x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Înţelesurile adânci ale stenogramelor

0
Autor: Razvan Barbulescu 23 Mar 2010 - 00:00
O hodoroagă de tramvai tremură ca scos din minţi pe şinele bombardate, ce scot la iveală limbi ascuţite de oţel gata să-ţi facă zdrenţe anvelopele. Tramvaiul 5 se rupe din şale. Ajuns la capăt, la Băneasa, mastodontul intră într-o zonă nimerită ca metaforă pentru România 2010.

Un balamuc în care un ins şi-a marcat teritoriul cu lozinci anti orice, altul care a plantat o barieră pe trotuar de ca şi cum e al mă-sii, un peron pulbere ca să aştepţi tramvaiul, câteva dughene triste cu aere de supermarket. De asemenea, o linie de tramvai inutilă, pe care specialiştii în fier vechi n-au putut-o dezmembra, un carosabil pregătit să taie şi să pună pe butuci şi un Hummer.... Totul dă în minunea secolului - Pasajul Băneasa.

Până acolo: asfaltul spart, şinele de tramvai inutile, criminale, mizeria pestilenţială de unde întoarce tramvaiul... nimicuri edilitare care coexistă cu marile realizări ale ultimelor guverne.

GĂŞTILE MOR, MECANISMUL RĂMÂNE
Urbaniştii şi edilii români nu gândesc macro, ca odinioară dl Văcăroiu economia... Ei creează în felii, pe aşchii, cu faţa la şanţul pe care tocmai l-au proiectat. Ei pot medita şi socoti fertil doar dacă-i întorci cu faţa spre proiectul lor. Ei sunt capabili să profileze în deşert oaza de geniu la care n-ai cum s-ajungi în vecii vecilor.

Edilitarii care se foiau în jurul domnilor Tăriceanu şi mai apoi Boc, pe vremea când aceştia recuperau sistemul vizitelor de lucru la Pasajul Băneasa, n-au sesizat ridicolul: suta de metri de drum impracticabil care duce spre pasajul miracol.

Stenogramele lui Cătălin Voicu explică misterul. Noi, indiferent despre ce guvern e vorba, gândim intenţionat în proiecte scurte, dar profitabile. Golăneşte. Un drum făcut ca lumea, nemţeşte ucide clientela care dă târcoale contractelor cu ministerele şi primăriile ţării.

Dacă faci prost, revii la cârpeli. Eşti clientul lor pe mandat, pe viaţă. E o chestie de viziune politică. Stenogramele în sine nu spun mare lucru. Gaşca învingătoare a făcut-o p-ailaltă. Dacă ar fi câştigat ceata lui Voicu, era invers. Dar, în orice împrejurare, rămâne în funcţiune mecanismul.

REFLEXELE BĂIATULUI DE PRĂVĂLIE
Ideal e să prosteşti lumea că "îţi aduci aportul" (pun ghilimele ca să nu înţeleagă bivolul că aşa se zice).
Dl Cătălin Voicu e ca un băiat de prăvălie ajuns la maturitate. Personaj important fiindcă leagă proiectele între ele, indiferent de vremuri. Simte. E o artă. Are abilitatea să facă legăturile necesare pentru ca malaxorul şmecherilor deştepţi să nu dea rateuri, să meargă uns.

Acum vreo cinci ani, dl Căşuneanu, erou de top din stenograme, recunoştea că muncise pe brânci la contractele obţinute de la Ministerul Transporturilor. Îţi dau lacrimile: "Am salvat multe drumuri naţionale, am intervenit pe unde am putut, ...am ajutat cu ce am putut. Ni s-a spus, tu intri aici, tu aici. Dar să ştiţi că nu am decontat până acum nici o factură... am luat pe forţe proprii de la bănci 100 de miliarde de lei pentru a cumpăra motorină... am de încasat mulţi bani...".

Vă imaginaţi vreo firmă americană sau nemţească, sau franţuzească, sau de aiurea, dar firmă serioasă, să lucreze cu atâta sârg, ignorând încasarea facturilor? Când te împrumuţi de miliarde pentru a cumpăra motorină şi nu-ţi recuperezi banii, fie trebuie să ai statuie ca la Mărăşeşti, fie să înfunzi puşcăria. Cu puţină imaginaţie, descoperi, între altele, de ce preţurile în România sunt mai ale dracului ca în UE, de ce asfaltul trăieşte de pe un anotimp pe altul, de ce proiectele urbanismului sunt gândite în folosul găştii şi în dispreţul Bucureştiului.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de