Intreprinderi fan-Ion

Ca si cum Iliescu ar fi inca presedinte, marile uzine au pile mari.

Ca si cum Iliescu ar fi inca presedinte, marile uzine au pile mari.

Nu e limpede daca taxa pe prima inmatriculare a aparut ca sa protejeze cetatenii de noxe sau pe producatorii de automobile de concurenta second-hand, desi ministrul Finantelor s-a exprimat destul de clar: "Romania are nevoie de o industrie auto, asa cum toate tarile europene au nevoie de o astfel de industrie pe care o sustin". Mergand pe aceasta cale protectionista, ca maine se va observa ca Romania n-are nevoie doar de autoturisme, ci si de masini agricole. De aceea, alaturi de taxa pe prima inmatriculare ar trebui instituita si taxa pe prima aratura, si atunci n-ar mai fi nevoie sa se privatizeze uzina Tractorul.

Cu alte cuvinte, uzinelor-fanion ale tarii continua sa li se faca respiratie gura la gura. In schimb, dau faliment intreprinderile mici si mijlocii - motorul economiei. Iata un dublu efect negativ. Pe de o parte, somajul se transforma in povara fiscala sau emigratie. Pe de alta, cei mici, flexibili si motivati, care nu-si pot maximiza profiturile decat reinvestind, cad prada monopolurilor, duopolurilor si cartelurilor. In Statele Unite, cea mai liberala piata din lume, peste 90% din PIB se creeaza in sfera IMM, la noi - doar 50%. Dar cui ii pasa?!

Intr-adevar, nu e mare filosofie ca, intr-o tara bogata, cativa birocrati sa concentreze banii contribuabililor in mana statului, dupa care politicienii sa inaugureze obiective grandioase. Dupa cum e mult mai comod sa coordonezi 10-20 de companii-fanion, decat 100.000-200.000 de intreprinderi mici si mijlocii. Si e mult mai simplu, din punct de vedere functionaresc, sa ai o tara dominata de mari producatori, mari importatori, mari distribuitori. Dar la urma, ce sa vezi? In loc sa se concureze furnizorii, asa cum scrie in cartile de capitalism clasic, se concureaza cumparatorii.

Maretia socialismului, grandomania raportarilor macroeconomice nu au cum sa fie inlocuite cu eficienta si succesul capitalismului decat pe seama dinamismului, pe care doar intreprinderile mici si mijlocii il pot imprima. Avantajele acestor companii, care nu impresioneaza ochiul precum concernele cu mii de angajati, deriva din factorii motivationali. Ele nu se pot organiza in grupuri de presiune. Deciziile se iau rapid. Nu se poarta o batalie nesfarsita cu sindicatele. In economiile in care numarul intreprinzatorilor este mare, cel al functionarilor e mic. Dar cel mai important castig este ca furnizorul este ales de client, nu invers.

Politicienilor insa tot nu le pasa. Adevarata fractura intre macro si micro se reduce de fapt in Romania la o lupta intre cine este stapanul: "clientul nostru..." sau politicianul. Si cand imaginea omului politic primeaza, cand are nevoie sa taie panglici inaugurale in lumina reflectoarelor, atunci aceasta atitudine coincide cu inflatie si deficite mari. Cheltuielile bugetare fac imposibila scaderea impozitelor, iar cand acestea se reduc, miscarea este compensata prin marirea taxelor.

Asadar, care e cea mai mare problema a Romaniei? Concurenta. Beneficiile de grup, platite prin inflatie si deficite, in general, prin politizarea excesiva a fiscalitatii, trebuie substituite prin dinamismul micilor afaceristi, fiindca piata si numai piata reuseste cel mai bine sa repartizeze resursele si sa puna oamenii la treaba. Concluzia a tras-o deja Leszek Balcerowicz:

"Trebuie renuntat la mitul marilor companii, asa-numitii campioni nationali, care au atat de mult succes, incat trebuie subventionati pentru a rezista".