x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Interviul ratat

0
Autor: Tudor Octavian 31 Aug 2005 - 00:00
La Cambridge-Massachussets, am vrut sa-i iau un interviu unui roman, fost profesor la Politehnica din Bucuresti, care avea un contract foarte important cu NASA.

Mi-a fost recomandat, cu toate superlativele unei participari romanesti de seama la scenariul cosmic, si n-aveam nici un motiv sa pun la indoiala temeinicia celor ce se ziceau de bine despre dansul, in cercurile intelectuale cu compatrioti din Boston si de la Harvard, deoarece inginerul cu echipa lui veneau cu o solutie revolutionara la programul sigurantei zborurilor, imediat dupa tragedia exploziei la sol a unei rachete cu multi oameni la bord. Universitarul era plecat din Romania de doar zece ani, si cariera sa americana devenise de acum legenda. In ciuda faimei si a pozitiei sociale, inventatorul era un om blajin si parca nitel mirat de mirarea celor din jur. Gasea firesc sa fie solicitat, sa colaboreze cu lumea buna de la NASA si de la Harvard, sa nu intampine nici o piedica si sa fie platit pe masura mintii sale. Dovada ca te poti obisnui repede si cu normalul. Unii fac un sindrom de respingere la bine, cand raul din societate le invadeaza toata fiinta.

Am conversat cateva minute cu inginerul-profesor despre una si despre alta, avand grija ca secventa protocolara sa nu-mi consume din ora pe care mi-o acordase cu ceasul pe masa. Unora, existenta de zi cu zi intre americani le afecteaza limbajul de baza. Am cunoscut si insi care, de voie, de nevoie, si-au americanizat rostirea, pana in punctul in care dialogul cadea adesea in ridicol. Ca orice om de stiinta autentic, care stie ca viata e scurta si-i bine sa nu pierzi vremea cu exhibitii ce nu duc nicaieri, inventatorul nu-si alterase deloc vorbirea domestica. In schimb, cand am pornit interviul propriu-zis, ne-am dat seama amandoi ca nu ne prea intelegeam. Interesant era nu cum traia el in State, ci doar ce lucra el pentru NASA. Or, si pentru cea mai lesnicioasa lamurire n-aveam un vocabular comun. El nu-mi putea da explicatii decat in jargonul profesional, care n-avea deloc corespondent in limba romana, fiindca noi nu trimiteam nave in cosmos. Dadeam din cap in semn ca totul e in regula, ca pricep cam ce zicea, aratam spre casetofon, asigurandu-l ca la preluarea interviului de pe banda aveam sa fiu ajutat de un stiutor de engleza cosmica, dar, din zece cuvinte, daca imi erau accesibile doua-trei. Cat despre continutul de idei al conversatiei, la despartirea de profesor eram tot atat de ignorant ca in momentul in care m-a primit in casa lui. Nici in tara, la Catedra de la Politehnica, n-am gasit pe nimeni care sa-mi toarne interviul intr-un limbaj popular, de ziar. Dascalul care mi l-a tradus din romana de NASA in romana de manual de specialitate nu m-a putut ajuta mai mult. La cativa ani o data, dau de caseta, ascult, glasul de pe banda are ceva din litania unui extraterestru, care face eforturi vadite sa contacteze un pamantean, iar eu, pamanteanul, spun cand "Da", cand "Yes", ca sa-i arat extraterestrului ca sunt unele sanse de a ne intelege, desi traim in lumi care precis nu se vor intersecta niciodata. Hotentota inca o mai putem invata, insa cu superspecialistii in computere, constructii megalitice, calatorii astrale si armament neconventional vom comunica tot mai frecvent prin semne si cu vorbele dintai ale trezirii din ou: mama, tata, papa, caca…
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de