x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inflatia e acum istorie

0
01 Noi 2004 - 00:00

E 1 noiembrie 2004. Preturile cresc inca. Dar cresc incet. Si cum, din 2000 incoace, trecem printr-un evident proces de dezinflatie, cred ca putem deja, referindu-ne la anii 1990-1999, sa spunem: "Atunci, in vremea inflatiei…".

Dar cand a inceput inflatia? Scriam cu o saptamana in urma ca atat in mintile romanilor, cat si in multe lucrari de specialitate s-a intiparit o judecata stramba. Si anume ca inflatia ar fi inceput la 1 noiembrie 1990. Acum 14 ani, asadar. Un neadevar. Pentru ca noi am avut inflatie cu toptanul, chiar inflatie galopanta, cu mult inainte. Din anii ’70, inca, romanii pierd bani multi la ruleta preturilor. De atunci, necontenit, fara ca statisticile sa fi surprins fenomenul, preturile au sarit in aer, iar leul si-a pierdut valoarea.

Daca toate astea s-au intamplat pana in decembrie ’89, la 1 noiembrie ’90 ce-a fost? Nu atunci a inceput inflatia in Romania?

Desigur, nu. Acum 14 ani, la 1 noiembrie 1990, a inceput sa fie pusa ordine in procesul inflationist. Am trecut la preturi libere si adevarate, stabilite pe piata, chiar daca in multe domenii plafonate, la masuratori exacte, la comunicarea sistematica a ratelor inflatiei, cele lunare si cele anuale. Inflatia a iesit din ilegalitate si a dobandit dreptul de a se manifesta public.

E drept ca, scapate din cusca, preturile au luat-o razna. Dar asta s-a intamplat fiindca au functionat in continuare vechile reflexe. Cauza cauzelor e amanarea reformelor. La care s-a adaugat un comportament cu capul in jos al factorilor de decizie din economie, cu influente nefaste in randurile inginerilor, economistilor, mesterilor, lucratorilor, fata de productia de bunuri de consum. Oferta de fabricate si servicii. Pana in prezent, nici structural si nici calitativ (decat cu unele exceptii), piata de consum nu asigura oferta care sa corespunda nevoilor populatiei. Si, mai cu seama, suntem inca departe de o piata normala, care sa fie dominata de consumatori. Piata e inca dominata de marii producatori. Si marii producatori au inteles ca pot inca sa dicteze preturi si sa comande piata.

Acest joc e insa pe termen scurt. Inflatia e in scadere, a devenit dezinflatie si din acest an incepem s-o masuram cu o cifra. Poate ca va fi peste 9 la suta. Dar cu siguranta sub 10 la suta.

Inainte de 2000 insa, inflatia ne-a produs imense necazuri. Intr-o economie in care marile mize nu erau productivitatea, competitivitatea si eficienta, supraefortul de a produce a cerut mai multe importuri, mai multi bani, un consum mai mare de capital fix. Plus inmultirea obisnuitelor pierderi datorate risipei si modului invechit in care a fost (si mai este) organizata munca in intreprinderile cu capital de stat.

Inflatia mare intretinea iluzii. Caci in multe intreprinderi de stat, desi proliferau munca in doru’ lelii, consumurile mari si cifrele de afaceri mici, in final aparea... profit. Din inflatie, desigur. Sau, desi in atatea si atatea intreprinderi neprofitabile se fura ca in codru, jaful era acoperit de preturile in crestere. Platea populatia. Si plateau intreprinderile rentabile, indeosebi cele cu capital privat. Somnolenta si jaful umflau preturile cu tot ceea ce se risipea. Sau cu tot ceea ce se fura. Asa ca inflatia era pentru multe intreprinderi o subventie. Iar pentru populatie un cancer.

Sigur, nu s-a ispravit nici cu somnolenta, nici cu risipa si nici cu hotiile. S-au schimbat insa conditiile. Din 2000 incoace evoluam pe un taram nou: cel al dezinflatiei. Cu cat inflatia e mai mica, cu atat se vede mai bine cine este competitiv si cine nu. Pentru ca nu numai preturile, ci si costurile incep sa spuna adevarul. La sfarsitul acestui an, cand se va trece la incheierea bilanturilor contabile, vom vedea cum se razbuna si blocajul financiar, si stocurile de produse nevandabile, si materiile prime furate, si consumurile exagerat de mari. Cresterile de preturi, ce vor cobori sub 10 la suta, vor fi prea mici ca sa le mai poata acoperi. Inflatia, scazand, va lovi in profituri. De fapt, in falsele profituri, obtinute din diferente de preturi de vanzare si nu din cifre de afaceri mai mari decat costurile. O crestere mai mica a preturilor in acest an si in anii viitori va aduce un venit mai mic la bugetul statului. Dar un venit adevarat.

Acum, la sfarsitul lui 2004, simtim ca o inflatie mai mica decat anul trecut, decat in anii trecuti ne aduce o usurare. Romanii au scapat deja de preturile cataratoare. Milioane de oameni necajiti, care ani si ani si-au tot facut socoteli disperate, cat timp trebuie sa munceasca ei pentru a-si putea cumpara mancarea cea de toate zilele, imbracamintea, bunurile de folosinta casnica, ajungand la concluzii descurajante, spera acum sa vada crescand puterea lor de cumparare.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   inflaţia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de