Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Faptul că în 2010 – în ciuda unei remarcabile creşteri a exporturilor în urma căreia s-au depăşit maximele de dinaintea crizei – economia în ansamblu a continuat însă să dea înapoi a demonstrat clar că, oricât şi-ar reveni pieţele occidentale, mai mult decât au făcut pentru tractarea economiei din România nu pot face. Şi că, de fapt, creşterea economică de aici depinde precumpănitor de evoluţia cererii interne. Partea din economie reprezentând producţie pentru export este pronunţat minoritară, grosul fiind dependent de cererea internă. Din păcate, nu este vorba de producţie pentru piaţa internă, ci direct de consum intern. Aceasta fiind şi problema! S-a ajuns deja în punctul din care, dacă nu creşte consumul, nu există creştere economică!
Şi, iarăşi din păcate, şi reciproca este integral valabilă: dacă există creştere economică înseamnă că a crescut consumul! Şi că, în lipsa producţiei, s-au reinflamat importurile şi, ca urmare, s-au adâncit dezechilibrele economice fundamentale! Creşterea economică pe articulaţia actualului model economic de tip bananier – consum fără producţie, importuri fără exporturi, hipermarketuri fără fabrici, maşini fără şosele – nu este un factor de dezvoltare, ci unul producător de criză, căci nu reduce, ci accentuează caracterul dezarticulat şi dezechilibrat al economiei.
De aceea, reproşurile constante şi mereu amplificate ale mediului de afaceri în perioada de criză către factorii guvernamentali de a nu fi adoptat aşa-zise „măsuri anticriză”, adică de a nu fi stimulat consumul spre a se reveni la creştere economică sunt complet alături de drum. Ele reprezintă interesele înguste, personale sau de grup, ale oamenilor de afaceri care, din păcate, în majoritate, ocupă poziţii în comerţ (şi nu în producţie) şi cărora asemenena măsuri le-ar fi favorabile, în timp ce pentru economie măsurile respective ar fi complet nocive, căci ar însemna exact să se toarne gaz peste focul dezechilibrelor economice de bază.
De fapt, place, nu place, modelul economic în care o anumită expansiune a capitalului străin destinată teritoriilor bananiere a aruncat România reprezintă un cerc vicios aproape fără ieşire, de vreme ce tocmai ceea ce vindecă o economie – respectiv creşterea economică – face rău, chiar rău de tot, economiei din România.
Nu există decât o cale de a rupe acest cerc vicios: blocarea o perioadă îndelungată a creşterii consumului, spre a se încerca obţinerea de creştere economică pe baza promovării treptate a producţiei. O recunoaşte extrem de precis dl Isărescu însuşi: „Consumul reprezintă 70-80% din PIB. Dacă el nu creşte, poţi să spui că creşterea economică va fi foarte înceată! Aceasta nu înseamnă însă că nu poţi să ai creştere economică în condiţii de stagnare a consumului şi apoi de reluare a creşterii lui foarte înceată”.
Problema este că o asemenea abordare este dramatică din punct de vedere social, nefiind deloc comestibilă pentru o populaţie căreia i s-a dat pe la nas cu o falsă şi pasageră prosperitate pe bază de credit fără acoperire. Başca faptul că o schimbare reală ar dura 15-20 de ani, cam tot atât cât a durat şi crearea – prin demolarea sistematică a industriei şi agriculturii din ţară – a modelului bananier.
Nimeni să nu aibă însă vreo angoasă în legătură cu acest aspect! Pentru că n-are cine să întreprindă o asemenea dramatică schimbare. Oricum nu este în abordarea FMI şi, din păcate, a nici uneia dintre autorităţile române schimbarea actualului model economic din România. Şi, chiar dacă ar fi, nici nu prea stă în putinţa vreuneia dintre autorităţile române această schimbare, în măsura cedării către capitalul străin a tuturor punctelor nodale şi pârghiilor strategice din economie!
