Înjurăturile şi tăcerile unui popor umoristic şi răbdător

Registrul inferior al libertatii de exprimare se rezuma la libertatea de a injura. Dezlegand usor stransorile din presa si dand tonul la invective, Traian Basescu a generat exces de derizi­u­ne, transformand un atribut demo­cratic minor intr-o arma abil folosita: totul se converteste in cainii latra, caravana trece.

Faptele guvernantilor nu se mai ju­deca, nu se mai pedepsesc, nici ma­car electoral. Tratate in cheie ironi­ca, amendarea lor esueaza in la­men­tari plangacioase sau batjocoritoare, ra­re­ori in suduieli veninoase. Deprins cu surogatele, consecvent in a trai formele pasive de exprimare a cons­ti­in­tei si supravietuitor prin excelenta, poporul isi consuma furiile si ne­mul­tumirile ca pe un divertisment de care pare sa fi ajuns dependent. Ener­va­rile amuzante, sarcasmele si persiflarile au ca materie prima propriile umilinte la care puterea politica il supune zi de zi. Satisfactia astfel obtinuta suspenda registrul expresiei autentice. Sublimarea durerii sociale in nota ridicola – rasul-plansul traditional romanesc – e hrana su­pra­vietuirii tacute, dar si inhibatorul reactiei pertinente.

Libertatea vulgar inteleasa de­ge­ne­reaza in libertinaj democratic, spec­tacol consumat prin interme­diul media. Dreptatea sociala se face intr-un talk-show, intr-o stire lunga si acuzatoare si se imparte o data cu hazul starnit de comicariile din programele tv sau prin difuzarea unui pam­flet taios. Atat. Opereta ga­la­gi­oa­sa acopera tonurile grave venite din ra­runchii societatii. Ceea ce are cu ade­va­rat semnificatie este inabusit de larma zglobie a bascaliei fara limi­te. Faptele reprobabile ale politicienilor sunt vazute ca naravuri demne de satira, tradarile guvernantilor sunt percepute ca moravuri usoare, ridiculizate caustic, dar condamnarea lor e amanata la nesfarsit. De­mo­cra­ti­a frivola e pe cale sa ajunga dezmat zil­nic si pervers, lumpenului in­ce­pand sa-i placa sa se lase siluit, fie si pe burta goala, daca i se da voie sa fa­ca misto.

Traducand pe limba celor multi Desteapta-te romane! in Descurca-te romane!, presedintele Basescu a reusit dezintegrarea morala si dezmembrarea sociala in populatii tocmai bune de a fi duse de curentul doctrinar al masochismului popular. Statul condus de Traian Basescu a devenit forta de ocupatie care a luat in stapanire Romania.

Scriind, incerc sa dezvalui, sa explic, sa determin reactii de constiinte, dar constat ca, in fapt, mai nimic nu se intampla. Drumul acesta pare sa duca nicaieri, cel putin din perspectiva momentului – un nod in care istoria s-a prins si nu mai poate inainta. Nervul social atrofiat, lasitate asternuta ca un inghet peste instinctul de indignare, peste vointa de a schimba lucrurile. Senzatia e ca multi doar se prefac, ca mimeaza dorinta de a iesi din promiscuitatea morala in care s-au lasat tarati. Am scris de atatea ori despre aceleasi cancere, despre aceiasi ticalosi, despre acelasi rau care a imbolnavit trupul si sufletul tarii, incat am tocit cuvintele. Am in­ceput chiar sa ma repet. Simt ca vor­besc la ziduri, dincolo de care con­vivii mei s-au ascuns sa-si apere sin­guratatile. Imi vad cititorii privindu-ma cu teama din spatele ferestrei, voind parca sa-mi spuna ca si ei gandesc la fel, dar ca frica ii face inerti. Re­gasesc in jurul meu aceeasi parali­zie schizoida si complicitate surda, ace­easi vietuire duplicitara, pe care le credeam vindecate de Revolutie.

Toxice sunt si excesele facute de cei care pozeaza in critici nemilosi ai regimului, in fapt si ei contributori la harmalaia libertatii de fanfara. Imi inchipui cu groaza zilele dupa ce actuala putere va cadea. Acesti eroi ai gurii se vor legitima cu taria cu care au injurat, se vor erija in mari lup­tatori care au invins hidra, cerand dreptul la a guverna si o halca grasa din corpul tarii. Vor revendica aceeasi idee absurda ca reprezinta singura solutie, doar pentru ca au negat-o cu furie pe precedenta. Injurandu-i neconditionat pe Ba­ses­cu si gasca lui, nu se legitimeaza mai mult decat daca ar fi tacut. Nu le justifica atitudinile patriotarde si nu-i indreptateste sa vorbeasca in numele celor care au fost cu adevarat coplesiti de greul acestor vremuri. Lucrurile se amesteca inca o data, revolta autentica si latratul contestatar otova. Vacarmul e maxim si... caravana trece. Totusi, refuz sa cred ca nimic nu se poate schimba.