x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inegalitatea de şanse

0
Autor: Cristian Crisbăşan 26 Noi 2010 - 09:32
Inegalitatea de şanse Cristian Crisbăşan/


139369-18-19-2.jpgEşti student, stai la cămin şi într-o zi termini fa­cul­tatea. Trebuie să-ţi găseşti un loc de muncă. Nu putem avea pretenţia absurdă ca toţi noii angajaţi să fie din Bucureşti. Există oameni valoroşi din toate zo­nele ţării. Situaţia este clară: un tânăr absolvent de fa­cultate, cu salariul de început oferit – în mod legal – în orice firmă din Bucureşti pur şi simplu nu poate supravieţui în capitală. Asta este regula.

Excepţiile de orice fel sunt cazuri particulare – pozitive sau negati­ve – şi nu pot fi soluţii de aplicat şi modele de urmat. Şi cazurile în care câţiva tineri se adună să împartă chiria unui apartament mai mare sunt tot excepţii. Regula este aşa: cu salariul de început nu îţi poţi asigura cheltuielile cotidiene de bază: chirie, în­tre­ţi­nere, mâncare, produse de igienă personală, transport şi viaţă socială minimă. Dar ţi se cere negreşit să fii un angajat impecabil, nestresat, activ, care să „dea totul pentru companie”. Cum poţi activa eficient când salariul nu-ţi ajunge de la o lună la alta şi în loc să te concentrezi la cerinţele postului tău, nu poţi dormi noaptea din cauza datoriilor? Nu ai părinţi şi rude care să te ajute, iar prietenii tăi se află cam în aceeaşi situaţie. Te simţi mereu în inferioritate, te deprimi, ai angoase, te deprofesionalizezi şi, într-un final, ajungi să cedezi sub diferite forme toxice.

Apoi, felul în care eşti tratat la noul loc de muncă. Umilinţe, aroganţă, hăituire, hărţuire sexuală, discriminări de tot felul. Mai ales dacă eşti o tânără femeie şi arăţi cât de cât bine. Eşti pus să faci tot ce nu mai au chef să facă „seniorii” – mult peste ceea ce scrie în fişa postului tău (asta dacă ţi s-a dat aşa ceva la  angajare). Apoi, trebuie să intuieşti repede care sunt găştile de la serviciu şi să te orientezi în care din ele să intri. Dacă eşti acceptat. Şi dacă nu, vei fi primul care va fi dat afară. Eşti obligat să accepţi salariul minim pe economie trecut pe cartea de muncă şi restul „la negru” sau sub alte forme – ve­nituri pe care nici o bancă nu le ia în considerare dacă cumva ţi-ar trece prin cap ideea tâmpită de a cere un împrumut. Un tânăr normal, singur, cu salariu de „entry level” nu poate fi clientul băncilor. Şi dacă, minune, reuşeşte să ia totuşi un împrumt şi apoi este „disponibilizat”, este hăituit mai rău ca infractorii. El nu are o armată de avocaţi şi consilieri care să-i reeşaloneze veşnic împrumuturi preferenţiale de sute de milioane de euro – ca patronul său, even­tual. Cineva de la o mare bancă i-a cerut unui tânăr şomer „să se împrumute” la prieteni sau rude pentru plata ratelor (ceva gen 90 euro pe lună)! Tânărul a spus:

„Nu mai am serviciu, nu am casă, stau la nişte prieteni şi mănânc de la ei, familia nu mă poate ajuta, nu aveţi ce să-mi luaţi, vă plătesc când o să-mi găsesc serviciu”.

O societate construită strâmb şi injust nu-i ajută pe tineri – nici legal, nici moral, nici uman – să-şi transforme calităţile în valoare şi, mai ales, să-şi construiască o viaţă decentă. Îi obligă pur şi simplu, într-un final, să adopte căi ilegale de a supravieţui sau să facă compromisuri grave. De aceea, foarte mulţi au emigrat şi restul se gândesc să o facă. Astfel, calitatea şi cantitatea forţei de muncă scad constant. Şi asta se întoarce împotriva societăţii, închizând cercul vicios.

Citeşte mai multe despre:   dreptul la excepţie,   jurnalul de duminică

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de