x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Între SUA şi Albania

0
Autor: Cristian Crisbăşan 25 Mar 2011 - 13:15
Între SUA şi Albania Cristian Crisbăşan/


158171-p1159160.jpgCând ne este rău, ne plângem că de ce nu e şi la noi ca în SUA, Germania, Elveţia, Franţa sau Marea Britanie. Când ne este bine, ne bucurăm că la noi nu este ca în Albania, Moldova sau Belarus. Dar de cele mai multe ori acest „ne este bine” înseamnă doar că ne-am obişnuit cu răul şi că am găsit formule de a ne adapta şi supravieţui. Foarte rar acest „ne este bine” este chiar bine. În plus, viaţa ne arată că, în acelaşi context, anumite lucruri sunt pentru unii o problemă, iar pentru alţii nu.

Este ipocrit să acuzăm numai guvernul şi oamenii politici că nu au manageriat criza financiară corect, când statisticile arată că din economie 50% este „la negru”, ceea ce înseamnă că multe mi­lioane de români simpli o întreţin, pentru că trăiesc din ea. S-ar putea argumenta aici că mulţi sunt obligaţi să facă asta, pentru că altfel ar muri de foame. Da, sistemul te poate corupe să consimţi la asta, chiar face prozeli­tism în acest sens, pentru că are nevoie de regimente de complici. Corupţia nu se face doar de către 1.000 de oameni politici şi de afaceri.

Dar încerc să privesc situaţia şi din altă perspectivă. Pe timp de criză financiară, România nu a intrat în incapacitate de plăţi şi nu a fost lovită de un crah financiar, precum Islanda, Letonia sau Estonia. Nu s-au produs mari falimente bancare. Pensiile s-au plătit. Nu cu mult timp în urmă, la Sofia a fost un atentat terorist cu bombă. Avem apoi crime comise împotriva jurnaliştilor şi a politicienilor, bande organizate de „rackeţi” care jefuiesc turiştii, dictatura din Belarus, problemele din Kosovo, Serbia şi Albania şi lista ar putea continua. Ca să nu mai amintesc că handbalistul român Marian Cozma a fost ucis în Ungaria, nu în România.

Vă întreb: când aţi auzit ca aşa ceva să se fi întâmplat în România în ultimii 20 de ani?

Da, noi am avut „mineriadele”, adică acele evenimente în care jumătate dintre români, în frunte cu preşedintele de atunci şi o parte a clasei politice, îi aplaudau pe „minerii” care strigau „moarte intelectualilor”, schilodeau manifestanţii din Piaţa Universităţii sau îl jefuiau pe Ion Raţiu ş „delicatese istorice” pentru care ar trebui să ne simţim noi, ca neam, măcar cu jumătate de obraz crăpat de ruşine vreo sută de ani de acum încolo. Nu am văzut pe nimeni vreodată care să iasă public şi să-şi ceară scuze pentru ce s-a întâmplat atunci. Fie şi măcar un singur ortac care să se căiască sincer că l-a „obligat” pe Preşedintele ţării să-i mulţumească public că a venit să instaureze democraţia la Bucureşti cu bâta şi lanţul. Totul a trecut, gata! E ca şi cum ne-am aduce aminte uşor jenaţi ce prostii făceam „în tinereţe”, când ne îmbătam rău, nu-i aşa?

Nu sunt un partizan al acestui Guvern sau al actualei coaliţii aflate la conducere. Nu sunt „fan”-ul nici unui politician de azi. Ştiu însă că societatea este incapabilă să ofere o alternativă politică viabilă la această clasă politică care conduce România de 20 de ani. Ca mentalitate, ţara este condusă din 1989 încoace de acelaşi tip de gândire politică şi socială. Pentru că societatea nu-şi schimbă ea mentalitatea, în primul rând.

La ultimul miting organizat de sindicate s-au adunat în Piaţa Constituţiei doar 8.000 de oameni, care au şi spart gaşca cu trei ore mai devreme. Tot acolo s-au adunat 50.000 de oameni. Dar anul trecut, la concertul formaţiei AC/DC şi cu bilete plătite.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de