x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Informaţia, distorsiunea, Steinhardt şi eu

0
Autor: Maria Timuc 30 Ian 2011 - 19:43

Am deschis recent newsletter-ul unei prestigioase instituţii, care publica un articol semnat de Nicolae Steinhardt. Primele propoziţii mi-au atras atenţia, şi asta pentru că "gândisem şi eu" cele scrise acolo. Cu destulă inocenţă, mi-am spus că ar trebui – poate – să reiau tematica "viciilor", din perspectiva celui care le-a abandonat, dar îşi petrece apoi vremea judecându-i aprig pe păcătoşii care n-au făcut acelaşi lucru. Păcatul judecăţii, dobândit după ce ai abandonat un viciu, devine o cursă de şoareci, pe care modestia, smerenia şi discernământul le poate învinge! Îl citeam pe "Steinhardt" în varianta amintită mai sus şi, pe măsură ce parcurgeam rândurile, mă recunoşteam pe mine însămi, deopotrivă în idei şi-n felul de a scrie. Până am terminat de citit, am înţeles "gluma"; cineva îl semnase pe Steinhardt pe un articol de-al meu mai vechi. Îi pusese şi alt titlu, cum făcuse şi un adagio, poate chiar al lui Steinhardt, cine ştie?

În căutarea bunelor intenţii ale autorului unei distorsiuni de acest fel nu se poate să nu dai piept cu prima impresie (dincolo de aspectul legal implicat aici), şi anume distorsiunea adevărului prin modificarea numelui autorului. În ce mă priveşte, am semnat ani întregi cu pseudo­nim sau n-am semnat deloc, aşa că nu mă deranjează să semnez şi Steinhardt sau Popescu Ion. Probabil că-i mai greu în ochii oamenilor numele lui Steinhardt şi, ca o scuză pentru autorul distorsiunii, dornic să atragă atenţia, ar putea fi tocmai greutatea numelui, capabilă să împingă mesajul mai departe (se poate să fie şi alte motivaţii dincolo de asta). Într-un fel, autorul nu s-a înşelat dacă a avut o asemenea viziune; textul a fost preluat pe newsletter-ul unei instituţii care are mii de abonaţi şi cine ştie prin câte alte teritorii ale internetului mai circulă. Se spune că "drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii" şi, iată, uneori distorsiunea poate dezvălui inocenţa umană în materie de preluare a informaţiei. Nu neg va­loarea, frumuseţea şi binecuvântarea pe care o reprezintă internetul, dar să privim cu atenţia cuvenită către riscuri şi către distorsiu­nile periculoase ale informaţiei care circulă pe in­ternet şi, adesea, prin cărţi sau prin diferite alte surse.

Acest episod mi-a amintit că iubeam enorm un autor care scrisese o delicioasă carte despre Tibet. Pe coperţile cărţilor sale era prezentat ca medic psihiatru, iniţiat, născut în Tibet şi emigrat în Occident. Unele dintre cărţile sale prezentau diferite metode şi tehnici de vizua­li­zare a aurei corpului şi tehnici de concentrare mentală. Într-o zi am citit într-o carte bine documentată, "Tibetul secret", că autorul pe care-l îndrăgeam atât de mult era un scriitor occidental, care nu fusese nici măcar o dată în Tibet. Dezamăgirea pe care am trăit-o a fost urmată, apoi, de o prudenţă firească în materie de lecturi. Distorsiunea adevărului, creată – probabil în scopul unor câştiguri financiare – mi-a fost extrem de utilă atunci; ea mi-a atras atenţia asupra rigorii privind preluarea informaţiei, a nevoii de a verifica (deşi, chiar şi aşa poţi să pici în capcană!) autenticitatea sursei, şi asta pentru a mă proteja pe mine însămi. Am pri­mit şi eu de-a lungul timpului pe internet diferite reţete, gen "Vindecarea cancerului cu praf de copt" şi alte reţete "miraculoase", precum şi e-mail-uri – unele cu texte pompoase, religioase sau care atingeau grozav resorturile ascunse ale sufletului – în care se spunea că ţi se va întâmpla o nenorocire dacă nu trimiţi informaţia împricinată unui număr de persoane. În spatele unor prefabricate informaţionale lucioase stau oameni care au câte ceva de câştigat din "inocenţa înnăscută a minţii omeneşti", cum îi spune David Hawkins, un ilustru cercetător al stărilor înalte ale conştiinţei. El avertizează că cea mai mare problemă a minţii umane este tocmai inocenţa ei, izvorâtă din incapacitatea structu­rală de a distinge între adevăr şi falsitate. Asta ne predispune pe toţi la atacurile unor energii pe care Hawkins le numeşte "luciferice", iar fundamentul manifestării lor este tocmai distorsiunea adevărului.

"Energiile luciferice sunt adeptele distrugerii puterii adevărului prin propagarea distorsiunilor, a neînţelegerilor şi a unor planuri malefice sofisticate, prin amestecarea subtilă a conţinutului sau prin mutarea lui într-un alt context", spune Hawkins în cartea sa, "Sinele; Realitate şi Subiectivitate". Hawkins ne sfătuieşte să nu ne jucăm cu astfel de "energii" (pe care Cristos le-a descris în mod avizat), dar să fim atenţi la modul în care ele ne pot ataca. Clasica îndoială ne poate fi de folos în această privinţă, mai ales atunci când preluarea unei informaţii distorsionate ne poate predispune la folosirea unor "miraculoase reţete", care ne pun în pericol integritatea fizică sau psihică prin folosirea lor.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de