x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inul din decembrie 1989

0
Autor: Ion Cristoiu 09 Aug 2008 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Dînd buzna în sediul CC, revoluţionarilor le-au sărit în ochi numeroşi saci de pînză groasă. Se găseau peste tot: pe culoare, în anticamere, în birouri, în cămăruţele dactilografelor.



ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ

Moto: "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul‘‘ - Mircea Badea, realizator tv
Dînd buzna în sediul CC, revoluţionarilor le-au sărit în ochi numeroşi saci de pînză groasă. Se găseau peste tot: pe culoare, în anticamere, în birouri, în cămăruţele dactilografelor.

Erau mai mult decît suspecţi. Nu doar pentru că dădeau de ei peste tot. Dar şi pentru că păreau făcuţi dintr-o pînză ciudată, care nu se mai fabrica în România. Erau prea burduşiţi. Unul dintre revoluţionari, al cărui tată lucrase pe vremuri ca mecanic de roţi dinţate la moara unui IAS, susţinea că încalcă standardele de securitate. Unora li se părea chiar că înlăuntrul lor se mişcă ceva. Nu mereu, ci din cînd în cînd. De parcă în sac ar fi stat, vîrît înăuntru cu tot cu puşca mitralieră, un luptător gata să spintece pînza cu un cuţit şi să tragă pînă la epuizarea întregii cartuşiere.

Da, nu mai încăpea vorbă.
Erau luptători înarmaţi pînă-n dinţi! Mai mult ca sigur securişti fioroşi, care se vîrîseră în saci cu puţin timp înainte ca revoluţionarii să forţeze uşile. Potrivit unui plan secret, adoptat de Securitate în perspectiva unor evenimente previzibile, de altfel, intraseră în saci, se tîrîseră apoi pe culoare şi se rostogoliseră pe scări, ocupînd poziţii strategice după planul din mînă, pe care-l puteau citi şi pe întuneric, după cum fuseseră antrenaţi.

Izbucni afacerea cu teroriştii. Spre Sediu se trăgea întruna. La început, revoluţionarii crezură că dinspre Palatul Regal. Tîrîndu-se pînă la ferestre, cum văzuse el în filmele lui Sergiu Nicolaescu, un revoluţionar constată că de acolo nu trăgea nimeni.
Se trăgea de undeva, din aerul strîns între cele două clădiri.

În consecinţă, revoluţionarii se apropiau tîrîş de ferestre, scoteau ţeava puştii şi descărcau la întîmplare un încărcător plin. Culmea e că împuşcăturile amuţeau brusc. Părea că teroriştii – că aşa li se spunea – se opreau, aşteptînd să le vină rîndul la tras. În aerul serii nu încăpeau două rafale. Pe acest fond, cineva se gîndi la sacii dubioşi. În lumina puţină a coridoarelor de nomenclatură, sacii păreau şi mai suspecţi decît pe parcursul zilei. Şi parcă cei dinăuntru se mişcau acum mult mai neliniştitor.
– Să tragem o rafală într-unul dintre saci! Avansă cineva o ipoteză de lucru cu voce tare.

O altă ipoteză ar fi fost să se apropie şi să dezlege funia strînsă în jurul gîtului. Cum să facă? Sub pînza grosolană aştepta teroristul cu cuţitul gata pregătit! Şi traseră o rafală. Prin spărtură ţîşniră în toate părţile scame de in. Care umplură biroul şi îi albiră pe revoluţionari din cap pînă în picioare. Peste cîteva zile se lămuri întreaga tărăşenie. În zilele premergătoare căderii, pe Ceauşescu îl apucă ceea ce apropiaţii numeau: boala inului românesc. Conducătorul se gîndea la născocirea unei seminţe de in care să întreacă în potenţă sămînţa americană şi rusească la un loc.

Pentru a da gata inul celor două superputeri, întreaga lună decembrie 1989 colective de specialişti, reunite sub conducerea sa, lucraseră de dimineaţa pînă noaptea tîrziu în sediul CC. Li se puseseră la dispoziţie, aduse cu camioanele Securităţii, mostre de in din ţară şi din străinătate. Cînd plecase cu elicopterul, nu putuse să le ia cu el. N-avusese cine să le încarce!

VÎNZĂTOAREA. Pe Catinca, o fetişcană de vreo 18 ani, virgină, deoarece nimeni nu vrea s-o facă femeie, deşi ea a încercat de cîteva ori, a angajat-o frate-său ca vînzătoare la buticul amenajat în bucătăria apartamentului de la parter al blocului.
Catinca e plinuţă şi cu mustăcioară. Are ochi cenuşii, în care se citeşte pustiul. De dimineaţă pînă seara, pe la ferestruică se perindă fel de fel de oameni, pe care ea nu-i vede decît de la gît în sus.

Ca să nu moară de urît, frate-său i-a pus în colţ un televizor cumpărat de la un vecin care a adus din Italia, furate, un lot de 100 de bucăţi. Mare amatoare de telenovelă, izbucneşte în plîns ori de cîte ori eroina preferată e siluită de stăpînul gras şi grosolan.
– De ce plîngi, Catinca? Se interesează unii dintre cei care-şi arată capetele la ferestruică.
Catinca nu răspunde.
Le întinde pachetul de ţigări sau sticloanţa cu şliboviţă, în timp ce două dîre de lacrimi i se scurg pe obraji, ca şi cum n-ar fi ale ei.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de