x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Intelectualul în politică

0
Autor: Adrian Severin 30 Iun 2009 - 00:00

Personaje derizorii pot prilejui uneori dezbateri importante. Este meritul neaşteptat al EBa de a fi provocat reflecţia pe tema intelectualului în spaţiul politic. Cu instrumente intelectuale precare, compensate de un mare tupeu explicabil genetic, tânăra europarlamentară a emis trei teze care pe înţelesul tuturor sună astfel: toţi cei care au o diplomă universitară sunt intelectuali; intelectualii români nealiniaţi politic sunt lipsiţi de conştiinţă; tot ei sunt lipsiţi şi de caracter.



Rugat să comenteze aceste elemente de filosofie a mizeriei intelectuale, Gabriel Liiceanu - un "intellectual prezidenţial" - a ţinut să înceapă prin a denunţa invitaţia ca pe o manevră menită a-l obliga să intre în domeniul analizei politice, străin lui, filosofului. Am aflat astfel că domnul Liiceanu filosofează, dar nu analizează. Cum a analiza înseamnă a cerceta un lucru sau un fenomen spre a-i stabili componentele primare şi legăturile între ele în vederea tragerii unor concluzii fundamentate raţional, deducem că efortul filosofic se rezumă la contemplarea superficială a lumii în dorinţa de a extrage din noianul faptelor elementele care să justifice un model de viaţă subiectiv, prestabilit şi autoproclamat ca înţelept. Filosofia nu mai este deci dragostea de înţelepciune, ci dragostea de sine.  

Acceptând totuşi să fie pentru o seară analist, domnul Liiceanu a înlăturat din start posibilele dubii cu privire la statutul celei ale cărei cugetări le comenta: într-adevăr domnişoara EBa este intelectual, întrucât a absolvit o universitate (sic!). O atare concluzie intră în contradicţie cu opiniile formulate de şeful statului şi protectorul marelui filosof de la Păltiniş-haltă, potrivit cărora şcoala românească nu face decât să acopere tâmpenia cu diplome universitare. Admirând "curajul", este greu totuşi să credem că o diplomă poate avea darul miraculos de a-l transforma pe un tâmpit în intelectual, după cum este greu de acceptat că o posibilă definiţie a intelectualului este "un tâmpit diplomat". Mai degrabă zicem, alături de Molière, că "un nerod savant este mai nerod decât unul ignorant". Din păcate, ideea că diploma conferă o prezumţie absolută de calitate intelectuală infectează moravurile româneşti şi alimentează dispute nocive, golind de relevanţă realitatea performanţei ştiinţifice şi a valorii umane spre a-i substitui simbolul unor documente obţinute prea des prin corupţie.

Mai interesante au fost precizările legate de lipsa de conştiinţă şi caracter la intelectualii "apolitici". Domnul Liiceanu a explicat că există o categorie de intelectuali pentru care conştiinţa se reduce la recunoaşterea valorii proprii, iar caracterul la individualism, adică la refuzul dialogului social empatic şi, în consecinţă, la respingerea oricărui joc de echipă care presupune spirit de compromis şi loialitate de grup. Intelectualul nu ar avea ce căuta în politică, fiindcă politica are ca jucători partidele, iar intrarea într-un partid ar presupune renunţarea la propriile convingeri spre a apăra mesajele comune, în căutare de voturi. Pentru EBa, lipsa de conştiinţă nu însemna absenţa gândirii, a raţionamentului sau a înţelegerii, ci a scrupulelor; în timp ce lipsa de caracter se referea nu la absenţa voinţei ferme şi a consecvenţei, ci la incapacitatea dăruirii şi loialităţii. Scrupule, dăruire şi loialitate însemnând însă supunere faţă de un protector: oligarh sau gaşcă. Cel dintâi descria intelectualul asocial, egocentric şi egoist, arogant şi exclusivist. Cea de-a doua, intelectualul aliniat, înregimentat, servil, oportunist. Ceea ce nici unul nu a spus este că intelectualul adevărat (cel angajat, empatic, altruist, solidar) nu numai că lucrează cu intelectul, ci îl foloseşte ca instrument al unei permanente analize critice. O critică nu doar a altuia, ci şi a propriei persoane. O critică imposibilă în lipsa bunei-credinţe. O critică sterilă dacă nu are finalitate socială. De aceea este greu să fii intelectual în politică. De aceea este indispensabil să avem intelectuali în politică. De aceea, G. Liiceanu, H. R. Patapievici, T. Ungureanu, C. Preda & Co. sunt histrioni politici deghizaţi în intelectuali care, spre a scăpa de frustrări, se dedau simultan unui exclusivism militant periculos şi unui servilism dezgustător.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de