x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoria petelor albe

0
Autor: Tudor Octavian 24 Feb 2010 - 00:00
Arta unei ţări se defineşte şi prin ce nu obişnuieşte, prin ce-i lipseşte. Se poate scrie o istorie a locurilor goale din creaţia artistică românească. Istoriile de toate naturile conţin "pete albe". Pentru unele perioade nu există atestări, dovezi materiale ale legendelor din memoria colectivă.

Ca şi cum oamenii care au trăit în aceste perioade albe n-au vrut să se ştie c-au existat. Din muzeele de artă românească lipsesc nu numai toate categoriile de tablouri şi de obiecte de artă, care au făcut, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, materia de referinţă a istoriei spirituale din vestul şi centrul Europei, dar şi multe dintre creaţiile "pe genuri" ale marii arte continentale de la 1850 încoace.

Societatea din voivodate şi principate nu avea până în 1850 preocupările artistice ale lumilor din vest, iar după 1850, noua Românie nu a recuperat din rămânerile în urmă ori, mai bine zis, din rămânerile în izolare, decât acele preocupări artistice care nu impuneau angajamente contractuale majore, de durată şi cu munci din cele mai complexe.

Din muzeele de artă românească lipsesc sau sunt rare şi nesemnificative ca fenomen portretele individuale, iar cele de grup pot fi numărate pe degetele unei mâini. Lipsesc tablourile de mari dimensiuni, nu importă cu ce tematică. Lipsesc compoziţiile ambiţioase, de tipul celor care au marcat toate istoriile artelor de dincolo de Transilvania. Lipsesc scenele "de gen" şi "portretul de aparat şi monden", atât de populare în veacul al XIX-lea european. Ce nu avem e mult mai mult decât ce avem.

Avem însă un exces de superlative la tot ce avem şi un deficit de argumente la aceste superlative. Excesul de superlative pare motivat de calitatea producţiei unor "mici maeştri" ai artei moderne, cu observaţia că nouă ne pare o impietate, dacă nu şi o dovadă de neromânism, dacă îi numim pe "marii noştri pictori" cu formula europeană în uz de "mici maeştri".

Li s-a zis "mici maeştri" pictorilor din Europa secolului al XVII-lea, care se limitau la o tematică mică, domestică, populară. Care nu aveau preocupările unui Rubens. Vermeer, de exemplu, era un mic maestru. Un francez - Gerald Schurr - a lucrat de o viaţă la un "Dicţionar al micilor maeştri europeni" de la 1800 la 1920. Apărut de-a lungul timpului în mai multe ediţii şi formule, acest Dicţionar totalizator a cunoscut, în ultimii ani, o ediţie monumentală, la preţul de 250 de euro şi, imediat, ca urmare a interesului lărgit pentru subiect, o ediţie de format mai mic, cu acelaşi cuprins, adică 4.000 de fişe cu nume şi reproduceri după opere ale micilor maeştri.

În Dicţionarul lui Schurr sunt citaţi, la modul foarte onorant, în "pata albă" care a fost până nu demult arta modernă românească pe harta artei veacului în Europa, şi pictorii Grigorescu, Andreescu, Aman, Pallady, Iser, Luchian şi Tonitza. E tot un fapt de integrare în UE, chiar dacă e socotită tot "în Europa" şi pictura rusă de factură continentală. Integrarea se face prin direcţia în care priveşti ca artist: spre Est sau spre Vest, în timpul prezent sau doar spre trecut.

Acest Dicţionar ar fi normal să fie tradus şi la noi, pentru că integrările, dacă nu sunt cu reciprocitate, se cheamă ospeţie.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de