Instinct de pluş

Mă tot întreb cât mai rabdă o ţară superbă, cum e România, halul în care este administrată. Pe fondul unei dramatice crize financiare şi economice, în care aveam nevoie de calm şi raţiune mai mult decât oricând, primul-ministru a găsit de cuviinţă să arunce în aer guvernarea şi, implicit, scena politică, printr-un gest necugetat. Sincer, cred că Emil Boc nu are toţi boii acasă dacă-şi permite să distrugă bruma de stabilitate ce exista între cele două partide aflate la putere.

Vocaţia de slugă a lui Emil Boc contrastează profund cu imaginea ardeleanului: serios, hotărât, mândru, de cuvânt. Din păcate, nici una din aceste caracteristici nu-i sunt specifice primului-ministru în funcţie. M-am născut la Constanţa, mi-am petrecut vacanţele copilăriei la Severin şi Timişoara. Sunt locuitor al Capitalei de vreo 18 ani. Dar am trăit mereu cu dorul Transilvaniei. În fiecare excursie sau deplasare de serviciu căutam să mai întârzii un pic. La Cluj, la Târgu-Mureş, Sibiu sau Bistriţa. Prin locuri magice precum Şomcuta Mare, Popasul Tihuţa şi multe altele.

Am realizat, cu sinceritate, că oamenii locului sunt mai cu frica lui Dumnezeu. Cuvântul lor se respectă mai mult decât prin sudul sau prin estul ţării. Nu vreau să acuz pe cineva. Pur şi simplu am constatat aceste lucruri. Şi că prin satele din Ardeal majoritatea oamenilor merg duminica la biserica din localitate. Îşi păstrează tradiţiile, sunt muncitori, au gospodăriile în regulă. Chiar dacă nu-s bogaţi, ardelenii nu mor de foame.

Ştiu să crească animale, să robotească de dimineaţa până seara, să-şi onoreze familia cu ce trebuie pentru a fi în rândul lumii. Mergând cu maşina, nu vezi atâţia muşterii atârnaţi de lemnul gardului, scuipând seminţe şi holbându-se la trecători.

Probabil, influenţa disciplinei germane şi austriece şi-a pus amprenta asupra lor. Poate şi preoţii, romano sau greco catolici, caută mai mult mărturisirea enoriaşilor, nu banii acestora. Când trăiesc şi când mor.
Uitându-mă la un singur om, tot ce-am aflat eu despre ardeleni s-a spulberat.

Mi-e jenă de părinţii săi septuagenari şi de bun-simţ, dar trebuie să o spun: Emil Boc este o ruşine de om. N-are coloană vertebrală, e mamelucul perfect, sluga umilă a unui şef care spală cu el pe jos. Este (aşa cum bine spunea cineva înaintea devenirii sale ca prim-ministru) ecoul de la Cluj. Fără să gândească propriile acţiuni, incapabil să filtreze şi să transforme în fapte raţionale toate comenzile aberante primite de la Cotroceni, primul-ministru este şi el o cauză fundamentală a nenorocirii politice şi economice pe care o trăim.

La capitolul competenţă de premier, micul Boc a luat nota 1,3 din 9. Cu un astfel de calificativ oferit de Universitatea din München, ardeleanul nostru ar fi trebuit să-şi facă de mult bocceluţa. Să se întoarcă la catedra de la Cluj, de unde să pledeze o zi pentru parlamentul bicameral, altă zi pentru cel unicameral. Şi astfel să fie apreciat pentru principialitate, respect de sine şi demnitate.

Într-o criză economică extremă şi cu alegerile prezidenţiale la uşă, Traian Boc (cum bine i-a spus o colegă de partid) aruncă echilibrul politic în aer printr-un gest de om inconştient. Doar pentru a satisface interesul electoral "single malt" al şefului său, primul-ministru îşi bate joc de protocolul semnat cu un partener de guvernare, de propria semnătură şi de angajamentul ferm că majoritatea PD-L - PSD este făcută strict pentru stabilitatea ţării.

Care stabilitate, stimate prim-ministru? Pentru interesul politic al unei persoane, sacrificaţi o ţară întreagă!
Promovaţi legi controversate, ordonanţe de urgenţă care pică la examenul elementar al constituţionalităţii, tăiaţi veniturile oamenilor fără să-i anunţaţi, învrăjbiţi categorii profesionale între ele. Atâta iresponsabilitate şi lipsă de bun-simţ n-am prea avut în ultimii 20 de ani.

N-am apreciat sub nici o formă felul în care acest guvern a ştiut să gestioneze aspectele economice şi financiare. Sunt alţii mai competenţi decât mine, care au declarat că măsurile anticriză ale cabinetului Boc sunt de fapt măsuri procriză. Cu alte cuvinte, această guvernare şi acest prim-ministru fac mai mult rău decât bine. Cu toate astea, mai avem de răbdat doar 50 de zile. Este evident pentru toată lumea că, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale, vom avea un nou cabinet din ianuarie 2010. Şi-atunci pentru ce tot acest scandal sinistru pe seama Internelor?

Emil Boc n-a mai putut răbda. Nu a rezistat presiunilor de la Cotroceni şi a spart coaliţia printr-un gest inconştient. Lipsa de raţiune şi de coloană vertebrală dovedită de ardeleanul Emil Boc îmi provoacă o greaţă uriaşă zilele acestea.

Deşi degajă un aparent bun-simţ, Emil Boc e ca un căţeluş de catifea, din acela vechi, aşezat deasupra banchetei din spate a limuzinei prezidenţiale. De câte ori se întoarce şeful spre el (nici n-apucă să ceară ceva), el dă permanent din cap. Afirmativ. Instinct de pluş.