x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Inimă în ofsaid

Inimă în ofsaid

de Florin Condurateanu    |    31 Aug 2015   •   10:28

Viaţa sentimentală a fotbaliştilor nu a fost un vals liniştit de nuntă, de multe ori poveştile de amor ale vedetelor stadioanelor a fost un rock nebun.

Băieţi cu nume vehiculat, cu portofelul burduşit de bani, cu limuzine de-ţi fură ochii, cu multe ieşiri în străinătate, fotbaliştii au atras fetele frumuşele şi fiţoase precum un magnet care “absoarbe” acele de siguranţă.

Frumos, cu ţinută de cavaler dispus să se bată în turniruri pentru inima unei femei, Alexandru Boc era unul din junii primi foarte curtat. Şi pe teren era fundaşul graţios ca un balerin, fără cotonoage, care ciupea mingea şi o dresa inspirat. Se îndrăgostise de el şi nepoata şahinşahului Iranului Pahlavi de era să se lase cu nuntă, dacă niscaiva frământări politice nu se opuneau căsătoriei spectaculoase.

Destinul arătosului bărbat Sandu Boc, vedetă a naţionalei şi a lui Dinamo a luat-o însă păgubos la vale. Încrezut că îi vrăjeşte pe toţi cu frumuseţea şi farmecul lui, Boc a făcut scandal într-un bar având alături un celebru dansator şi pe fiul unui ştab comunist au agăţat o femeie şi l-au bătut pe bărbatul acesteia care era securist.

Boc a luat tot incidentul asupra lui şi până la urmă Ceauşescu a ordonat să facă puşcărie. Simpatizat de miliţienii paznici, Boc a făcut mai mult plaje pe terasa închisorii, a jonglat cu o minge clandestină, însă cariera lui fotbalistică s-a spart în cioburi.

Tevatură mare a ieşit şi din iubirile Oanei Deselnicu, fiica isteaţă şi fermecătoare a stoperului Craiovei Deselnicu. A fost iubita lui Gică Popescu, l-a însoţit în Olanda la Eindhoven, până s-au certat ea acuzându-l că e zgârcit.

După ruptura sentimentală de Gică Popescu, s-a înnamorat de Oana Deselnicu un alt Gică, de astă dată Gică Craioveanu care a şi luat.o de nevastă.

Dar şi de astă dată partida s-a stricat, Craioveanu refăcându-şi viaţa cu o spaniolă, după cum Gică Popescu s-a însurat cu cumnata lui Hagi. Inexplicabil cei doi fotbalişti, deşi nu s-au înlăturat unul pe celălalt în susnumitul amor s-au antipatizat vreme lungă. 

×