x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Înfierea unui copil, probă teribilă de bunătate

0
Autor: Florin Condurateanu 08 Mar 2019 - 07:45
Înfierea unui copil, probă teribilă de bunătate


Filmam emisiunea mea de la Antena 1 acasă la personalităţile României; eram în apartamentul modest al unei cântăreţe apreciate, Elena Cârstea. Nu numai o voce de excepţie, dar şi o femeie cu opinii viguroase, expuse de ea fără nicio frână de mână trasă, Elena Cârstea a apărat mereu destinul femeiesc, i-a şfichiuit pe bărbaţii doritori să fie trataţi de neveste ca „Măria Ta”. Răspunde franc la întrebările mele, mângâind tot timpul pe cap fetiţa ţinută în braţe, care era cam plângăcioasă: îi ieşeau dinţişorii. Elena Cârstea a înfiat două fetiţe de la orfelinat. „M-am dus la directoarea casei de copii şi i-am cerut să-mi aleagă cele mai palide, mai slăbuţe, mai fragile fetiţe. Uitaţi ce fete zdravene şi afectuoase au devenit. Când m-am operat pe creier în America, nu s-au dezlipit de salonul de spital unde eram internată!”. Şi fiindcă a venit vorba de emisiunea mea “Vedete în papuci”, făceam episodul cu un bărbat fascinant, nu numai pe gazon, dar captivant şi prin pledoariile lui pentru marile figuri ale istoriei, ale culturii noastre. Pe uşă a intrat un băieţandru dezinvolt, privirea sus, a început să-i povestească tatălui celebru la Naţională şi la Dinamo ce a pictat la orele de arte frumoase, unde avea meditaţii de două ori pe săptămână. Era Corneluş, fiul lui Cornel Dinu, care-l înfiase. Când Cornel Dinu a fost operat pe cord deschis de marele chirurg Brădişteanu, Corneluş şi soţia lui l-au păzit pe Dinu la patul de spital fără să îşi ia nicio pauză. Lăcătuş, poreclit Fiara pentru vigoarea jocului pe stadion, devenea un mieluşel în faţa doleanţelor fetei lui înfiate. Marius Lăcătuş s-a mutat la Oviedo, unde jucase pentru ca fiica lui adoptată să urmeze şcolile pe care şi le-a dorit în Spania. Spectaculoasa DJ Harra a fost şi ea înfiată, iubită şi răsfăţată de părinţii adoptivi. De curând a avut chemarea de a o cunoaşte şi pe mama naturală. Când s-a întors de la această întâlnire, a spus că n-a simţit niciun tremur de inimă, de fapt sufletul îi era total conectat la cum a ieşit ecografia mamei adoptive. Mama adevărată este cea care-ţi umezeşte buzele când ai febră, care te ajută la lecţii în fiece zi, care-ţi face pacheţelul cu sandviciuri şi când te duci la serviciu. Gest de mare generozitate a făcut şi Horia Brenciu: a luat-o de nevastă pe producătoarea lui care avea doi copii, au conceput împreună al treilea copil şi au înfiat şi un băieţel.

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de