x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inflaţia, ca un pahar de vin bun băut după masă

0
Autor: Adrian Vasilescu 08 Noi 2010 - 00:00
La creşteri de preţuri, România este campioană incontestabilă. Avem cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Cu atât mai ciudate, în acest context, sunt insistenţele cercurilor politice de la noi care susţin folosirea inflaţiei galopante ca locomotivă pentru scoaterea ţării din recesiune. Ce vor, să avem cea mai mare inflaţie de pe planet? Să fim campionii lumii? Riscul ar fi enorm, pentru că este iluzorie întemeierea creşterii economice pe o inflaţie care o ia razna.

Alternativa nu poate fi însă nici aceea pe care şi-o doreşte populaţia: scăderi de preţuri. Pretutindeni, în lume, şi guvernele, şi băncile centrale, şi instituţiile de statistică, şi analiştii intră în panică ori de câte ori se produce vreun recul al preţurilor. Dacă într-o ţară sau în mai multe ţări, timp de câteva luni în şir, starea generală a preţurilor înregistrează scăderi, se dă alarma. Pentru că picajul preţurilor, ca stare generală, înseamnă deflaţie. Iar deflaţia e mai periculoasă decât inflaţia. E cumplită. Sigur că populaţiei scăderea preţurilor i se pare o binefacere.

În memoria colectivă e încă puternic ecoul unei teze din manualele de economie de acum 40-50 de ani. Se scria, atunci, că nivelul de trai creşte nu când sporesc salariile, ci când scad preţurile. Aşa se scria, aşa se gândea. şi iată că, astăzi, gândul acesta e încă ţinut în viaţă şi, uneori, întreţinut chiar de politicieni. Un gând nociv. Pentru că, în condiţiile economiei noastre şi aşa vlăguite de vâna competiţiei, reducerea preţurilor de consum - chiar cu ideea generoasă de a le face mai suportabile în raport cu actualul nivel de salarizare - ar fi împotriva logicii economice. Preţurile, când scad, omoară concurenţa, moleşesc forţa de muncă şi ştrangulează orice fel de stimulente ale muncii. Pe piaţă produsele încep să fie tot mai puţine, de o calitate tot mai îndoielnică iar consumatorii au degeaba bani în buzunare, pentru că nu ar avea pe ce îi da.

Aşadar, dacă nu e bine ca preţurile să scadă, înseamnă că soluţia bună este creşterea lor neîncetată? Deşi ar putea să pară paradoxal, răspunsul este afirmativ. Dar până unde pot preţurile să crească fără să se transforme într-un bumerang, care să se întoarcă şi să ne lovească pe toţi, producători şi consumatori deopotrivă? Specialişti din lumea întreagă susţin că "un pic de inflaţie" - într-o economie sănătoasă! - este chiar necesară. Inflaţia modică este ca un pahar (un singur pahar!) de vin bun băut după masă. Acţionează ca întăritor. Spre deosebire de inflaţia mare, ce dezorganizează economia, o inflaţie moderată ajută la reglarea pieţei prin preţuri, stimulând totodată un comportament sănătos al investitorilor, comercianţilor şi al salariaţilor. Din acest motiv, ţările dezvoltate cochetează chiar cu "puţină inflaţie". Zona Euro mizează pe "un pic de inflaţie", în jur de 2% pe an.

Asta ne dorim şi noi: o inflaţie anuală care să fie în jur de 2%. Deocamdată, însă, cu o creştere a preţurilor de 7,77 % pe 12 luni, din septembrie 2009 până în septembrie 2010, înregistrăm cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Pentru sfârşitul acestui an, prognoza a fost modificată din cauza taxei pe valoare adăugată: de la 7,8% la 8,2%. Dar ne aşteptăm la mai mult decât o înjumătăţire a inflaţiei în 2011, până la 3,4%. Cea mai mică inflaţie din ultimii 20 de ani.

Să recapitulăm. Inflaţia va urca, în acest an, până la 8,2 %, dar va fi mai mică, mult mai mică în 2011: 3,4%. Acest zigzag al preţurilor nu-i tocmai simplu, cum pare la prima vedere. Fiindcă e strâns legat şi de balanţa muncă-bani. Trei obiective sunt luate în calcul: 1) o valorificare raţională a resurselor de care dispune România; 2) organizarea mai bună a producţiei de bunuri şi de servicii; 3) întărirea disciplinei fiscale şi contractuale. Acum, suntem la răscruce de drumuri. Pe drumul vechi, cu inflaţie mare, nu mai putem merge fără să plătim scump. Dacă nu scăpăm de inflaţie, nimeni nu le va putea spune românilor nici când se vor bucura de salarii mai mari, nici când va creşte puterea de cumpărare a leului şi nici când vor scăpa de traiul de azi pe mâine. Drumul nou, cu inflaţie scăzută, e singura cale normală.

Ţinta pentru 2011 este o inflaţie calmă. În continuare? Prin decizii pragmatice, inteligenţă adaptativă, dar şi cu puţin noroc am putea înscrie procesul într-un ciclu lung, care să garanteze că nu se vor reîntoarce niciodată preţurile căţărătoare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de