Instabilitatea procurorului

Se minte in continuare ca procurorul e magistrat, desi stabilitatea sa e la cheremul taricenilor si rodicilor de trista amintire, aflati la capatul celalalt al telefonului. Acolo unde, de fapt, stabilitatea e catalogata ca insolenta, nicidecum ca principiu constitutional sacrosanct

Telefonul asta oranj, de care se face atata tam-tam, explica numarul mare - doua sute de cereri la nivelul tarii! - al procurorilor ce-si doresc sa devina judecatori. Ca, vorba aia, parafraza la o nemuritoare cimilitura basesciana, stabilitatea nu-i ca inamovibilitatea, indeosebi de cand cu reforma monicii de Justitie, in mana careia sta acum satarul schimbarii subordonatilor trandafirii. De altfel, nici vechea Putere n-a privit cu ochi buni budusanii din Parchet, siliti, la un moment dat, sa cate zarile azilante taman in Franta. Mazilirea procurorilor incomozi n-a incetat o data cu mazgalirea in portocaliu a celor doua Palate, in pofida promisiunilor electorale. Dimpotriva, draghicii si suhanii s-au vazut obligati fie sa se retraga in uitarea balsamica a provinciei, fie sa se pensioneze pentru a-si scrie memoriile din vremea "capitalismului de cumetrie". Cu fiecare executie publica a procurorilor cu anatema de colaboratori ai regimurilor... iene, Parchetul s-a subrezit putin cate putin, pana a priceput ca nu e altceva decat o rotita docila a executivului agresiv-expansiv. Credibilitatea institutiei chemate sa vegheze la aplicarea legii in societatea de tranzitie s-a fisurat iremediabil, de-a ajuns, sarmana, ciuca bataii cu pixurile "grupurilor de interese" raspandite pretutindeni.

Nu intamplator, in ultimul studiu realizat de Transparency International, privind perceptia magistratilor romani asupra sistemului judiciar in ansamblu, 73,9% dintre acestia cred ca mass-media influenteaza negativ actul de justitie. Ce mai, nebun sa fii ca sa-ti incordezi, a proasta, muschiul de acuzator impartial si inflexibil impotriva vreunui inculpat care, maine-poimaine, va da cu tine de pamant din ditamai fotoliul de presedinte, ministru sau parlamentar! Curata sinucidere profesionala. (Din aceasta perspectiva, remarcabila marturisirea judecatorului de la Nürenberg, interpretat de Spencer Tracy: "Ca sa raman judecator, a trebuit sa ma feresc sa judec anumite persoane!") Sa mai mire atunci concluzia la care a ajuns reprezentantul Transparency International: "Exista inca magistrati tributari unei mentalitati de ierarhie, oameni care nu stiu, nu pot sau nu vor sa opereze cu noile prevederi ale legii, care i-ar scoate de sub ordinele sefului"? Asa ca geaba asigurari de neimixtiune, geaba rugaminti induiosatoare dinspre ministresa Macovei pentru prezentarea procurorilor la examenul de ocupare a posturilor ramase vacante din cauza de incompetenta ori nepotrivire de simpatii politice.

Semnalul transmis de trupa Marinarului, deloc diferit de cele anterioare, este catastrofal pentru naivii dependenti inca de "dreptate si adevar". Stabilitatea procurorului a fost sechestrata brutal in sediile partidelor, prefecturilor si primariilor postdecembriste si daca s-ar spovedi toti procurorii generali si prim-procurorii, aidoma botosului Ilie, CSM n-ar prididi cu anchetele interne. La urma urmei, cui profita independenta Justitiei? Poate justitiabilului marunt, lipsit de resurse financiare, dar el nu conteaza in ecuatia democratiei populare decat in ziua votului. Adica deloc. Sunt nesemnificativi ca pondere si forta economica. Niste amarati lasati de izbeliste de autoritatile discretionare. Orice putere, indiferent de sorgintea ei ideologica, e preocupata sa anexeze Justitia si s-o transforme intr-un instrument perfid de impunere a propriei vointe. Altfel, la ce bun sa cuceresti puterea fara s-o posedezi dupa cum ti se nazare? Si cum sa-i elimini pe opozanti, daca nu prin procese penale? Restul e gargara. Si imensa ipocrizie. Minciuna neobrazata. Iar puterea se intrupeaza din demagogia dulceaga a activistilor cinici, dedulciti la lozinci propagandistice rasuflate, cum e, de pilda, separatia puterilor. Acesta e crudul adevar, ascuns cu grija de lacheii oricarui stat, intru tihna stapanilor autoproclamati ori alesi prin sufragiu direct, universal si egal...

Reforma s-a numit si proletarizarea comunista a justitiei cincizeciste, si apropierea ei de cetateni ticluita de ramele ceausiste, si tot miscari reformiste sunt etichetate cozmetizarile ciclice scremute in anii din urma. Nimeni nu are insa curajul sa recunoasca deschis apartenenta Parchetului la puterea executiva si s-o fixeze ca atare in Constitutie. Se minte in continuare ca procurorul e magistrat, desi stabilitatea sa e la cheremul taricenilor si rodicilor de trista amintire, aflati la capatul celalalt al telefonului. Acolo unde, de fapt, stabilitatea e catalogata ca insolenta, nicidecum ca principiu constitutional sacrosanct.