x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Industria opiniei

Industria opiniei

de Adrian Năstase    |    07 Iul 2005   •   00:00
Industria opiniei

Sondajele de opinie seamana cu meciurile de fotbal sau cu procesele: in cele din urma, cineva trebuie sa fie nemultumit. Dupa publicarea fiecarui sondaj politic, trei sferturi din partide contesta rezultatele. E plictisitor si nu vreau sa intru in acest joc perpetuu. Imi propun sa vorbesc astazi "la rece" despre sondajele care au aparut in ultima vreme, chiar daca stiu de la bun inceput ca e un obiectiv imposibil de atins pe de-a-ntregul. Dar subiectivitatea mea e moderata de realism. Eu stiu ca PSD se afla astazi intr-un moment de reconstructie si ca partidul mai are mult electorat de recuperat si de convins. As privi cu mari suspiciuni un sondaj care mi-ar arata ca stam pe roze.

Ma intreb insa cum privesc sondajele din ultimul timp cei aflati acum la putere. La o prima privire, cu cat incoerenta guvernamentala se amplifica si cu cat cresc preturile, popularitatea lor creste. Sunt sondaje care indeamna Alianta oranj sa stea pasiva cand vin inundatii, sa promoveze si sa anuleze in aceeasi saptamana proiecte de legi care iau bani din buzunarul mamelor si sa se certe in public de dimineata pana seara. Daca ne luam dupa sondaje, asta pare a fi in Romania o reteta a succesului.

Eu nu vreau sa pun in discutie nici un moment seriozitatea sau probitatea institutelor care au operat aceste analize. Dar odata facute publice, rezultatele lor devin in mod natural obiect de discutie si permit concluzii. Si iata o concluzie interesanta: toate sondajele din ultima vreme acrediteaza ideea ca in sanul puterii sunt deja doua tabere. Una dominata copios de Traian Basescu, secondat de un PD in plina crestere si de anumiti ministri sustinuti de seful statului, oameni care au cu totii o imagine excelenta. In aceasta zona, totul straluceste si e in ascensiune. Si o alta, aflata in jurul actualului premier, unde cifrele scad si popularitatile sunt mediocre. Aflat, teoretic, langa presedinte, pana si Theodor Stolojan e popular, desi nimeni nu mai stie de sase luni bune cu ce se ocupa. (Elena Udrea nu apare in sondaje, desi e "la fel" de consilier prezidential ca si Stolojan. Mi se pare o nedreptate.) Cu alte cuvinte, sondajele par facute sa nasca rivalitati si fragilitati in arcul guvernamental si sa indemne publicul sa se adune sub un steag anume, umflat de vant ca o panza de corabie.

O alta concluzie: in trei sondaje care abia acopera o luna, PSD are trei rezultate care difera pe ansamblu cu 13 procente. Indiferent de metodologiile folosite, este evident ca cel putin unul dintre sondaje e in eroare. (In rest, imi mentin opinia de mai sus: PSD e sub potentialul sau in acest moment chiar luand in calcul cele mai favorabile analize.)

Giovanni Sartori vorbea pe la mijlocul anilor ’90 despre sondaje ca despre unul din mijloacele "imbecilizarii prin televiziune". El analiza comunicarea prin media in termeni general axiologici. Daca ne rezumam la comunicarea politica, putem inlocui linistiti "imbecilizare" prin "manipulare". Merita sa ne aducem aminte, de pilda, ca, daca o vreme sondajele crediteaza o anumita idee (x e popular*), multi oameni o vor umple de continut si vor vota intr-un final cu x, pentru ca asa cred ei ca face toata lumea. Daca vezi in sondaje ca ideea y, pe care o impartasesti, este din ce in ce mai nepopulara, incepe sa-ti fie rusine de ea. Sondajele nu masoara numai majoritatile, le si creeaza, daca exista interes si initiativa in acest sens.

Concluzie finala: merita sa urmarim cu coada ochiului sondajele din vara si, mai ales, de la inceputul toamnei, pentru ca asa vom putea sa ne dam seama de intentiile unor grupuri din zona puterii. Dar asta nu trebuie sa-i faca pe oameni sa uite de vacante si nici pe politicieni sa isi abandoneze speriati proiectele. Spre deosebire de viata, manipularea are limite.

*Scuze, nu am gasit alt cuvant
×
Subiecte în articol: editorial sondaje sondajele