x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoria ca telenovela - Patriotismul bun la toate

0
Autor: Ion Cristoiu 21 Mai 2006 - 00:00
Istoria ca telenovela - Patriotismul bun la toate


Patriotismul foloseste nu numai demagogilor, dar si tradatorilor pentru a se justifica. E bun si in caz de oportunism sau lasitate. Alexandru Candiano-Popescu a jucat un rol insemnat in complotul militarilor pentru detronarea lui Cuza. E cel care-l castiga de partea conspiratiei pe colonelul Nicolae Haralambie, comandantul Regimentului de artilerie din Bucuresti. Viitorul personaj caragialian isi asuma misiunea de a-i aresta pe generalii Savel Manu si Ion Em. Florescu, loiali Domnitorului. Alexandru Candiano-Popescu n-are nici un motiv sa conspire impotriva lui Cuza. Cum el insusi recunoaste, Domnitorul il "onora cu favoarea sa". Urmare a unei audiente la Palat, in iulie 1859, devine unul dintre preferati. Cuza ii da numeroase dovezi de simpatie. O recunoaste Alexandru Candiano-Popescu in "Amintiri din viata-mi": "Cind m-am batut in duel cu locotenentul de artilerie Giurascu, duel in care Giurascu a cazut mort, iar eu am fost ranit la picior, stapinitorul trimitea in toate zilele sa se informeze de sanatatea mea".

CONCLUZIE-INTREBARE. Nu e singura data cand Domnitorul ii arata public simpatie. Mai la vale de istorisirea acestui moment vine o alta istorisire. La fel de convingatoare: "Ma aflam in garnizoana la Iasi. Eram in vizita la batrinul general Bals. Deodata intra fara veste in salon si Voda Cuza, care venea tot in vizita. Intilnindu-ma, zise gazdei: - Candiano este unul dintre cei mai buni si mai iubiti ofiteri ai mei. Eram locotenent atunci". Din astfel de imprejurari, autorul toarce o concluzie-intrebare: "Cind capul statului ma inconjura astfel cu binevoitoare-i protectie, puteam oare sa nu-l iubesc, cu tot focul tineretii mele?".

Suntem in anii 1859-1866. Ostirea autohtona era abia la inceput. Cuza n-a intervenit direct pentru promovarea lui Candiano-Popescu. In conjunctura de atunci insa, astfel de bunavointe fatise de la Conducatorul tarii ii sporeau domnului locotenent capitalul in ochii superiorilor sai. Se putea spune ca Alexandru Candiano-Popescu se numara printre beneficiarii simpatiei lui Cuza. Si cu toate acestea, Alexandru Candiano-Popescu se numara printre militarii din conspiratia pentru deturnarea Domnitorului, incalcand nu doar juramantul militar, dar si conditia de loialitate. Cum se justifica autorul? Dandu-se dupa asa-zisul interes al tarii: "Politicienii, cum am zis mai sus, aveau si interese de stat si interese personale ca sa rastoarne pe Cuza. Interesul meu personal insa era ca dinsul sa stea pe tron cat mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obstesc. Mie imi mergea bine, tarii insa ii mergea rau".

MEMORII. Autorul isi compune memoriile in amurgul vietii. Nu le-a publicat de indata. Le-a lasat fiicei sale. In 1924, dupa cum scrie in Prefata, Mariu Theodorian-Carada, nepotul lui Eugeniu Carada, le-a putut citi "din foaie in foaie". Ulterior, Ion V. Lascar, ginerele Lui Alexandru Candiano-Popescu "le-a adunat, clasificat, adnotat" si impreuna cu nevasta-sa au decis sa le dea la tipar, la Editura Universul. Deocamdata, volumul dedicat perioadei 1841, anul nasterii, - 1867, cand Candiano-Popescu e arestat de unguri in Ardeal pentru propaganda romaneasca. Pana la scrierea memoriilor, locotenentul devenise general si aghiotant al lui Carol I. Capatase si faima de erou al Razboiului de Independenta. Ipostaza asta il face sa dea optiunii pentru Conspiratie infatisarea unui zbucium de tip shakespearian: "Cu sufletul inecat in amaraciune si in mihnire, am intrat in conspiratie, impins de cea mai desavirsita dezinteresare si implinind cea mai grozava jertfa pe care un om poate sa o implineasca. De o parte dragostea si devotamentul meu catre Domn, de alta parte, dragostea si datoria mea catre tara. Dumnezeu, care cunoaste curatenia cugetarii mele, a vazut ca nu am fost un nerecunoscator, ci un patriot. Cite nopti n-am dormit! Ce chin, ce lupta inversunata s-a petrecut in mine! Trebuia sa ma hotarasc. Am ales tara". Si uite asa! In loc de, am ales tradarea, am ales tara! O justificare care strabate intreaga istorie a patriei.

LUMEA PRIN CARE TREC

Tararea baletului in strada

Pentru o emisiune tv despre cartea sa, Raluca Ianegic imi pune la dispozitie cateva casete cu balet modern. Intr-una, doua balerine (sau, ma rog, doua persoane de sex feminin) danseaza in holul Teatrului National, in jurul a ceva pe care-l presupun drept un motor de camion dat la casat. De pe margini se uita cateva cucoane cu caciuli de blana sintetica, semnul distinctiv al bunei gospodine. Prin fata camerei de luat vederi trece un ins cu o plasa in mana, dand seama de expresia unei nedumeriri de familist venit in centru ca sa cumpere o paine pentru a descoperi ca brutaria a devenit sex shop. Intr-o alta caseta, o tipa umbla orbeste printre scaunele unei sali pe care o suspectezi a fi gazduit o adunare de dare de seama si alegeri. Din difuzoare se aude ceea ce se numeste muzica concreta, mai degraba concreta decat muzica. Usi trantite de vant, scartiit de ferastraie neascutite, pocnete de calorifer cand porneste centrala blocului, tiuituri, farfurii sparte de nevasta furioasa ca barbatul a intarziat din nou la crasma cu amicii. Baletul s-a democratizat. Baletul a coborat in strada. Pun imediat o caseta cu un spectacol clasic: Frumoasa din padurea adormita. Ma imaginez spectator in sala ca o catedrala, in intunericul cald, luminat enigmatic de beculetele rampei, ghicind lojele cu toalete luxoase. Era absolut necesar ca spectacolul solemn, de sarbatoare imperiala, sa fie inlocuit cu scenetele puse la cale in piete, in holurile garilor de tranzit, asemenea improvizatiilor de iarmaroc?

BARFE

Desavarsirea modernizarii

Se pune azi problema unei sfortari uriase pentru a incheia, in fine, procesul de modernizare a societatii romanesti. Proces inceput in urma cu aproape doua secole, dupa Revolutia de la 1821.

Multi istorici ii zic procesului Intrarea in veac sau Saltul de la un ev la altul.

Admiterea in Uniunea Europeana pare a fi acest mult dorit final de proces.

Pare doar.

Pentru ca modernizarea societatii romanesti nu se rezuma la implementarea legilor si institutiilor de tip european. Legile se cer transpuse in practica. Institutiile umplute de continut.

Asta inseamna ca: incheierea istoricului proces de modernizare nu poate avea loc fara desavirsirea procesului de europenizare a mentalitatilor.

*

Reuniunea celor doua Parlamente - al Moldovei si al Valahiei intr-unul singur, consfintind Unirea efectiva, - are loc prin convocarea Parlamentului de la Bucuresti, in 24 ianuarie 1862. Atent la echilibru, Alexandru Ioan Cuza numeste un Guvern alcatuit din Conservatori in marea lor majoritate. Premier: Barbu Catargiu, liderul de necontestat al Dreptei.

Nemultumirea Stangii, a Liberalilor Radicali, n-are margini. Presa se exprima si ea. Cu mijloacele patetismului de Rica Venturiano.

Reforma, ziar patronat si condus de I.G. Valentineanu, apare cu toate paginile albe. Doar aceste cuvinte pe pagina intai:

"Romania e lovita de moarte. Ne-am intors inapoi pe timpul domnului Tudor. Fanariotii sint la putere. Eu imi sfarim pana astazi".

NIMIC NU SE PIERDE
16 martie 1933. Nicolae Titulescu tine o conferinta de presa, dupa un discurs rasunator in Camera Deputatilor, despre semnarea Pactului Micii Intelegeri. De sesizat: jurnalistii n-au nici reportofoane, nici camere de luat vederi; par oamnei seriosi; nu exista reporterite

SECOLUL XX
17 iunie 1953. Locuitori din Berlinul de Est ard steagul comunist. Dupa moartea lui Stalin, minima relaxare din lagarul de democratie populara face sa iasa la iveala nemultumirile reprimate pana atunci. Revolta din Berlinul de Est a fost lichidata prin interventia tancurilor sovietice
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   alex,   cuza,   candiano-popescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de