x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoria ca telenovela - Nevestele care ne plictisesc de moarte

0
Autor: Ion Cristoiu 13 Ian 2006 - 00:00
Carmen Bendovski a publicat in vara lui 2001 un volum sugestiv intitulat "Aceste sotii care ne guverneaza". Un volum de interviuri cu nevestele unor politicieni.
Carmen Bendovski a publicat in vara lui 2001 un volum sugestiv intitulat "Aceste sotii care ne guverneaza". Un volum de interviuri cu nevestele unor politicieni: Mioara Roman, Catrinel Plesu, Mihaela Vosganian, Adriana Voicu, Mirela Pambuccian, Catalina Opaschi, Pia Paleologu, Viorica Lupu, Mariana Magureanu, Lacrima Ciorbea, Cristiana Irinel Stoica, Elena Stolojan. Cum insusi titlul ne spune, autoarea a pornit la interogarea respectivelor intemeiata pe credinta, larg raspandita, a influentei nevestelor asupra politicienilor. Iar cand vine vorba de politicieni propulsati la Putere, asupra trebilor tarii. Parerea ca nevestele guverneaza si postdecembrist se hraneste din experienta Romaniei eterne: Elena Lupescu si Elena Ceausescu sunt repere mai mult decat tulburatoare.

La o cercetare mai atenta se descopera ca sunt si neveste care n-au guvernat. Judecand dupa educatia lor, ba chiar dupa chinurile traversate, putem spune ca ele au fost guvernate dictatorial de catre barbatii politici. Elena Cuza e un exemplu de notorietate. Sunt insa si cazuri mai putin cunoscute, nu insa lipsite de relevanta: Eliza Bratianu, Maria Antonescu, Ecaterina Titulescu.

Memoria colectiva retine doar nevestele care s-au amestecat in administrarea tarii prin intermediul sotilor. Probabil si pentru ca in Romania eterna altfel de situatii sunt nu numai iesite din comun, dar si enervante.

Curios, de asemenea, e faptul ca barbatii unor neveste angajate politic postdecembrist n-au fost suspectati de guvernare a tarii. Curios, deoarece, luand in considerare prejudecata romaneasca potrivit careia nevasta trebuie stapanita, ne-am astepta ca femeile politice sa activeze public la indicatiile barbatilor. Daca despre Petre Roman, Adrian Nastase, Theodor Melescanu s-a raspandit legenda influentarii de catre neveste, despre Simona Marinescu, Rovana Plumb, Mona Musca, pentru a ramane doar la exemplele notorii, nu s-a spus c-ar fi fost sub papucul sotilor.

Realitatea a contrazis-o pe autoare. Din interviurile volumului se contureaza niste personaje fade, absolut mediocre. Ghicesti in replicile lor paralizia celui inspaimantat sa nu-i scape ceva nelalocul lui. Exceptie facand Viorica Lupu, a carei conditie de provinciala a scutit-o de obsesia imaginii, intervievatele sunt excesiv de grijulii cu imaginea lor. Din aceasta cauza, volumul ar fi trebuit intitulat "care ne plictisesc de moarte" si nu "care ne guverneaza".

Grija de a nu spune ceva aiurea isi are radacini psihologice adanci. E mai intai eterna obsesie feminina pentru cum arati, pentru ipostaza publica. Chestionatele nu se tem atat de gura sotilor, mare cat o sura la o vorba daunatoare politicii lor, cat mai ales de gura lumii. Stanjeneala apare din absenta exercitiului public.

Plicticosenia dialogurilor spune totul despre stangaciile politicii romanesti postdecembriste. Afirmarea publica a nevestelor e in vietile politice din alte tari un lucru obisnuit, supus unor cutume faurite in decenii de exercitiu. Nevestei nu i se pare nefiresc sa fie chestionata asupra sotului, asupra scenei politice, asupra vietii. Raspunde cu aplomb, deoarece e o personalitate. In Romania prejudecatii ca locul nevestei e la cratita, sotia politicianului vede in confesiunea publica o trasnaie nu prea diferita de aratarea chilotilor in mijlocul pietei de legume.

In traditia autohtona, prejudecata sotiilor care ne guverneaza s-a nascut plecand in exclusivitate de la neveste care s-au afirmat public. Vazand la televizor o personalitate viguroasa, dotata cu talente de comandant, omul simplu transfera situatia la relatia conjugala. Din aceasta cauza scapa suspiciunii nevestele care prefera discretie.

O sotie care nu apare in public nu e neaparat si o sotie care nu comanda acasa. Sfaturile sotiei pot sa nu vizeze direct treburile tarii. Ele pot tinti insa relatia cu un alt lider de partid, relatia vazuta de la om la om. Cand viceprim-ministrul vine in casa primului-ministru, nevasta il recepteaza ca un om cu care barbatul are treaba. Daca ar fi sotie de negustor de miei, i-ar spune, dupa plecarea musafirului, ca acest tip ii trage clapa vanzandu-i miei sub greutatea normala.

Nevestele pot influenta politica mai ales in calitate de neveste. Din acest punct de vedere, nu-i exclus ca sfioasele din carte, cele carora li s-a scos vorba cu forcepsul, sa aiba o putere mult mai mare decat agresivele, cele despre care umbla legenda ca fac si desfac in tara asta.

NIMIC NU SE PIERDE

VINERI, 1 APRILIE 1938, un incendiu izbucnit pe la 3 si jumatate dimineata distruge intreaga comuna Diosti, judetul Romanati. Sosit la fata locului la 8 aprilie 1938, Carol al II-lea promite ca sinistratii vor beneficia de Inaltul Sprijin Regal. Cateva luni mai tarziu, la inceputul lui septembrie 1938, Mihail Ralea, trimisul special al regelui Carol al II-lea, si autoritatile din judetul Romanati inaugureaza primul lot de case pentru sinistratii din Diosti.

LUMEA PRIN CARE TREC

Cota de omenesc

Dupa ce vad, in sfarsit, inchisoarea de la Ramnicu Sarat, decazuta intr-un hal fara de hal, ma gandesc pe drum, intorcandu-ma spre Bucuresti, la cat rau au facut celor inchisi si lichidati de regimul stalinist rezolvarile pamfletare sau melodramatice de dupa 1989.
Se intreaba multi - si nu fara o nuanta de revolta - de ce nu mai impresioneaza publicul de azi cartile si reportajele tv despre suferintele celor din temnitele comuniste. Raspunsul e la indemana tuturor oamenilor de bun-simt. Pentru ca aceste productii sunt corespondentele in postcomunism ale productiilor proletcultiste despre viata si lupta ilegalistilor de la Doftana.

Mult mai interesant ar fi - ma gandesc pe drum, in masina, pipaind realitatile iernii de pe soselele autohtone - daca s-ar pune accent pe cel mai cumplit moment trait de un fost politician in anii ’50: cel al trecerii de la lumea inalta la lumea inchisorilor.

Condamnatii politic isi sporesc drama si prin faptul ca nu erau pregatiti sufleteste pentru asa ceva. Talharul, violatorul in grup ajung in celula din boscheti sau din canale, si nu de putine ori intre viata de acum si viata de dinainte nu e cine stie ce diferenta. Ba uneori intre zidurile inchisorii e mai bine decat dincolo de ele.
Altfel stau lucrurile cu cei care, inainte de a fi transportati cu duba pana aici, au fost ministri, sefi de partide, ba chiar si prim-ministri.
Daca teroarea de tip stalinist din primii ani de Republica Populara ar fi fost abordata si din acest unghi, omenesc, drama celor inchisi pe nedrept ar fi impresionat mult mai puternic, poate.

BARFE

Exemplul Carol I

La venirea in tara, Principele Carol avea doar 27 de ani. Picase intr-o tara complet straina. Mai mult, picase intr-o lume departata de a sa, prin personaje si moravuri, mai ceva ca Pluton de Pamant.
Ii lipseau cu desavarsire experienta politicii romanesti, dar - si mai rau - experienta politicii in general.
Ce fusese pana atunci omul caruia ii fusesera incredintate destinele unei tari?
Locotenent secund in suita regimentului de artilerie de garda, locotenent la Regimentul de garda dragoni, ordonanta pe langa printul mostenitor al Prusiei in razboiul cu Danemarca.
Si atat.
Cu aceasta experienta cazona, el urma sa conduca un stat aflat la inceputul suisului spre trei obiective vitale: implinirea unitatii nationale, castigarea independentei, modernizarea de nivel european.
Chiar de la inceput, Principele se confrunta cu ostilitatea unei parti a clasei politice si chiar a unei parti a populatiei. E vorba de adeptii separatismului moldovean, cei care initiasera si condusesera tulburarile de la Iasi, de amicii si adeptii lui Alexandru Ioan Cuza.
Care e prima miscare a Domnitorului?
Amnistiaza pe cei amestecati in tulburarile de la Iasi, ordona curmarea tuturor proceselor politice, se intalneste cu Negri si Alecsandri, prietenii lui Cuza.
Miscare desteapta de:
a) creare a imaginii de obiectivitate;
b) pacificare a tarii;
c) situare deasupra hartuielilor politicianiste.
Cum de s-a gandit tanarul locotenent la o asemenea miscare?
Avea talent, daca nu chiar geniu politic!

UN SECOL IN IMAGINI

1955. Trupele sovietice se retrag din Austria. In imagine: militari rusi dansand in gara din Baden inainte de imbarcarea in vagoane
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   nevestele

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de