Întrebări pentru români (1)

Din cei multi cati inca mai traiesc pe meleaguri romanesti si iubesc Romania, putini au puterea sa se angajeze in proiecte de lunga durata. E nevoie de hotarare si tenacitate. Presedintele american Calvin Coolidge (1923-1929) a lasat intelepciunea unui autentic indemn: 'Luati seama! Nimic in lume nu poate lua locul puterii de a ramane neclintit. Talentul nu poate; nimic nu e mai banal decat oameni talentati care nu au avut succes. Geniul nu poate; genii neapreciate sunt aproape un proverb . Educatia nu poate; lumea e plina de oameni educati nefolositori. Numai perseverenta si determinarea sunt atotputernice'.

Romania statala se naste de fapt o data cu hotararea Occidentului luata concret la Congresul de Pace de la Paris in 1856 de a transforma Dunarea in fluviu european; lucru posibil doar daca se crea o entitate statala viabila intre Rusia si Imperiul Otoman. Adica statul romanilor. Romania este integrata in UE prin hotararea concreta de la Helsinki, decembrie 1999, in mare masura ca o entitate statala viabila intre Rusia si Uniunea Europeana. Nu neaparat pentru a zagazui sfera de influenta a Rusiei, ci pentru a face ca Marea Neagra si proiectia ei spre Est sa fie europene.

In vremea lui Carol I se produce o puternica si rapida transformare si de fapt inlaturare a trecutului bizantin nemiscat din caftane, anterie, islicuri, giubele, salvari si narghilele. Dupa 40 de ani de domnie, in 1906, reteaua de cai ferate ajunge de la zero la 3.180 km. Dar e de notat: mai mult de jumatate (1.800 km) au putut fi construiti dupa ce statul rascumpara drepturile de proprietate, renunta la companiile constructoare straine si construieste cu personal tehnic si mijloace financiare proprii. Munca nationala, astfel intrebuintata, da un rezultat de neimaginat astazi: costul kilometrului de cale ferata scade la mai putin de jumatate, de la 318.160 lei la 149.850 lei, cu toate ca in acest cost scazut a intrat si constructia unuia dintre podurile cele mai moderne din Europa acelei vremi, cel de la Cernavoda, proiectat si construit de inginerul roman Anghel Saligny. De unde veneau banii? Din imprumuturi de stat platite din excedentul, iarasi de neimaginat astazi, al comertului exterior al Romaniei. Spre exemplu, intre 1880 si 1904, Romania a exportat 80 de milioane de tone de cereale, fiind cel mai mare exportator de porumb, depasind chiar SUA la acest produs.

Dupa Marea Unire din 1918, existau noi conditii de dezvoltare a Romaniei materializate intr-o crestere economica bazata mai ales pe exporturi de petrol si lemn. Dar banii bugetelor si imprumuturilor sunt adesea utilizati in adevarate spectacole de politica rau inteleasa. Marele medic roman dr Iacob Felix, la vremea lui, da un exemplu valabil pentru multe vremi romanesti: 'Caracalenii apa nu au, iluminatul e intr-o stare mizerabila, canalizari nu sunt, latrinele sunt la suprafata la casele lor, pavaje cumsecade nu au. In schimb au un teatru foarte frumos, cu care au cheltuit 250.000 lei (mai mult decat venitul pe doi ani al orasului Caracal – n.n.)'.

La constructia statului roman si european au fost chemati prea multi oameni vechi la legi noi. Iar mai de curand oameni noi care dispretuiesc legea. De aici inaintarea, lenta si deseori cu pasi inapoi, pe drumul reformelor de mare densitate de care era absoluta nevoie pentru modernizarea Romaniei.

Conditia sociala a romanilor in 1938 e extrem de grea si neeuropeana. Speranta medie de viata e sub 41 de ani (!), mortalitatea infantila e monstruoasa, 182,5 copii ce mor inaintea varstei de 1 an la 1.000 de nascuti vii. Analfabetismul e peste 54% din totalul populatiei.

Romanii pot fi intrebati despre multe. Dar ce ii intereseaza mai mult? Raspunsul e adesea mult mai plin de nuante decat un simplu DA sau NU. Mai presus de orice ei vor sa traiasca linistit.

Reformistii din Romania tuturor vremurilor moderne, de la Al.I. Cuza si pana astazi nu au reusit niciodata sa detina puterea politica la nivel national. Adevarul adevarat este ca majoritatea electoratului roman, de la votul censitar la cel universal, nu a votat cu ei. Din fericire, Carol I, poate cel mai mare reformist, nu a avut nevoie de acest vot.

Despre alte intrebari semnificative in numarul viitor.