Invazia

În urmă cu şapte milioane de ani, prin locurile pe unde se găseşte acum statul Tehad, în Africa, trăia un humanoid primitiv pe nume M'Bhahuuuuu N'Bhihahooooo. El se hrănea cu rădăcinoase şi canibaloase, ca avere poseda o singură piatră de spart nuci şi capete, iar ce-l deosebea de humanoizii primitivi din urmă cu douăzeci de milioane de ani era faptul că reuşea cu numai trei consoane şi patru vocale să exprime idei şi sentimente, cam în felul în care le exprima şi un văr de al meu, de la ţară, cu numai două consoane în plus în timpul campaniei electorale a domnului Iliescu din 1990.

Craniul lui Sahelanthropus Tchadensis, cum l-au botezat azi antropologii, e reprodus într-o carte recentă cu strămoşii omului, împreună cu o reconstituire făcută de specialiştii criminalişti. Canalul tv National Geographic prezintă adesea astfel de reconstituiri după craniile unor cetăţeni dispăruţi, ucişi cu ani în urmă, iar operaţiunea e cât se poate de convingătoare.

Figura reconstituită a lui Sahelanthropus Tchadensis m-a făcut să exclam: Ia stai! Păi eu pe individul ăsta l-am văzut săptămâna trecută în tamvaiul 21: înjura o bătrână, care l-a prins cotrobăind prin sacoşa ei, şi a sărit la bătaie când un călător i-a zis c-o să-l dea pe mâna poliţiei. Poate că nu i-aş fi ţinut minte mutra, însă m-a reţinut faptul că reuşea să înjure oribil cu numai trei consoane şi patru vocale, şi alea ieşind parcă din esofag şi din adâncurile istoriei.

Odată ajuns acasă, am luat din nou cartea şi am privit mai atent şi la celelalte reconstituiri de umanoizi după cranii descoperite de antropologi pe mai multe continente. Stai aşa!, am exclamat iarăşi, uitându-mă stăruitor la capetele a doi Australopitheci, unul Anamensia, de acum cinci mi­lioane de ani, şi altul Africanus, vechi de aproape trei milioane de ani. Dar pe ăştia doi eu îi ştiu personal. I-am întâlnit la o lansare de modă, unde s-au îmbătat imediat ce s-au servit pa­te­u­ri­le şi vinul şi i-au vorbit murdar unei fete, având exact limbajul ancestral al unui Bărăganus Por­cen­sis din 2009. Poate la fălci să fi existat unele deosebiri, fiindcă Australopithecii nu obişnuiau vinuri de firmă şi pateuri cu somon şi aveau ma­xi­lare mai mici, însă în rest, leiţi. Trebuie totuşi să fiu corect şi să adaug că Australopithecii mei nu mai vorbeau, beţi fiind, doar din pântec, ca înaintaşul lor, Sahelanthropus, ci oarecum şi din gâtlej, fapt care făcea ca o parte din golăniile lor să aibă un înţeles. Făcuseră o facultate în Bu­cu­reşti, in­tra­seră în politică şi afaceri, reuşiseră în viaţă. De ce oare nu se uită antropologii şi în jurul lor şi se uită numai la oase şi cranii vechi de milioane de ani? E destul să străbaţi Bucureştiul şi să întârzii prin pieţe, ca să dai nas în nas ori mai bine zis nas în bot cu Homo erectus, Homo neanderthalis, Homo ergaster, Ardipithecus Cimpanzeus Dorobantzis şi alte specii date de savanţi ca dispărute. N-a dispărut niciunul. Nu mai poartă, e drept, blănuri de mamuţi, poartă blănuri de firmă şi maşini de fiţe, dar au aceeaşi privire primitivă, de populaţii de peşteră. Nu se mai cheamă M'Bhahuuuuu N'Bhihaheeeee Auuuuuuu, ci Curuleţ, Bombonel şi Sexy Slobozia, însă tot ei sunt. Au răzbătut întregi, neschimbaţi prin milioanele de ani, şi-au mai îndreptat mersul, dar oameni în adevărat înţeles al cuvântului n-aveau cum să devină şi n-au devenit. Nu mai trăiesc izolaţi, ferindu-se unii de alţii, acum sunt cu noi, printre noi, peste noi şi adeseori şi în noi.