x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Întâmplări apolitice

Întâmplări apolitice

de Razvan Barbulescu    |    12 Dec 2009   •   00:00
Întâmplări apolitice

Acum suntem în turul 3. Turul 3 se dispută în planul moravurilor de tabloid. Dl Patapievici, campionul scenariilor XXX, face diferenţa. Caseta (cât o fi ea de porno), despre care le-a pomenit spaniolilor, e menită să marcheze imoralitatea lui Geoană şi delicateţea lui Băsescu. Patapievici a intuit perfect: în legătură cu dl Băsescu delicateţea e primul cuvânt care-ţi vine în minte.

Dacă spui că politica românească te umple de scârbă, e puţin. Ai la îndemână scenele prin care bizonul, după ce şi-a "uitat" CNP-ul acasă, dădea cu ştampila la "Speciale". Contra cost. La Gara de Nord un tip zicea că i se fâlfâie, a dat ăla banu', stau la coadă până îmi vine acru ca să-i pun ştampila. În turul întâi vreo cinci elevi din Drumul Taberei s-au scos de-un film şi-o cafea la mall cu banii candidaţilor după o excursie de iniţiere cu autobuzul prin preajma Bucureştilor. Important, şi închidem discuţia tehnică despre vot, mi se părea cinstit să se fure echitabil. Dar asta ţine de organizare.

HARNIC, FIDEL ŞI MORT
În viaţa de zi cu zi, în preajma şi între zilele de vot, s-au consumat o sumedenie de întâmplări, unele zglobii, altele macabre. După turul întâi de scrutin, un tip din Dolj s-a prins cu cine-l înşeală nevasta. Se lua cu munca, trăgea ca boul şi era leşinat după tânăra lui soţie. Drept răsplată, femeia îi zicea că sforăie şi doarme pe coadă. Pe el îl storcea serviciul, ea era deprimată. O depresia adâncă, definitivă, care te scoate pe internet şi la drumul mare.

Până şi-a găsit idealul care freca menta. Un oltean zdravăn, sprinten, care căuta neveste plictisite. Boul, ocupat-ocupat, dar s-a prins tocmai când ieşiseră de la urne. Furios la culme, s-a repezit acasă, a încărcat arma de vânătoare şi a pornit hotărât spre casa hăndrălăului. Fiindcă e nedreaptă, viaţa a ţinut cu amantul. Puşcoiul s-a descărcat întâmplător şi l-a împuşcat pe tipul care-şi iubea la nebunie nevasta.

În final, morala emisiunii de la ora 5: stop-cadru cu amantul care râdea cu gura până la urechi. Scăpase de glonţul ăluia harnic şi fidel.

MANGĂ SUB DRAPEL UE
Un băcăuan beat a venit acasă şi nu şi-a găsit nevasta. În comuna cu pricina, nimic nu se rătăceşte. Aşa că, deşi pulbere, a pornit la fix. S-a oprit la cârciumă, unde nevastă-sa era mangă. A încercat s-o convingă cu binişorul, hai, fă, în p...m..., n-a lovit-o de la început. Dialogul dintre doi beţivi care se contrazic începe tandru, apoi mai beau ceva împreună şi cel mai iute dă primul. Degeaba. "Gică, zise nevasta, eu de-aici nu mă scol, nu mă ... nici moartă". Gică i-ar fi zis: hai să vedem! Şi a început să-i care.

Trecem peste detalii. La atâta băutură te-ai fi aşteptat ca beţivii - soţ şi soţie - să aibă o gospodărie de comă, o dărăpănătură. Sfârşitul povestioarei ne contrazice. În imagine, o casă curăţică, o curte îngrijită iar deasupra uşii, ce credeţi că fâlfâia? Drapelul UE. De la bâta europeanului Gică, nefericita a ajuns la spital cu "hemoragie la creier".

CIOMAGUL CA DESTIN
Gălăţeanul înfăşurat în bandaje mai lăsa la vedere un ochi umflat şi buzele tăiate. Restul era în cârpe. Pe patul spitalului a împlinit 51 de ani de viaţă şi 14 de când îl bătea nevastă-sa.
Prima bâtă a furat-o de ziua lui, în 8 decembrie 95. În vară avuseseră nunta. Se uita la ea ca la o icoană, a ţinut-o numai în flori. Până la prima bâtă.

Propria lui bâtă, fiind cioban. Era oarecum abţiguit, n-a simţit mare lucru.
În plus a luat trozneala ca pe un semn de iubire. După primul an de bătăi crâncene, ciobanul gălăţean încasa
măciucile ca pe un dat al destinului.
Obişnuit cu internările ciobanului, spitalul îl inventaria la bolnavii cronici.

O dată pe trimestru venea umflat ca de la vot. Avea salonul lui, patul lui, televiziunea locală îl filma şi-l expedia emisiunilor de la ora 5, prezentate de fetele triste.

Medicul lămurea telespectatorii ce noroc a avut ciobanul că fusese bătut cu un ciomag din fag. Parcă ar fi contat! Ei, bine, conta. Fagul este elastic, ideal pentru parchet, iarna ţine cald, vara, răcoare. Calităţile fagului i se învârteau ciobanului în cap: am furat la vot, n-am furat la vot...? Deşi erau amândoi beţi, el şi femeia votaseră diferit.

De aici i s-a tras... A avut noroc. Când era furioasă, nevastă-sa ieşea cu pumnul prin geam. Ce nu te omoară te căleşte, şopti el dintre vânătăi şi făcu telespectatorilor semnul victoriei cu singurele degete nebandajate.

×
Subiecte în articol: editorial