x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Între normal şi legal

0
Autor: Tudor Octavian 21 Mai 2009 - 00:00

Când un politician se înţelege cu un alt politician ca să ia de la stat nişte hectare agricole, cărora să le schimbe ulterior destinaţia şi să le vândă ca teren imobi­liar, cei doi socotesc că înţelegerea e un lucru normal şi că tot ce-i normal nu-i ilegal. Legea e ceva care azi poate să fie şi mâine nu, pe când tot ce-i omeneşte normal e şi bine. Iar pentru oamenii politici, deasupra legii e normalul.



Tot ce multora ne pare jaf şi cârdăşie, în afacerile de dincolo de legi, ale celor ajun­şi la putere, în mintea lor e ceva na­tu­ral, ţine de normalul puterii şi al po­li­ticii. Între oamenii de rând, înţele­ge­rile trebuie consfinţite la notar şi la fisc, trebuie să aibă o legitimitate în legi. Între oamenii puterii, majoritatea înţelegerilor sunt bilaterale ori la nivel de grupări, cumetrii, găşti, şi nu impun cu necesitate hârtii doveditoare. Fiind normal să se înţeleagă - fără să calce nici o lege - în ce priveşte un vot în Parlament, oamenii politici prelungesc înţelegerea şi dincolo de Parlament, în afaceri care ocolesc sau păcălesc fiscul. Sau în afaceri, în felul lor şi de la om la om curate, dar care presu­pun un jaf la stat.

Preşedintele Băsescu, nici el, nu gân­deş­te altfel când se întreabă retoric, pa­să­mite, ca să priceapă tot românul dife­renţa dintre a construi şi a distruge: Şi ce-i rău în ce a făcut un Puiu Popoviciu?

În subtext, preşedintele spune că oricum pământul de la Agronomie - adică de la stat - ar fi ajuns cândva teren de construcţie şi că e normal să se găsească un om de afaceri care să aducă investitori pe acest teren. Prin urmare, e tot o problemă de normalitate, nu de le­galitate. Ilegală e doar schimbarea destinaţiei acestui teren, care e o chichiţă juri­di­că. În rest, totul ţine de o normalitate perfect europeană: mall-uri, cvartale de blocuri de lux, dotări din bani UE, pros­peritate în temeiul legilor. Ilegalita­tea, carevasăzică, e doar un mod de a intra mai repede în normalitate. Domnul Bă­sescu ne spune, de fapt, că orice aşe­zare a lucrurilor în legalitate presu­pune şi un mic procent de anormalitate. Cu cât anormalitatea e mai mică, e mai mică şi ilegalitatea. Deci e mai mare normalitatea. Că suprabogatul Popoviciu a cum­părat un pământ la preţ de brazdă agricolă şi l-a vândut la preţ de curte de am­basadă americană e normal. Orice om normal ar face asta dacă ar putea. Popoviciu a putut. Prin urmare, tot ce a urmat ul­terior, in­clusiv imensa lui îmbogăţire, e un lucru mai mult decât normal: e şi le­gal.

Acest mod de a gândi legalitatea, deşi e condamnat de ziarişti, de unii politicieni din Opoziţie şi de o parte din cetăţeni, el e de fapt apreciat de o majoritate semnificativă a electoratului. Omul sărac îl urăşte, dar şi îl admiră pe cel bogat. Bravo lui c-a fost deştept, - spune săracul -, nu prost ca mine! Pare o aiureală ce afirm acum, dar orice sărac se simte reprezentat în viaţă de un bogat. Gigi Becali e mo­delul clasei de jos: Uite că unul de-ai noştri a răzbit.



Să dezamăgiţi bine!

Traian Băsescu este un personaj cu o existenţă dublă, unul care trăieşte în minciună şi adevăr în acelaşi timp. Azi spune ceva, girează un fapt. Mâine se dezice de el, recunoscând ex­pe­rimentul nefericit făcut pe pielea românului. Straniu este că preşedintele Băsescu se bucură încă de susţinerea a peste 30% din votanţi. În cei cinci ani de mandat jucat la două sau mai multe capete, preşedintele României a devenit un simbol al cuvântului încălcat, al întoarcerii peste noapte a vorbelor şi angajamentelor. Cunoscut fiind caracterul infect al politicia­nului Traian Băsescu, destui muşterii au picat totuşi în plasa marelui farseur.


Binecunoscutul politician de apă dulce şi sărată, preşedintele tuturor românilor, Traian Băsescu, este la ora dezamăgirilor. La doar cinci luni de la învestirea noului guvern, şeful statului declară stupefiant că "m-am dezamăgit şi pe mine" girând parteneriatul PSD - PD-L. Dacă n-am şti cu toţii că este campion naţional în materie de ipocrizie, am putea crede că preşedintele nostru s-a trezit din visul urât şi realizează ce catastrofe manage­riale sunt Boc şi Pogea. Sau că, văzând-o mai de aproape, la Paris, pe Elena Udrea, şi-a dat seama că nu e tocmai bună pentru postul de întâia turistă a ţării.

Făcând o afirmaţie atât de mizerabilă în faţa diasporei, cu un profund caracter electoral, preşedintele Băsescu ne de­monstrează încă o dată cât de jos e în stare să coboare ştacheta, doar ca să-şi salveze pielea. Văzând prăvălirea în opt-nouă sondaje din cele mai diferite, politicianul din capul statului a început delimitarea de propria creaţie, lasând toate problemele pe capul altora. El vrea să pară, din nou, imaculat.

Traian Băsescu este un personaj cu o existenţă dublă, unul care trăieşte în min­ciună şi adevăr în acelaşi timp. Azi spune ceva, girează un fapt. Mâine se de­zi­ce de el, recunoscând experimentul ne­fericit făcut pe pielea românului. Straniu este că preşedintele Băsescu se bu­cură încă de susţinerea a peste 30% din votan­ţi. În cei cinci ani de mandat jucat la două sau mai multe capete, preşedintele Ro­mâ­niei a devenit un simbol al cuvântului încălcat, al întoarcerii peste noapte a vorbelor şi angajamentelor. Cunoscut fiind caracterul infect al poli­ticianului Traian Băsescu, destui muşterii au picat totuşi în plasa marelui farseur. Primul a fost Theodor Stolojan. În 2003, afirma la o reuniune PNL în faţa con­ducerii parti­du­lui că nu va putea lucra niciodată cu Traian Băsescu, pentru că este un perso­naj periculos, fără cu­vânt, fără onoare. Ştiţi bine ce a urmat în relaţia celor doi, până azi. Al doilea picat în plasă a fost Dan Voi­culescu. Implicat până în măduva oaselor în negocierea pentru formarea noului guvern de dreapta în decembrie 2006, bătrânul carnasier Băsescu şi-a luat haina de mieluţ, ieşindu-i în cale li­de­rului PUR de atunci, ca să aibă noroc de Sărbători. Din "stimate domnule profesor" şi "nevoia de parteneriat într-un gu­vern stabil" nu-l scotea pe Voiculescu. Du­pă ce şi-a văzut sacii în căruţă, la doar o lună, Băsescu a declanşat un atac absolut surprinzător pentru toţi oamenii Alianţei Dreptate şi Adevăr, criticând dur soluţia imorală de aliere cu PUR. Mai târ­ziu, într-un acces de sinceritate, pre­şe­din­tele a recunoscut într-un interviu că imo­ralul a fost chiar el prin soluţia propusă... Cu alte cuvinte, Traian Băsescu nu este la prima dezamăgire faţă de el în­suşi.

A urmat apoi Călin Popescu Tăriceanu. Lansat şi impus ca prim-ministru com­petent şi loial de însuşi Traian Băsescu. Pentru că şi-a permis curajul de a nu fi o cârpă de şters pe jos şi pentru că s-a opus desfiinţării singurului partid istoric parlamentar (PNL), Tăriceanu a devenit în scurt timp un incompetent, un obraznic, un corupt. Într-un alt acces de sinceritate cu patru cuburi de gheaţă, Traian Băsescu i-a mărturisit lui Marius Tucă într-o emisiune că "e dezamăgit de Călin Popescu Tăriceanu" şi că-i pare rău că l-a nomina­lizat ca prim-ministru. Vă sună cunoscut?

Cu un scurt intermezzo la prietenii de şpriţ şi colaborări politice în Parlament sau Primăria Capitalei, Traian Băsescu i-a trecut şi pe Vadim Tudor sau Gigi Becali de pe scaunul de colaboratori pe banca acuzaţilor. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Mircea Geoană. A bătut pal­ma cu Traian Băsescu pentru o gu­vernare solidă, foarte necesară în vremuri dure, de criză economică. Iată însă că după foar­te puţin timp, acelaşi personaj instabil care a creat şi a controlat sută la sută formarea acestui Guvern spune că s-a dezamagit pe sine cu această soluţie. Cin­ci luni i-au trebuit lui Traian Băsescu să-şi distrugă (a câta oară?) propria creaţie.

El de distrus ar mai distruge, dar nu mai sunt parteneri pe scena politică.
Pe toţi i-a fript, tututor le-a promis o căsnicie frumoasă şi liniştită. Apoi, într-o dimineaţă, i-a luat la palme fără nici o explicaţie. Singurul care a mai rămas în picioare e PD-L. Personal, nu cred că va rezista tentaţiei de a distruge şi acest partid creat de el, într-o noapte, când Vasile Blaga era la Paris şi Emil Boc declara că nici vorbă de fuziune între PD şi PL-D.

Dezamăgit de propria persoană, din ce în ce mai dezamăgitor pentru popor, Traian Băsescu îşi confirmă renumele de autodistrugător. Pe mâna lui moare, pe gesturile lui prosteşti, pe caracterul său infect. Preşedintele jucător era, de fapt, preşedintele dezamăgitor. Pentru că s-a lansat deja în campania electorală pentru a ne amăgi până în iarna lui 2014, îl aşteptăm cu noul său slogan: "Să dezamăgiţi bine!".
Citeşte mai multe despre:   basescu,   traian,   editorial,   preşedintele,   normal

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de