x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inima şi inimioara

0
Autor: Andrei Bacalu 04 Mar 2011 - 14:05
Inima şi inimioara


154759-usalove.jpgSimbolul ? este folosit în toată lumea drept pictograma inimii umane şi prescurtare pentru afecţiune. Poate că unica ecuaţie unanim acceptată este ? = inimă = dragoste. Dar deşi îl vedem în tot locul şi ne învăţăm copiii ce înseamnă, asociaţiile cu circulaţia sângelui, fără a mai vorbi de afecţiune nu sunt nici instinctive, nici ancestrale. De-a lungul vremii însă a fost folosit pentru a exprima sau reprezenta o sumedenie de alte lucruri, de la înţelepciunea cosmică la organele genitale. Inima a fost întotdeauna un organ misterios, a cărui funcţie biologică a devenit înţeleasă abia în prima jumătate a secolului 17. Iubirea era legată mai degrabă de ochi, de cap sau de ficat.

Inima, dragostea şi semnul – s-au unit într-o lungă şi romantică poveste, influenţată de me­dicina tradiţională, de heraldică, de divinizarea organelor de reproducere şi de filozofia Antichităţii. Simbolul de care ne ocupăm este, în termeni matematici, o curbă cardioidă, foarte des întâlnită în natură. Ea apare la întâlnirea a două lebede văzute din profil, în jumătăţile de căpşună, cireaşă şi sfeclă, ca şi în diverse părţi ale anatomiei umane.

Nu ştim ce a însemnat pentru oamenii pri­mitivi care desenau această formă pe pereţii peşterilor. Abia la vechii egipteni inima şi simbolul ei capătă o funcţie anume, de sediu al sufletului şi inteligenţei, fiind sigurul organ păstrat în interiorul mumiilor, pentru a putea fi cântărit în viaţa de apoi. Zeiţa Ma'at compara inima cu adevărul, uşor ca o pană, şi îi pedepsea pe cei cu inima grea, neîndurătoare.

Grecia antică preia simbolul şi îl foloseşte pentru iederă şi frunzele de viţă, adică fidelitatea şi regenerarea. Dragostea trupească era reprezentată de zeul Eros, un băieţel lipsit de haine, dar înarmat cu un arc şi săgeţi, care avea ca ţintă nu inima, ci ochii viitorilor îndrăgostiţi. Efectul era resimţit de tot corpul. Marele filozof Aristotel considera inima drept sediul raţiunii, opinie care avea să se menţină vreme de secole, până la medicul roman Galen care a plasat acolo toate emoţiile cu excepţia dragostei. Acesteia i-a fost rezervat ficatul. La multe triburi păgâne din Europa inima şi simbolul ei erau legate mai ales de curaj. Nu lipseau alte interpretări ale cardioidei, care a simbolizat veşnicia la celţi, sau pentru vikingi puterea zeului Odin de a-i aduce pe războinici la un eroism apropiat de nebunie.

Cavalerii cruciaţi au preluat din poezia isla­mică inima ca simbol al dragostei şi au purtat-o pe scuturi şi stindarde. Poetul Andreas Capallenus scria prin 1184 că „dragostea pură leagă inimile îndrăgostiţilor”, iar nobilimea s-a grăbit să accepte inima drept sediu al iubirii. Un rezultat neaşteptat, obiceiul familiilor domnitoare din Europa de a îngropa inima într-un loc legat de fericirea personală, iar trupul în cavoul regal. Regele Angliei, Richard Inimă de Leu, a cerut ca organul leonin să-i fie înmormântat la Rouen, iar trupul la picioarele tatălui său, la Anjou. Moda aceasta a supărat bi­serica, astfel că în 1311 autorităţile ecleziastice decretează că sufletul nu îşi are locul în inimă, ci este răspândit uniform în tot corpul.

Era doar prima lor încercare nereuşită de a-şi asigura exclusivitatea asupra cardioidei. În cultura şi iconografia populară inimioara rămâne un simbol pur erotic, legat de reproducere şi de fertilitate. Până şi îngerii din pictura clasică se trag din grecul Eros şi echivalentul său din Roma, Cupidon. Mai apoi, progresele anatomiei, înţepenită de pe vremea lui Galen, îşi spun cuvântul. Leonardo da Vinci produce în 1498 primul desen anatomic corect al inimii umane, iar peste mai bine de un secol William Harvey îi descrie funcţia de pompă care conduce circulaţia sângelui.

În epoca modernă, dominată de comercia­lism, oamenii ştiu că inima este o pompă, care arată cu totul altfel decât simbolul –, dar conti­nuă să o asocieze cu emoţiile, cu dragostea. Sentimentalismul acesta a fost exploatat nemilos de pro­ducătorii de cărţi poştale şi de cofetari. Aceştia din urmă au folosit cireşile, perechi asociate cu cu­plurile amoroase, şi căpşunile, şi ele cu o secţiune car­dioidă. Cât depre ilustrate, în 2009 s-au vândut peste un miliard, evident cu inimioare. Părea clar, inima înseamnă dragoste. Deşi medicii nu cred asta, neîncrederea lor a fost zguduită de unii pacienţi cărora li s-a transplantat o inimă nouă. Mulţi dintre ei au suferit modificări comportamentale post-operatorii, devenind asemănători cu donatorii de organe. Coincidenţă sau o nouă dovadă a superiorităţii intuiţiei?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de