x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Iohannis s-a făcut de râs cu premeditare

Iohannis s-a făcut de râs cu premeditare

de Dan Constantin    |    01 Mar 2018   •   08:33
Iohannis s-a făcut de râs cu premeditare

Preşedintele Iohannis era aşteptat în capul scărilor de la Casa Armatei de „penala” Kovesi care mima rolul victimei neprihănite în luptă cu duşmanii. KWI face doi paşi la stânga, se opreşte în faţa microfoanelor şi dă „verdictul”: NE AFLĂM DEPARTE DE O SUSPENDARE. Kovesi se linişteşte, poate să debiteze şirul de mincini care împănează prezentarea de rutină a bilanţului DNA. Cei  adunaţi, de voie, de nevoie în sala de marmură, aplaudă fără convingere. Se simte vântul rece al izolării, Kovesi este pe făraş, sala o simte, chiar dacă „şefa” ţine cu dinţii de scaun. Cu ochii apoşi caută sprijin de la Iohannis. Îl va primi într-un discurs violent, plin de clişee: penalii-penalii. Preşedintele aşterne un covor de laude peste mizeriile care put groaznic în DNA.

Calcul greşit sau risc asumat? Vrea Iohannis să se scufunde cu Kovesi de gât pentru a poza amândoi în victimele celor care vor subjugarea Justiţiei? Curtea Constituţională a dat o decizie care, potrivit unor specialişti în Drept, ar duce spre o demitere irevocabilă a Codruţei Kovesi, aşa cum a cerut ministrul Justiţiei. Iohannis o sprijină cu mare tam-tam pe fata din Sibiu pentru reunirea electoratului propriu şi va pasa răspunderea destituirii ei spre judecătorii constituţionali. Scapă şi de scandalurile stânjenitoare pe care le provoacă Kovesi, şi de fumurile ei de candidat prezidenţial. 

Prezidiul subţiat de la bilanţ, observat lucid de preşedinta Înaltei Curţi, arată ca turnesolul virarea instituţiilor spre dezavuarea abuzurilor DNA. Lipsesc de la festival ministrul Justiţiei, directorul SRI, preşedintele CSM. Faţă de anii de glorie, când osanalele curgeau spre Kovesi de la „partenera Stanciu” şi înstelatul Coldea, care veghea şi punea urechi în câmpul tactic al Justiţiei, acum, judecătoarea Tarcea spune că procurorii sunt într-o criză profundă. Secţia de Procurori a CSM, legată ombilical de statul paralel aflat sub asediu, refuză această realitate, se raliază prin vot unanim să o susţină pe Kovesi. Acceptă la ordin să se facă de râs, dând un verdict după un simulacru de deliberări sub bagheta penibilă a procurorului general Augustin.

O ironie a istoriei, legată de Centenar: exact acum o sută de ani, în sălile de la Casa Armatei funcţiona Komandatura germană de ocupaţie. În 28 februarie 1918, Feldmareşalul Mackensen îi primea aici pe delegaţii Puterilor Centrale sosiţi la Bucureşti pentru a impune României o pace grea. Iar ca final, o simplă observaţie: autocarul echipei de fotbal din Sibiu are ca slogan NOI SUNTEM HERMANNSTADT!

×
Subiecte în articol: iohannis sprjin kovesi