x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Interesantul suflet al domnului Balanescu

0
24 Aug 2004 - 00:00

Acum cateva zile. Sunt in plin trafic, pe Grivitei, pe undeva, la o ora de varf. Cum sunt sofer incepator, merg cu mare grija, cu ochii-n patru, mereu temator sa nu fac greseli sau sa-i incurc pe ceilalti.

Cu toate astea, sunt claxonat destul de des din spate si, ocazional, mi se mai si striga cate ceva, cuvinte pe care prefer sa nu le inteleg. De data asta observ destul de tarziu un semafor si franez cam scurt. Din spate, un claxonat prelung si furios. Ma uit: o dubita alba si, mai ingrijorator, un sofer care coboara si vine spre mine cu un fel de manivela in mana. Drace, nu era de gluma! A venit la geamul meu (prudent inchis) si a-nceput sa urle, agitand ranga metalica. Ce era la gura lui! Se pare ca din cauza mea ii cazuse marfa pe jos. La toate "baga-mi-as" si "facea-ti-as"-urile lui, nestiind ce sa raspund, strangeam din umeri si aratam spre lamaia lipita de parbriz. Semaforul se schimbase, dar soferul a continuat sa traga de portiera mea, doar-doar s-o deschide, si sa-mi urle, rosu de furie, injuraturi extrem de inventive. Un cor de claxoane le impiedicau insa sa-mi ajunga la urechi. Imi trage un sut mai mult simbolic in portiera (ce sa ies, tipul era de doua ori cat mine…) si se cara, in fine, agitand de data asta manivela la cei din spate.

Ajung cu bine acasa, ma sucesc, ma-nvartesc si, seara, ies cu cel mic pe umeri in parcul unde-l plimb de obicei, la Izvor, la umbra giganticei Case a Poporului. Mergem la solar, il proptesc in poponet pe nisip langa alti puradei ca el, ii pun galetusa in fata si ma asez pe banca din apropiere, langa un alt tatic care striga de zor la baietelul lui: "Rares, da-i si fetitei lopatica, nu fi, tata, egoist, ca nu-i frumos… Uite, a venit si baietelul… Joaca-te si cu el, tata…". Apoi se-ntoarce spre mine: "E cam nervos zilele astea, ii dau maselutele de sus… toata noaptea l-am leganat…". Eu dau sa raspund, dar inghit in sec, caci brusc am o revelatie cat se poate de neplacuta: taticul model e chiar soferul care era sa ma faca praf cu cateva ore in urma! Incerc sa plec discret, dar (era inevitabil) omul ma recunoaste si el: "Nu erai dumneata pe Grivitei, azi-dimineata…?". Ca in bancuri, ma gandeam daca sa zic da sau sa neg cu incapatanare, cand tipul continua pe cel mai familiar si mai destins ton, ca si cand s-ar fi-ntalnit cu un fost coleg de liceu: "Ca sa vezi ce mica-i lumea! Dom’le, ma bucur… Da-mi voie: Balanescu. Stau aici, langa benzinarie…". Dam mana si continuam sa vorbim despre cei mici si despre cate altele, de parca nu ar fi fost gata sa ma omoare azi-dimineata. Dupa vreo jumatate de ora, timp in care forfecasem trei sferturi din campionatul nostru de fotbal, indraznesc sa-l intreb daca mai e suparat ca i-a cazut marfa pe jos din cauza mea. "Da-o-ncolo, dom’le", imi zice zambind, "una-i una si alta-i alta. Tre’ sa fii dur, dom’le, in curva asta de viata, altfel te calca toti in picioare. Acasa, crede-ma ca nu pot sa omor o musca, dar cand sunt la slujba, la volan, nu iert nimic. He-he-he, ai avut noroc ca ai masina smechera, care nu se deschide usor. Pe cati n-am scos eu din carapace si i-am batut de s-au c… pe ei!" Ca ilustrare, imi povesteste cateva cazuri de spitalizare cu maini si picioare in ghips, cu dinti imprastiati, cu falci mutate din loc.

Se-nserase. Peste Casa Poporului iesise o luna spectrala. Ne luam plozii si ne-ndreptam, impreuna, spre iesirea parcului. Ne despartim in dreptul benzinariei. Acum imi dau seama cat de voinic e domnul Balanescu, ce pantec de bere falstaffian are. "Hai, Rares, fa-i pa-pa lui Gabita… Pa-pa, Gabita, pa-pa…" Imi strange apoi mana cu afabilitate: cele bune, dom profesor… daca am nevoie de ceva… stie mecanici buni, care nu te jupoaie…

N-am sa cred niciodata in mitocani si in toape absolute, in oameni sortiti sa fie ticalosi, pesti, degenerati, tradatori, dupa cum nu cred nici in eroi nepatati, in sfinti si-n vestale. Cu totii suntem amestecuri de bine si rau, atat de diverse si de uimitoare, incat uneori cred ca, dintre toate meseriile din lume, a moralistului e cea mai grea. Totusi, rar mi-a fost dat sa vad o asemenea combinatie de cumsecadenie si de impulsuri scelerate cum suporta interesantul suflet al domnului Balanescu.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de