau despre care se vor­beşte e în mod esenţial o ches­tiune de metodă. Când un scriitor profesionist se lasă luat de val şi savurează un roman ca la 20 de ani, e lucru mare. Înseamnă că romanul vine cu o inovaţie pe cât de mare, pe atât de seducătoare, care schimbă percepţia mai multor generaţii.

Scriu toate acestea deoarece piaţa cărţii e inundată de romane care de care mai lăudate. Laudele îţi dau sentimentul, până la aceste noi romane, nu numai că roma­nul însuşi n-a existat, dar nici tu. Că tot ce-ai citit până azi e puţin, e depăşit sau rău orientat. Sunt cărţi pe care, dacă le iei în grav, te încarci cu un complex mare cât o infirmitate. Te copleşeşte grija că ai trăit greşit. Îţi poţi corecta existenţa însă cumpărând cu topta­nul noile romane. Nu mai contează că, şi trăind o sută de ani, nu le poţi citi pe toate. Important e să le ai, să nu le laşi în librării. Poate chiar să le ţii sub pernă, ca odini­oară, când, îndesând în noaptea de dinaintea examenului sub pernă manualele, dormeam mai liniştiţi. Dormeam convinşi că, avându-le aproape, ceva-ceva ajunge şi în cap.

L-am întrebat pe domnul de 60 de ani dacă-i citise autorului său preferat şi celelalte cărţi. Domnul m-a privit ca şi cum întrebarea ascundea o capcană şi, după ce i-a pipăit în tăcere toate ascunzi­şurile, a răspuns cu aerul că mai explicit de atât nu avea cum să fie: le am. Le am pe toate.