Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
E limpede, aşadar, că introducerea votului uninominal e, ca tot ce ţine de social-politic, o măsură ce nu poate fi decisă fără o atentă cumpănire atăt de către partide, căt şi de către alegători.
Am căzut de acord cu Ion Iliescu, duminică după-amiază, la Zig-zag cu Ion Cristoiu, de pe Antena 3, că votul uninominal are avantaje şi dezavantaje. Avantajul unei concentrări mai mari a partidelor pe numele celor desemnaţi drept candidaţi; al unei mai strănse relaţii intre alegători şi parlamentari; al unei posibile reduceri a fragmentarismului pe scena noastră politică. Sunt insă şi dezavantaje, indiscutabil mai multe şi mai mari decăt avantajele. De ele au ţinut cont majoritatea statelor din Uniunea Europeană, care nu l-au preferat sau, dacă il au, sunt in curs de a-l mai imblănzi. Cel mai semnificativ mi se pare polarizarea nefirească a scenei politice, avănd drept punct maxim bipartidismul, valabil doar in SUA şi Anglia. Tendinţa lumii moderne e de a da posibilitate şi minorităţilor să se exprime. Dacă la nivel mondial se depun eforturi, unele chiar exagerate, ca minorităţile etnice, religioase sau chiar sexuale să aibă un cuvănt de spus, cum să nu ne punem problema dacă nu cumva e periculos să reducem la tăcere minorităţile politice. Votul uninominal riscă să scoată din viaţa politică formaţiuni in care categorii largi ale cetăţenilor işi regăsesc interesele şi punctele de vedere. Istoria ne dovedeşte insă că nimic nu e mai periculos pentru o democraţie ca imposibilitatea unei idei să-şi aibă expresia in viaţa politică. Acestui dezavantaj, deja semnalat in Europa modernă, trebuie să-i adăugăm dezavantaje ţinănd de realităţile Romăniei de azi, definită printr-o slabă conştiinţă politică a multor cetăţeni. Pănă şi votul de la locale s-a dovedit favorizant in multe locuri pentru alegerea unor primari incapabili sau corupţi, din simplul fapt că au ştiut să dea din gură şi, nu de puţine ori, să dea din pungă.
Din acest punct de vedere, mult mai nimerită mi s-a părut propunerea lui Ion Iliescu de a introduce vot uninominal doar la Senat. In acest fel, vom avea mult dorita diferenţiere intre cele două Camere ale Parlamentului, dar şi posibilitatea de a verifica eficienţa votului uninominal, urmănd ca să se renunţe la el sau să se introducă la ambele Camere, in funcţie de rezultatele scrutinului din 2008. E limpede, aşadar, că introducerea votului uninominal e, ca tot ce ţine de social-politic, o măsură ce nu poate fi decisă fără o atentă cumpănire atăt de către partide, căt şi de către alegători. Cum e privit insă votul uninominal in Romănia zilelor noastre? Un excepţional răspuns l-am găsit pe site-ul BBC, sub semnătura lui Petru Clej: "Politicieni, ziarişti, analişti şi, după exemplul lor, oamenii de rănd s-au declarat adepţii «votului uninominal». Unii, o minoritate, ştiu despre ce este vorba. Alţii, ceva mai mulţi, ştiu vag, iar cei mai mulţi nu ştiu, de fapt, mai nimic ce este «scrutinul uninominal». Fiind insă o modă, prezentat ca un panaceu universal al democraţiei romăneşti, «votul uninominal» a fost imbrăţişat cu aparent entuziasm, real sau fals nu putem şti, de majoritatea societăţii romăneşti".
Comentariul de la BBC işi propune să pună sub semnul indoielii aserţiunea, de mare răspăndire in prezent, că prin votul uninominal "votăm omul, nu partidul". Noi insă credem că trebuie denunţată modalitatea prin care se incearcă a se vări pe găt romănilor votul uninominal: crearea unei isterii naţionale fără nici o legătură cu democraţia. Astfel, atăt asumarea răspunderii, căt şi Referendumul, amăndouă şmecherii de eludare a dezbaterii parlamentare şi de presă, impun votul uninominal fără ca simplul cetăţean să fie in cunoştinţă de cauză. Se impune o astfel de denunţare, deoarece isteria votului uninominal nu e prima de acest fel din istoria noastră postdecembristă. Rănd pe rănd, clasa politică, presa, populaţia au "imbrăţişat cu entuziasm" o idee, o măsură, o propunere infăţişată ca un panaceu universal: desfiinţarea CAP-urilor, privatizarea, restructurarea, investiţiile străine, venirea CDR la guvernare, anticorupţia, retrocedarea. După ce-au devenit realităţi, aceste teze la modă şi-au evidenţiat slăbiciunile.
Toate născute din faptul că n-au fost supuse unei discuţii pro şi contra, că n-au fost căntărite indeajuns, dar mai ales că au fost vărăte pe găt poporului ca soluţii miraculoase. Se impune o denunţare a transformării unei măsuri intr-un slogan ce trebuie doar aplaudat, deoarece, aşa cum s-a văzut şi in cazul privatizării cu orice preţ, in orice moment "un club de aventurieri", vorba lui Arghezi, poate crea la iuţeală o isterie naţională in jurul unui slogan pentru a-şi putea rezolva interesele obscure.
Din acest punct de vedere, mult mai nimerită mi s-a părut propunerea lui Ion Iliescu de a introduce vot uninominal doar la Senat. In acest fel, vom avea mult dorita diferenţiere intre cele două Camere ale Parlamentului, dar şi posibilitatea de a verifica eficienţa votului uninominal, urmănd ca să se renunţe la el sau să se introducă la ambele Camere, in funcţie de rezultatele scrutinului din 2008. E limpede, aşadar, că introducerea votului uninominal e, ca tot ce ţine de social-politic, o măsură ce nu poate fi decisă fără o atentă cumpănire atăt de către partide, căt şi de către alegători. Cum e privit insă votul uninominal in Romănia zilelor noastre? Un excepţional răspuns l-am găsit pe site-ul BBC, sub semnătura lui Petru Clej: "Politicieni, ziarişti, analişti şi, după exemplul lor, oamenii de rănd s-au declarat adepţii «votului uninominal». Unii, o minoritate, ştiu despre ce este vorba. Alţii, ceva mai mulţi, ştiu vag, iar cei mai mulţi nu ştiu, de fapt, mai nimic ce este «scrutinul uninominal». Fiind insă o modă, prezentat ca un panaceu universal al democraţiei romăneşti, «votul uninominal» a fost imbrăţişat cu aparent entuziasm, real sau fals nu putem şti, de majoritatea societăţii romăneşti".
Comentariul de la BBC işi propune să pună sub semnul indoielii aserţiunea, de mare răspăndire in prezent, că prin votul uninominal "votăm omul, nu partidul". Noi insă credem că trebuie denunţată modalitatea prin care se incearcă a se vări pe găt romănilor votul uninominal: crearea unei isterii naţionale fără nici o legătură cu democraţia. Astfel, atăt asumarea răspunderii, căt şi Referendumul, amăndouă şmecherii de eludare a dezbaterii parlamentare şi de presă, impun votul uninominal fără ca simplul cetăţean să fie in cunoştinţă de cauză. Se impune o astfel de denunţare, deoarece isteria votului uninominal nu e prima de acest fel din istoria noastră postdecembristă. Rănd pe rănd, clasa politică, presa, populaţia au "imbrăţişat cu entuziasm" o idee, o măsură, o propunere infăţişată ca un panaceu universal: desfiinţarea CAP-urilor, privatizarea, restructurarea, investiţiile străine, venirea CDR la guvernare, anticorupţia, retrocedarea. După ce-au devenit realităţi, aceste teze la modă şi-au evidenţiat slăbiciunile.
Toate născute din faptul că n-au fost supuse unei discuţii pro şi contra, că n-au fost căntărite indeajuns, dar mai ales că au fost vărăte pe găt poporului ca soluţii miraculoase. Se impune o denunţare a transformării unei măsuri intr-un slogan ce trebuie doar aplaudat, deoarece, aşa cum s-a văzut şi in cazul privatizării cu orice preţ, in orice moment "un club de aventurieri", vorba lui Arghezi, poate crea la iuţeală o isterie naţională in jurul unui slogan pentru a-şi putea rezolva interesele obscure.
