x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inversarea vârstelor

0
Autor: Ştefan Mitroi 25 Iul 2010 - 00:00
Inversarea vârstelor


5834-127477-untitled1.jpgBunica o înnebunea cu poveşti. De fapt şi le spunea ei însăşi, pentru că nepoata n-o asculta niciodată. Nici n-avea cum s-o asculte, deoarece era plecată departe, chiar dacă ea o vedea lungită în pat cu mâinile sub cap, atentă să nu piardă şirul celor spuse, sau stând smirnă pe scăunelul de alături şi sorbindu-i până la ultima picătură vorbuliţele. Era acolo doar făptura ei, cu ochii care priveau în gol, gura care tăcea întruna şi urechile ce ascultau absente. Mintea îi era dusă departe.

Mai departe de grădiniţa cu flori din faţa casei, în care o aşteptau risipite prin iarbă câteva păpuşi. Mai departe şi de portiţa de la drum pe care pornea, atunci când se termina vacanţa, către şcoală. Chiar mai departe de şcoală şi de păduricea despre care unii copii credeau c-au trimis-o, ca şi pe ei, părinţii la şcoală, numai că n-avea curajul să treacă gârla, aşa că rămăsese cu ghiozdanul în spate pe malul celălalt, interesându-se prin coţofene şi guguştiuci de alfabet şi tabla înmulţirii.

Gândurile ei nu umblau ca oamenii pe drum. Nu atingeau iarba. Nu se strecurau printre flori. Nu se căţărau în copaci. Ieşeau, ele, gândurile, nu numai din odaia unde bunica îşi turuia zi de zi poveştile, ci şi din timpul zilei aceleia de vară ce abia începuse. Ba chiar din timpul larg al verii. Săreau peste zile, săptămâni, luni, anotimpuri şi ani. Se opreau doar după ce ajungeau în viitor. În viitorul îndepărtat, mai precis, cel în care ea se vedea dintr-odată mare. Fuga în viitor era jocul care-i plăcea ei cel mai mult. Bunica în schimb s-ar fi dus cât mai înapoi în trecut. Pentru cea pe care o zăreau ochii minţii ei acolo spunea ea atât de multe poveşti.

Atunci când o auzea pe bătrână plecând, nepoata se repezea la dulapul cu haine al mamei şi proba în faţa oglinzii fustele şi rochiile acesteia. Rămânea suficient loc ca să poată încăpea în ele încă o fetiţă de aceeaşi vârstă. Însă ea nu voia să împartă viitorul cu nimeni, aşa că încreţea veşmintele mamei până ajungeau să-i vină bine, intrând în ele ca într-o armonică la care trupul său firav nu-nvăţase încă să cânte. Cu pantofii era mai greu, fiindcă nu putea să le facă pliuri pentru a-i aduce la măsura potrivită. I se cam bâţâiau în picioare. Dar n-o deranja lărgimea lor, deoarece îi încălţa numai pentru toc. Tocurile înalte o umpleau de respect. Se cam apropia, datorită lor, de vârsta la care visa. Când mai punea şi pălăria cu panglici pe cap se simţea pe deplin mulţimită.

Odată, profitând de faptul că bunica plecase de acasă, a ieşit aşa îmbrăcată în curte şi, dând cu ochii de păpuşile ce-o priveau înfrigurate, le-a strigat: Proastelor! Sunteţi nişte proaste! Fetiţei pitite în sufletul bunicii i s-a făcut milă de ele când le-a văzut. Ce bine ar fi fost să fie doctor de păpuşi, dar nu era. A încercat să le aline suferinţa spunându-le o poveste. Apoi încă una însă, totul a rămas la fel. Păpuşile nu dădeau semne de înzdrăvenire. Nici n-aveau cum. Una avea ochii scoşi şi picioarele frânte. Alteia îi fusese capul despărţit de trup. Cum să se facă bine? Mai degrabă trăgeau să moară. Au şi murit până la urmă. Bunica le-a jelit în şoaptă, îngropându-le, la lăsarea serii, acolo în grădină. Drept pedeapsă nu i-a mai spus nici o poveste nepoatei în seara aceea. Aceasta a fost chiar fericită. Atât de fericită încât a uitat să-şi şteargă buzele de ruj şi să se dezbrace de hainele mamei sale înainte de culcare. A adormit aşa.

Dimineaţa, destul de devreme, a ieşit o bătrână din camera fetiţei, iar din odaia în care se culcase bunica s-a ivit, ceva mai târziu, o fetiţă. Se schimbaseră între ele peste noapte? Nu. Atunci ce se întâmplase? Simplu, li s-au inversat vârstele, împlinindu-se astfel dorinţa secretă a fiecăreia dintre ele.
Citeşte mai multe despre:   special,   observator,   poveşti aproape întâmplate

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de