x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoria ca telenovela - Sterpelirea Arhivei Cuza

0
Autor: Ion Cristoiu 16 Iul 2006 - 00:00
Istoria ca telenovela - Sterpelirea Arhivei Cuza


In "Viata si opera lui Cuza Voda", Constantin C. Giurescu dezvaluie ca in noaptea loviturii de stat, dupa ce l-au prins pe Cuza si l-au silit sa semneze actul de abdicare, prima grija a complotistilor a fost sa puna mana pe arhiva din Palat.

Nu stim daca in cladire se aflau bunuri de pret. Admitand ca da, ramanem nitel surprinsi de precipitarea conspiratorilor de a insfaca niste hartii fara o alta valoare decat cea istorica. Nu pentru a le preda Arhivelor Statului, cum era normal (si legal), ci pentru a le pastra la domiciliul lor. Arhiva a ramas astfel in proprietatea lui D.A. Sturdza timp de 46 ani, pana in 1912. In acest an, D.A. Sturdza a predat-o lui Ion Bianu, directorul BAR, recomandandu-i s-o puna la dispozitia marelui public mult mai tarziu. Arhiva devine astfel accesibila abia la 23 ianuarie 1928, dupa moartea lui D.A. Sturdza si a lui Ionel Bratianu, fiul complotistului Ion C. Bratianu.

"PROPRIETARII". Cei ce sterpelesc documentele, comitand monstruoasa ilegalitate, nu sunt, vorba lui Dimitrie Bolintineanu, niste particulari. Sunt ditamai oamenii politici. D.A. Sturdza va fi, pe rand, ministru, prim-ministru, sef de partid. Ion C. Bratianu, care stia de afacere, va fi si el ministru, sef de partid, prim-ministru. I.G. Valentineanu, ziarist al timpului cu pricina, scria in 1898, in volumul "Alegerea, detronarea si inmormintarea lui Cuza Voda 1859, 1866, 1873": "Nu stiu pentru ce guvernatii nostri nu au publicat inca corespondenta lui Cuza Voda si nu s-a depus inca acea corespondenta in arhivele statului. Credem insa ca marele om de stat D. Sturdza nu va intirzia a o face". Asadar, la vremea respectiva, 1898, se stia de afacerea cu arhiva. Era un fapt public. Se stia si la cine se gaseste.

POSIBILE MOTIVE. Ce i-a facut pe conspiratori nu atat sa insface arhiva, cat mai ales s-o tina dosita? Un posibil raspuns l-am gasi ocupandu-ne de un alt caz asemanator: arhiva lui 1907. In 1912, dupa caderea guvernului liberal al lui Ion I.C. Bratianu, noul guvern, al conservatorului Petre P. Carp, dezvaluie ca 30 de dosare despre Rascoala din 1907 disparusera din Arhiva Ministerului de Interne. Scrie Al. Marghiloman in Note politice: "18 ianuarie: - Treizeci si ceva de dosare ale revoltei taranilor au fost luate de la Ministerul de Interne in 1910 de catre D. Bratianu, si Saveanu a dat chitanta lui Panaitescu pentru ele. Vazut chitanta". Sunt pusi sub acuzare liberalii, cei care se aflasera la guvernare in timpul represiunii. Alexandru Marghiloman si Nicolae ii denunta ca ar fi sustras dosarele, deoarece acestea ar fi continut dovezi atat privind rolul PNL in instigarea la rascoala, cat si dovezi privind crimele comise impotriva taranilor. Scandalul dureaza cateva saptamani. Pe 24 februarie 1912, lovitura de teatru! Noteaza Al. Marghiloman: "24 februarie: Audienta la Rege. Fapte mai de seama: «Dosarele sunt la mine». - «Ar trebui sa se intoarca la Minister, chiar de ar trebui sigilate». «Dar de ce sa se creada ca Ministerul conservator poate pastra un secret privitor la armata mai putin bine ca d-l Bratianu?» - «Veti putea spune ca dosarele sunt acolo unde trebuie sa fie; oricand pot avea dosare la mine; am dosare de la Afacerile Straine!»." Afland despre cine-i vorba, conservatorii renunta la atacuri. Confiscarea Arhivei Cuza, dar mai ales refuzul de a o preda Arhivelor Statului isi pot gasi explicatia in teama de documentele compromitatoare sau poate mai putin onorabile despre conspiratori, ajunsi mari si tari in Romania.

NIMIC NU SE PIERDE

10 FEBRUARIE 1947, ORA 15:30. Delegatia Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris semneaza Tratatul. Trec pe rand prin fata documentului asezat pe un birou ce apartinuse lui Ludovic al XV-lea: Gheorghe Tatarescu, Lucretiu Patrascanu, Stefan Voitec, Dumitru Damaceanu.
In imagine: generalul Dumitru Damaceanu, subsecretar de stat in Ministerul de Razboi, semnand Tratatul. In spate: Gheorghe Tatarescu, Lucretiu Patrascanu, Stefan Voitec

LUMEA PRIN CARE TREC

Solutia - Fragmentarismul

La Libraria Sadoveanu, unde merg pentru o sindrofie cu Ion Iliescu, librareasa imi recomanda Ernesto Sabato, "Eseuri". Adastand la marginea valmaselii iscate de autor, al carui crestet l-as vedea daca as reusi sa ma inalt pe varful picioarelor, ma apuc sa cumpar din produsele rasfatate pe tejghea. Aleg doua carti despre Bucuresti, amandoua reeditari, "Bucurestii ce se duc" de Henri Stahl si "Amintiri din trecutul negustoresc…" de D. Hagi Theodoraky. In ce-l priveste pe Ernesto Sabato am o tresarire de respingere. Il stiu din "Despre eroi si morminte", roman latino-american puternic, socant prin violenta imaginilor. Tin minte descrierea drumului strabatut de erou prin canalul colector al orasului; prezervativele folosite pluteau pe apa ca niste pesti morti. Titlul "Eseuri" ma descurajeaza. Rasfoiesc totusi cartea: coperta cartonata, hartie de gala. Ma surprinde fragmentarismul. Nu e vorba de "Eseuri" in sensul clasic al cuvantului, ci despre ganduri transcrise la iuteala, purtand, asadar, temperatura facerii, asa cum bucata de lava mai pastreaza inca temperatura initiala. si ma gandesc. E o formula moderna de meditatie, mult mai apropiata de sufletul modern decat constructiile filozofice clasice. Fragmentarismul inlesneste lectura intr-o lume in care omul e mereu pe fuga. Si ce altceva e filozofia decat meditatie izvorata din viata si intoarsa asupra vietii?

BARFE

Un anchetat

Regizorul Aurel Ion Maican a fost, in timpul razboiului din Est, director al Teatrului Romanesc de la Odessa. Pentru asta, la 11 octombrie 1944, e chemat la Prefectura Politiei Bucuresti si retinut prin includerea in Lotul Transnistrean. La 30 ianuarie 1945, un Jurnal al Consiliului de Ministri il declara criminal de razboi. Cineva imi aduce documentele anchetei. Retin, din fuga ochiului, ca Aurel Ion Maican era interogat de Sectia a II-a a Tribunalului Poporului, avand numele Sectia II Jefuitori. Scrie el, in Memoriul catre Domnul Acuzator Public: "Timp de citeva luni de zile numele meu a circulat prin toate ziarele bucurestene, stigmatizat de grava acuzatie de «jefuitor de teatre sovietice» (...)".
Ca si dupa 22 decembrie 1989, dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, scribii din presa se dedica total demascarii. Intrebari gen: Ce-ai facut dumneata, in ultimii cinci ani? sunt puse tot mai multor personalitati. In Memoriul catre Domnul Acuzator Public, fostul Director al Teatrului din Odessa aduce drept argumente in favoarea sa fapte din perioada directoratului, fapte cum ar fi: la cantina infiintata de el la teatru pentru personalul artistic, tehnic si de serviciu, "care era compus din 40 de romani si 147 de rusi, am impus personalului roman pretul de masa dublu fata de cel rusesc". "Cu ocazia anului nou 1943 am distribuit gratuit imbracaminte si incaltaminte copiilor lucratorilor rusi." Aurel Ion Maican fusese trimis la Odessa de autoritatile de la Bucuresti si nu de cele de la Moscova. Din Memoriu pare a fi invers.

SECOLUL XX

IANUARIE 1998. Osemintele Romanovilor sunt prezentate marelui public la Ekaterinburg, inainte de a fi duse la Sankt Petersburg pentru a fi reinhumate cu onoruri nationale. Descoperite in 1938, osemintele familiei tariste, ascunse sub calea ferata de bolsevici in 1918, sunt pastrate in secret pana in 1991.
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   arhiva,   cuza

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de