x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Între lucrurile lumii şi iubire

0
Autor: Maria Timuc 15 Apr 2011 - 16:57
Între lucrurile lumii şi iubire


161371-482400main-iss024e013819-full.jpgSentimentele se ordonează în aşa fel încât depind tot mai mult de fericirea pe care o avem sau nu o avem în viaţă. Orice am face, orice am gândi şi spre orice ne-ar purta valurile fiecărei clipe de trăire, râvnim să obţinem fericirea. Aşa ne îndepărtăm de... iubire cu paşii săltăreţi ai tigrului, care nu are habar că-şi hrăneşte instinctul atunci când râvneşte să sfâşie o căprioară. Noi, oamenii, avem capacitatea de a trece prin sita înaltei conştiinţe şi a alege între instinct şi sentiment, între util şi inutil, între bine şi rău... Dar, cel mai adesea, nu ne folosim capacitatea, căci simţurile primare ne pârjolesc conştiinţa şi ne-o închid în închisoarea nesfârşită a plăcerilor.

Emoţiile frumoase, date de plăcerea de a mânca, de a bea, de a ne distra sau a face dra­goste ţes în noi senzaţia fericirii.

Când ne construim o casă şi când izbutim să ne alegem un partener de viaţă, când avem o maşină nouă sau ne reuşeşte un tun profesional, fericirea ne iese prin piele mai vârtos decât transpiraţia şi ne-nghionteşte să vrem tot mai mult această stare. Numai că nu pe toate câmpiile se fac roade şi noi nu putem obţine fericirea din tot ce gândim, din tot ce facem sau din tot ce sperăm să ni se întâmple. Scufundarea în uman se produce exact în momentele noastre cele mai fericite. Pentru că atunci scamatorul lăuntric, animat de fericirea imediată, îşi autoatribuie meritele, se vede pe sine mai puternic decât însuşi Dumnezeu, uitând bruma de iubire din sufletul său pe cărări umbrite de orgolii mici.

Emoţia frumoasă se stinge, surprinzător, când se aprinde pentru noi posibilitatea unei vieţi îndestulate, ca şi atunci când, nemulţumiţi continuu de tot şi de toate, bombănim împo­triva vieţii. Prea multă fericire umană, ca şi prea multă nefericire duc exact în acelaşi punct spaţial şi temporal, adică spre pierderea fericirii. De ce se întâmplă una ca asta? Pentru că nu în­tre­zărim prin vibraţia înaltă a acestei existenţe mo­mentul în care se stinge lumina iubirii, pentru a se aprinde dependenţa noastră subtilă şi per­versă de lucrurile care o condiţionează. Aşa se face că începuturile relaţiilor dintre oameni ră­mân întotdeauna frumoase, pentru ca micile mo­mente de caznă, de cădere, de tristeţe sau de pierdere să scoată din noi dependenţa de fericire... Adică, de lucrurile care ne sunt luate, de ce­le pierdute sau de cele ce ne sunt refuzate. Când lucrurile pier, piere subit emoţia fericirii şi, o dată cu ea, lumânarea iubirii pâlpâie a desfrun­zire.

Iarna sufletului uman conţine în ea frigul absolut al condiţionării. Vine o tristeţe ca din senin? Apare, brusc, senzaţia că iubitul sau iubita, soţul sau soţia nu-ţi acordă atenţie? Dispare fericirea când nu ai bani sau când ai prea mulţi? Dacă da, atunci pe potecile sufletului tău se arată goală şi desăvârşită iarna, îmbrobodită în cea mai straşnică şi înaltă formă de condiţionare a iubirii. Suferinţa te îmbie să ceri, să vrei mai mult şi mai mult, să aspiri spre fericire. Dar cum poţi să mai simţi gustul ei suav dacă iubirea s-a stins, dacă nu se întâmplă ceva în lume, dacă nu-ţi cumperi şi o navă extratere­s­­tră pe lângă maşina ta? Dacă nu ai şi o amantă, pe lângă soţie? Dacă nu găseşti un bărbat mai puternic sau mai vânjos? Când toate acestea se prăvălesc ca pietrele deasupra existenţei, ne îndepărtăm de iubire, de curăţenia ei cristalină, de clinchetul său fierbinte şi armonios, care ne cere insistent doar s-o trăim, indiferent de condiţii. Cum trăim iarna fri­gurosă şi vara canicu­lară, cum acceptăm ploile neguroase ale toamnei şi capriciile primăverii, noi avem nevoie să trăim iubirea... Altfel, ni se va refuza ferici­rea sau o vom găsi în frânturi şi noi vom continua să alergăm buimaci după Fata Morgana în care ea se deghizează dacă în sufletul nostru sunt  lucrurile mai presus de iubire.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de