Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Traian Băsescu a vorbit despre moguli, înţeleşi ca oameni de afaceri cu ambiţii de a dirija politicul, chiar din debutul campaniei electorale. Vorbele sale începură la un moment dat să obosească pe români. De ce? Pentru că treceau drept pură retorică electorală. Unde sunt mogulii?, se întrebau, pe drept cuvânt, românii? Şi deodată mogulii au apărut! Şi-au declarat ostilitatea faţă de candidatul Traian Băsescu. Mai mult, au început să lucreze pe faţă la înfrângerea lui. Şi astfel românii au văzut uluiţi că Traian Băsescu avea dreptate.
Pentru că le lua apărarea, pentru că le apăra interesele mogulii puseseră preţ pe capul său. Dar nu numai atât. Împotriva preşedintelui în exerciţiu s-a constituit o Coaliţie politico-mediatică înfricoşătoare, cea mai mare din istoria postdecembristă a României. Am făcut referiri în dese rânduri la Coaliţia dintre cele două tururi de scrutin din 1996. Deşi miza scrutinului din 1996 era, în planul imaginii, cel puţin, la fel de importantă, ca şi miza scrutinului din 2009, între cele două coaliţii există o deosebire fundamentală. Astfel, Coaliţia din 1996, alcătuită, ca şi cea de acum, din toţi candidaţii primului tur împotriva unui singur candidat, Ion Iliescu, avea un temei politic limpede: răsturnarea regimului FSN-ist, întruchipat de Ion Iliescu. CDR şi PD de la vremea respectivă, în alianţă de Opoziţie din 1992, îşi asumaseră nu atât răsturnarea lui Ion Iliescu, cât mai ales a regimului FSN. Datorită acestui obiectiv, lozinca Votaţi Schimbarea! însuşită de Coaliţie a avut succes.
În 2009, lucrurile au stat niţel diferit. Coaliţia politico-mediatică, formată cu mult înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, şi-a propus răsturnarea unui om - Traian Băsescu -, şi nu a unui regim. În 1996, Ion Iliescu era liderul de necontestat al FSN-ului devenit PDSR. Şi Traian Băsescu e, în 2009, liderul de necontestat al unui partid: PD-L. Numai că, spre deosebire de PDSR-ul lui Ion Iliescu, PD-L n-a avut imaginea unui partid deţinător al unei Puteri strivitoare. Aceasta deoarece PD-L-ul a guvernat, la ora alegerilor, cu un Executiv minoritar. În plus, funcţionarea Coaliţiei în Parlament a dus la căderea a două guverne PDL. În chip paradoxal, formaţiunea aflată la guvernare a lăsat impresia unei formaţiuni ajunse în Opoziţie, în timp ce formaţiunile Coaliţiei au lăsat impresia unor formaţiuni aflate la guvernare. A făcut imposibilă repetarea situaţiei din 1996 şi faptul că Traian Băsescu nu s-a identificat cu PD-L. L-a ajutat, din acest punct de vedere, şi campania dusă de Coaliţia politico-mediatică întemeiată pe disocierea între Traian Băsescu şi PD-L.
În 1996 - o spun şi ca implicat până-n gât în bătălia pentru victoria lui Emil Constantinescu - Ion Iliescu era cel mai puternic om din România. Avea la dispoziţie un partid de forţa PDSR. Structurile administrative erau dominate de oamenii săi. Cu excepţia a două ziare Evenimentul Zilei şi România liberă, întreaga presă era de partea lui Ion Iliescu. Imaginea lui Ion Iliescu era de puternic al zilei, în timp ce a lui Emil Constantinescu, de opozant care rezistă cu greu strivirii de către regimul FSN. O situaţie asemănătoare s-a petrecut în 2004. Adrian Năstase, premier al României, era identificat cu un întreg regim, PSD-ist, în timp ce Traian Băsescu, liderul Alianţei DA, cu un opozant, angajat într-o luptă inegală. Atât în 1996, cât şi în 2004, a fost uşor Coaliţiei CDR-PD şi, respectiv, Alianţei DA să ducă o campanie cu vădite note emoţionale: David împotriva Goliat.
Candidatul Traian Băsescu a fost preşedinte al României. Partidul său, PD-L, s-a aflat la guvernare. Şi cu toate acestea, atât Traian Băsescu, cât şi PD-L, au avut imaginea de forţe în Opoziţie, gata să fie strivite de o forţă înfricoşătoare. Cum s-a ajuns la această situaţie?
Prin greşeala imensă a Coaliţiei politico-mediatice de a face din Traian Băsescu şi din PD-L o victimă. În sâmbăta dinaintea celui de-al doilea tur, am văzut la Focşani ceva neobişnuit. Practic întreg oraşul plesnea de panouri, afişe, bannere cu Mircea Geoană. Chiar şi pe mine, trecător prin oraş, m-a cuprins o sufocare la imaginea unui Oraş în care nu exista un afiş, un banner cu adversarul lui Mircea Geoană, Traian Băsescu. În câteva locuri, am văzut însă, spânzurate pe garduri, cearşafuri pe care scria cu vopsea: Băse, eşti cel mai tare! Am avut brusc imaginea unei ciudăţenii. Într-o ţară a Uniunii Europene, şeful statului, teoretic cel mai puternic om al momentului, nu beneficia de nici un material electoral mai acătării. Susţinătorii săi erau constrânşi să apeleze la forme individuale de rezistenţă.
Continuare în numărul viitor
