x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ion Cristoiu - Istoria ca telenovela

0
02 Iun 2005 - 00:00

Intr-un nou episod al serialului, Ion Cristoiu prezinta "un moment politic interbelic - Gara".

  • de ION CRISTOIU
  • ISTORIA CA TELENOVELA

  • 29 noiembrie 1937. Ora 12 si 40. La peronul Garii de Nord trage Orient Expresul. Calatorii simpli asteptand sa se urce in trenurile de provincie cu valize, desage, ba chiar si cu saci, casca gura la acest tren venit din Occident, din care coboara, de obicei, doamne si domni din lumea inalta.

    De fiecare data, sosirea Orient Expresului e un eveniment social, politic si monden. Acum insa, la 1 fara 20, simplii calatori au un motiv in plus de a se uimi. Scrie in numarul sau din 1 decembrie, Universul, unul dintre marile ziare ale epocii: "Ieri, la pranz, d. Nicolae Titulescu a sosit in Capitala. Inca inainte de ora 12, marea hala a Garii de Nord, din care pornesc peroanele, era intesata de lume. Erau de fata numerosi cetateni din Bucuresti, reprezentanti ai organizatiilor national-taraniste".

    Un alt ziar, Adevarul, se opreste, in numarul sau din 30 noiembrie 1937, asupra starii de spirit a celor care asteptau inca inainte de ora 12: "Nerabdarea celor care asteapta creste. Trenul are o intarziere de 20 de minute".

    Cititorii de ziare ar fi putut recunoaste, in pozele publicate (nu intotdeauna in conditii perfecte), fruntasi ai vietii noastre politice, unii dintre ei fosti ministri: Ion Mihalache, Virgil Madgearu, dr. N. Lupu. Printre cei de pe peron sunt si numerosi jurnalisti. Cum la vremea respectiva nu existau talk-show-uri si nici obiceiul de a publica editorialele insotite de pozele semnatarului, multimea de simpli calatori nu poate recunoaste, eventual, decat pe dl Stelian Popescu, directorul Universului, un jurnalist proprietar de gazeta si, mai ales, fost ministru.
    Pe cine asteptau numerosii cetateni, alcatuind, potrivit Adevarului, "o mare de capete"? Placardele inaltate alaturi de drapele dau deja un raspuns: "Bine ati venit sanatos!", "Traiasca Nicolae Titulescu!". Prea mult intampinatul nu era altul decat fostul ministru de Externe, Nicolae Titulescu, intors in tara de la Cap Martin cu Orient Expresul.

    Ne aflam astfel in fata unui moment politic des intalnit in anii interbelici: gara.

    Sosirile, plecarile, ba chiar si trecerile liderilor prin gara sunt folosite de militanti pentru a-i arde o manifestare.

    Primirea e doar aparent spontana. Timpul, datat 22 noiembrie 1937, aparut insa in dupa-amiaza lui 21 noiembrie 1937, scrie sub titlul "Azi, la ora 10:20, dimineata, d. Maniu soseste in Capitala": "D. Virgil Madgearu, secretar general al Partidului National-Taranesc, a alcatuit programul primirii dlui Iuliu Maniu, care soseste azi, la 10:20 dim., in Capitala (...). S-a dat dispozitie membrilor organizatiei Capitalei sa participe in numar cat mai mare la primirea dlui Iuliu Maniu".

    Nu numai sosirile, dar si trecerile prin gara pot deveni mitinguri politice. Timpul din 30 noiembrie 1937 ne anunta printr-un titlu din pagina 3: "In drum spre Badacin, ieri, d. Iuliu Maniu a fost primit sarbatoreste in gara Cluj".

    Scrie ziarul: "Cluj 28. Astazi, cu acceleratul de 9:21 a trecut prin gara Cluj d. Iuliu Maniu, presedintele Partidului National-Taranesc. In intampinarea d-sale au iesit mai multe mii de intelectuali si tarani din oras si din comunele apropiate, in frunte cu dnii Valeriu Moldovan, vicepresedintele Partidului National-Taranesc, si dr. Octavian Prie, seful organizatiei locale".

    Dupa ce a fost salutat de Octavian Prie, care a aratat ca "tot batranetul Ardealului, cat si tineretul raspund la chemarea presedintelui Partidului National-Taranesc si sunt gata de lupta", domnul prezident a primit "salutul femeilor ardelene": "Un grup de doamne a oferit dlui Iuliu Maniu buchete de trandafiri si garoafe, iar dsoara Lipeanu, in numele organizatiei feminine Cluj, a rostit urmatoarele cuvinte: "Femeile romane din Cluj, constiente de momentele istorice prin care trece tara, cu mare bucurie saluta in dvs. pe trimisul harului ceresc cu misiunea de a feri neamul de la lantul de robie ce i se pregateste"".

    Inaltul trecator prin gara ia cuvantul, "in ovatiunile nesfarsite ale multimii", pentru a incheia astfel: "Traiasca natiunea romana!

    Traiasca Partidul National-Taranesc, traiasca Coroana romana vesnic luminoasa si cu nimic patata".

    Vine un moment previzibil:

    "Ultimele cuvinte ale dlui Iuliu Maniu au fost acoperite de aplauze puternice".

    E vorba doar de o trecere prin gara, nu de o sosire. Mersul trenurilor e necrutator: "Intre timp, trenul s-a pus in miscare, dl Iuliu Maniu plecand impreuna cu dnii Ionel Pop si Pavel Pavel la Badacin".

    Aceste sindrofii se petreceau la finele lui noiembrie, inceputul lui decembrie 1937. In plina campanie electorala pentru alegerile din 20 decembrie 1937. Ziarele consemnau pe larg astfel de momente, chiar daca PNT era in opozitie.

    Se inscriau in publicitatea electorala reportajele de la sosirea in gara?

    NIMIC NU SE PIERDE

    Domnisoara Elena Stelian Popescu, in rochie de mireasa. E explicatia data unei fotografii dintr-un amplu fotoreportaj aparut in numarul din 5 mai 1933 al saptamanalului Ilustratiunea romana.
    Ilustratiunea romana apartine lui Stelian Popescu, directorul si proprietar al ziarului Universul, tatal domnisoarei mirese. Fericitul ales, ca sa-i zicem asa, e Ion Lugosianu, om la 43 de ani (cam copt!), fruntas PNT, ministrul Industriei si Comertului. O splendida expresie a unei realitati dambovitene: cumetria dintre presa si politica.

    BARFE

    Almanahul necesar

    Am nevoie de o data din Dictionarul contimporanilor de Dim. R. Rosetti, Bucuresti, 1897. Trec pe langa scara plina de teancuri de ziare. Pe volumul 1933 al Realitatii ilustrate, inca nefisat (trebuie sa duc si asta pana la capat), zaresc Almanahul ziarelor Adevarul si Dimineata, 1937.
    Cum de l-am uitat? L-am cumparat si pe el de la anticariat.

    Imi amintesc: rasfoindu-l, mi-au sarit in ochi cateva lucruri interesante. Printre ele: un portret iscalit de Magda Iorga, Doamna cu pisicuta, reprodus in contextul unei retrospective a artelor plastice din 1936. Magda Iorga e fiica lui Iorga. Nu de asta am devenit atent, dand peste portret, ci pentru ca in memoriile lui C. Argetoianu am gasit o notita rautacioasa despre favorizarea fiicei de catre tata, ajuns Inalt Consilier Regal.

    Sunt curios sa vad ce se scrie despre aceasta fiica. Lucru ciudat! Desi Magda Iorga e prezenta in reproduceri si cu un Nud, autorul retrospectivei, H. Blazian, nu sufla un cuvant despre ea.

    De ce i s-a mai tiparit reproducerea? Va fi fost o interventie a redactiei? Autorul n-a vrut sa se compromita si atunci s-a ajuns la o intelegere: i se vor da doua reproduceri, dar nu se va scrie despre ea. Nici de bine, nici de rau.

    Dictionarul istoric-geografic, plasat ca partea a II-a a Dictionarului enciclopedic ilustrat Cartea Romaneasca, nu zice nimic despre pictorita Magda Iorga. Explicabil: ca si partea I, Dictionarul enciclopedic al limbii romane, Dictionarul lui Gh. Adamescu a fost incheiat in 1931. Magda Iorga avea 23 de ani. Probabil ca nu se afirmase suficient. Sau poate nici nu expusese.

    LUMEA PRIN CARE TREC

    Justificarile lui Hitler

    Ca sa justifice invadarea Poloniei, Hitler a imbracat in uniforme lesesti cativa soldati cu misiunea de a ataca mareata Germanie. Ulterior, istoricii s-au intrebat de ce a fost ales un asemenea pretext cusut cu ata alba? Nu gasea Hitler ceva mai convingator, ceva care sa scape surasului cu talc? Putea. Putea sa gaseasca, de exemplu, un atentat impotriva unui lider fascist. Cine ar fi stat sa investigheze cine-i autorul atentatului? Ca sa nu mai spunem ca, astfel, Hitler impusca doi iepuri dintr-o lovitura. Daca liderul respectiv era un incomod, Fuhrerul scapa de un adversar, devenit martir al clipei. Si gasea, in acelasi timp, un motiv rasunator pentru a porni razboiul.

    Numai ca - dupa opinia mea - Hitler n-a vrut un alt pretext decat cel cusut cu ata alba. Invadarea Poloniei trebuia sa treaca si drept un act pedepsitor. Popoarele europene urmau sa se convinga ca nu te poti pune cu Germania. E atat de mare si de puternica, dar mai ales atat de orgolioasa, ca reactiona prompt si devastator la cea mai mica atingere adusa onoarei. Nemtii, travestiti in polonezi, isi permisesera sa atace mareata Germanie. Drept urmare, Germania si-a trimis peste frontiera diviziile de blindate. Se cerea, in acelasi timp, ca lumea sa vada in invadarea Poloniei si o toana, ceva in genul asa vor muschii mei. S-a ales un pretext cusut cu ata alba. Pentru ca popoarele sa se inspaimante la gandul ca pot fi atacate din senin.

    UN SECOL IN IMAGINI

    1981. Jiang Quing, vaduva lui Mao, e condamnata la moarte sub acuzatia de complot impotriva noilor lideri chinezi.
    In imagine: acuzata primind sentinta.
    Citeşte mai multe despre:   editorial,   maniu,   iuliu maniu,   gară,   iuliu,   magda iorga

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de