x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Intelectuali gramada

0
Autor: Marian Nazat 16 Feb 2007 - 00:00
Intelectuali gramada


Dar, dincolo de discutabila «mediocritate a democratiei», gestul semnatarilor este, indraznesc sa afirm, un alt chip al raului, dictat tot de fascinatia perena a etatismului in randul elitei conduse a intelectualilor.

Deunazi, niste intelectuali fruntasi in productia de certitudini, ingrijorati de "criza politica pe care o traim astazi", au iesit de sub clopotul de ivoriu si au iscalit un straniu apel. Cam patetic totusi. Debil si presarat cu naivitati de-o platitudine adesea strepezicioasa, neasteptata, daca socotim cantitatea imensa de materie cenusie pusa la bataie pentru o miza de doua parale. O insiruire de vorbe menite, chipurile, sa dezmorteasca naturelul poporului cufundat adanc in marasmul istoric. Un cordon de propozitii aseptice insailate in jurul "primului presedinte roman care da semne ca e dispus sa aduca tara pe drumul pe care ar fi trebuit sa se aseze in urma cu 17 ani". Un strigat de revolta impotriva structurilor politice vinovate de "discreditarea economiei liberale si a institutiilor democratice". Un semnal de alarma pentru populatia ce se lasa inca prostita de maestrii manipularii cu televizorul si ziarele, "cu tehnici de intoxicare, cu diversiunea scandalurilor create, cu fluturarea primejdiilor inventate, cu false legalisme". O salva de slavi aparent sincere, desi am serioase si justificate indoieli, findca lozinca "iscalitura si sinecura" pare sa-i fi manat in lupta pe listangii. Acesta este, in opinia mea, TRUismul SEVER al mesajului , vazut dinspre.... Washington si Londra! Gadilati in amorul propriu de "discursul exemplar" rostit in Parlament de "personajul care pare sa devina un presedinte pentru alte coordonate istorice", laudatorii imbasescizati au simtit nevoia unei atitudini devalmase. Publica si transanta, ca nu cumva dusmanii democratiei oranj sa "mistifice iarasi istoria noastra". Demersul grupului (de interese?) seamana indigest cu adeziunile de odinioara, ejaculate ori de cate ori directivele de partid si de stat cereau astfel de orgasme colective. Atunci, ca si acum, cete zgomotoase si "responsabile" de intelectuali isi exhibau (de bunavoie, desigur!) dragostea netarmurita fata de un om providential sau de un ideal epocal, convinse ca, "daca nu te amesteci in politica, pana la urma, politica se va amesteca in viata ta". Si, din pacate, vizionarul Lenin a avut dreptate scriind asta, intrucat, iata, politica s-a infiltrat igrasios si in biblioteci, si in atelierele de pictura, si pe scena, si-n cabinetele medicale, pretutindeni, razandu-si de neputinta noastra de a fi aproape liberi.

Intr-o tara "care-si faureste istoria lasand in urma ramasite din ea insasi" (vorba lui Marquez), "adezionistii" s-au straduit sa arate celorlati ca presedintele lor nu e parasit, ca are in preajma destui valeti specializati in lucrul cu cerebelul. S-au opintit chiar si cu pretul de a-l contrazice pe Llosa, care, in "Chipuri ale raului in lumea de astazi", ii marturisea periculos lui Gabriel Liiceanu ca "democratia nu-i poate seduce pe intelectuali. Lor le repugna mediocritatea, iar democratia e chiar emblema mediocritatii". Dar, dincolo de discutabila "mediocritate a democratiei", gestul semnatarilor este, indraznesc sa afirm, un alt chip al raului, dictat tot de fascinatia perena a etatismului in randul elitei conduse a intelectualilor. O fascinatie, constata Llosa, provenita "atat din vocatia lor de rentieri alimentata de institutia mecenatului, care i-a facut sa traiasca in preajma Bisericii si a printilor, apoi continuata de regimurile totalitare din secolul al XX-lea, cand intelectualul, daca era docil, automat facea parte din elita, cat si din cauza faptului ca erau lipsiti de cultura economica". Pai, ce altceva este presedintele tarii, daca nu intruchiparea statului, simbolul etatismului in stare pura? Cum "fara ajutor civil un regim democratic nu infrange o miscare subversiva", "muncitorii intelectuali" s-au ingramadit voluntar pe o lista, ademeniti, pesemne, de aleanul vremurilor in care adeziunea, iarasi voita, era dara putrefactiei morale, a slugarniciei odioase. A fiintarii nevertebrate, dar clamata omagial.

Candva, si nu demult, filozoful Gabriel Liiceanu isi exprima crezul etic intr-o fraza superba: "Ce poate fi mai minunat decat sa nu poti fi pus pe lista nimanui, sa fii propria ta lista?!". Crezul intelectualului neatarnat, obiectiv, in stare sa exprime de unul singur, cu luciditate si detasare, o idee despre realitatea inconjuratoare! Crezul intelectualului adevarat, puternic prin el insusi si nu prin simpatiile ideologice de moment ori prin detestabilele inregimentari politice! Saptamana trecuta, constient ca "prostul este omul care nu se schimba niciodata", distinsul lichelismolog s-a asezat pe lista altora, nu inainte de a ne avertiza ca "Noi, cei care semnam aceste randuri, avem incredere in instinctul politic al electoratului roman. El va sti sa distinga in tesatura acestei comedii politice parlamentare primejdia unei noi poticniri de proportii a societatii romanesti pe drumul istoriei sale".

S-ar putea ca increderea autorilor apelului in "instinctul politic al electoratului roman" (atat de hulit in "Duminicile Orbilor" postdecembriste de aceiasi insi sclifositi) sa fie justificata, dar daca "solutia Becali" va fi tocmai raspunsul plebei la actualul "marasm istoric"? Alegerea piperanului, descendent din imparatii bizantini (!!), s-ar inscrie, asadar, in sinergia intamplarilor politice din ultimii 20 de ani si ar fi finalul perfect al farsei. Caci Gigi nu-i decat un Traian mai mitos si mai populist, insa crestin si exaltat, propovaduitor al Raiului romanesc, iar "Cand omul stie ca lupta pentru venirea Raiului pe pamant - zice regizorul rus Lev Dodin - , victimele isi pierd importanta".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de