„Îngroapă-l şi pe soldatul neamţ, are şi el o mamă”

“Cine sunt băieţii ăştia în izmene care ne-au respins ofensiva, am retras şi tunurile noi!”. Aşa s-a mirat mareşalul Mackensen, când a fost surprins de năvala ostaşilor români, care doar cu baionetele au pus pe fugă regimentele nemţeşti înarmate până-n dinţi. Mărăşeşti a devenit o pagină de glorie a istoriei noastre şi deviza “pe-aici nu se trece” este o definiţie a neamului românesc. După lupte crâncene, într-o pauză a bubuitului artileriei germane, soldaţii noştri nedormiţi au intrat în râu să se spele, dar neaşteptat au pornit să şuiere gloanţele friţilor. Batalionul românesc, cu apa şiroind pe piepturile goale ale ostaşilor, a împins înapoi trupele cotropitoare. Azi, se împlinesc 101 ani de la eroismul românilor în triunghiul de foc Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz. Inferiori numeric şi cu dotare sărăcăcioasă, vitejii noştri au stăvilit tăvălugul german, salvând Ţara. Teribilă iniţiativa Antenei de a planta în anul Centenarului 350 de mii de copaci, câte un arbore pentru fiecare român căzut pe fronturile de apărare a gliei. Am simţit nevoia de a-mi purta paşii pe colinele locurilor eroice Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz. Scurgerea anilor a astupat tranşeele udate cu sânge. Din spatele colinei am auzit un dangăt de clopot şi a apărut un moş gârbovit, cu pantalonii prinşi cu o sârmă, mânând 6 oi păzite de un câine la fel de bătrân, cu blană jerpelită. ”Ehei, nepoate, eram copil şi abia adormeam când simţeam mâna bunicului: «Scoală, băiete, nu e lună, hai să-i îngropăm pe-ai noştri, nu ne văd nemţii!». Ne târam de-a buşilea şi săpam gropi pentru morţii noştri. La un moment dat, am pipăit şi un soldat neamţ mort. «Ce-a căutat peste noi? Îngroapă-l şi pe el, c-o fi având o mamă!», m-a îndemnat bunicul”. Şi moşneagul şi mioarele lui s-au pierdut în vale, au intrat şi ei într-o poveste de istorie vitează, lipită de o strofă din Mioriţa. Ioan Porumbaru a fost un mare chirurg, fratele Mihai a luptat cu misiuni importante de colonel în al Doilea Război. De mână cu sora lor, trei copii de 6-7 ani au pornit pe dealurile Mărăşeştilor să găsească oasele tatălui lor, căzut în luptele crâncene. Au săpat, au găsit şi ei nişte oase şi au venit acasă, liniştiţi că şi-au aflat tatăl căzut în tranşee. Se împlinesc 99 de ani şi de când nişte regimente româneşti, cu bravi colonei, fără să se încâlcească în tot felul de decizii, au cucerit Budapesta, destructurând regimul comunist sovietic al lui Kosuth, prima încercare de bolşevizare a Europei. În mai toate comunele Ţării se află câte un monument cu un ostaş român în luptă şi, dedesubt, zeci de nume de eroi căzuţi în Primul Război Mondial pentru păstrarea gliei.