x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Insigna

0
Autor: Marius Tucă 13 Feb 2007 - 00:00

De ce oare cele mai importante lucruri din viata mea s-au intamplat acum douazeci de ani! Imi facusem un fel de blazon din insigna asta. Si pentru ca nu aveam suficienta putere ca sa dau piept cu lumea, ii incredintasem ei rolul asta.

Nici nu mai stiu de unde o primisem. Dar imi aduc perfect aminte cum arata. Era rotunda, alba, cam cat un capac de la sticlele de lapte de pe vremuri si scria pe ea cu litere de-o schioapa. Astfel incat toti cei cu care ma intalneam se uitau intai la ceea ce scrie pe ea, si abia apoi, surprinsi, la mine. Era acum aproape douazeci de ani. De ce oare cele mai importante lucruri din viata mea s-au intamplat acum douazeci de ani! Imi facusem un fel de blazon din insigna asta. Si pentru ca nu aveam suficienta putere ca sa dau piept cu lumea, ii incredintasem ei rolul asta. Ma simteam protejat si aparat de ea si de textul scris care atragea atentia tuturor. Mai mult visam ca sunt ceea ce scria acolo decat eram. Dar asta conta mai putin, atat timp cat ajunsesem sa cred ca puterea mea statea in insigna agatata la piept. Cred ca, daca ar fi venit cineva si mi-ar fi smuls-o de acolo de unde era prinsa, as fi ramas fara aer si fara aripi. In insigna asta au stat o buna bucata de vreme mandria si chiar libertatea mea. Era singura mea avere. N-aveam nimic altceva. Era instinctul meu de supravietuire, era motivatia de a merge mai departe. Si a trecut mult timp ca sa cred ca textul scris pe ea ar fi putut fi adevarat. Si m-am convins intr-o zi, cand, simtindu-ma prea tanar pentru tramvaiul in care ma urcasem, m-am grabit sa cobor si, in inghesuiala creata, am ramas fara insigna. Era deja prea tarziu ca sa mi se mai intample ceva; puterea ei se afla in mine. Si nu-i asa ca nici nu mai conteaza ce scrie pe ea? A fost insigna supravietuirii mele!

Citeşte mai multe despre:   editorial,   insigna

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de