Iubirea care vindecă

Toate religiile lumii ne îmbie să iubim. Când spun ”să iubim”, marii sfinți, marii mistici, marile spirite ale lumii, nu ne spun ceva despre iubirea dintre bărbat și femeie, nu ne spun ceva despre iubirea posesivă, bolnăvicioasă, plină de angoasele trecutului și mereu supusă inerției pe care o dau experiențele trecute. Acești mari gânditori, aceste ființe luminoase ale lumii, care au venit pe Pământ parcă special pentru a ne aduce cunoașterea adevărului, ne vorbesc despre iubirea care respiră în noi și către care putem păși doar abandonând rațiunile negre, angoasele și durerile minții, căci în acestea e doar trecutul nostru perceput. Nu trecutul concret, nu trecutul real ne tulbură și astăzi în relația cu experiențele, ci trecutul subiectiv, acele momente în care, aflați în fața vieții noastre, i-am permis minții să interpreteze, să ne învinuiască, să învinuiască, să se înfurie, să se deprime, să nu ierte, să urască sau să se hrănească excesiv cu percepții de suferință.
”A dezaproba ceva sau pe cineva înseamnă că detești situația cu care te confrunți sau că nu-ți place de persoana în cauză. În mod evident, această stare de spirit este negativă, fiind sinonimă cu respingerea sau ne-iubirea. Ori de câte ori îți exprimi (mental, verbal sau printr-o acțiune) neplăcerea sau respingerea față de ceva sau de cineva, tu îți amplifici negativitatea personală. Sentimentele de ne-iubire se acumulează în tine și te conduc accelerat către boală, sărăcie, nefericire și necazuri în cadrul relațiilor. De aceea, renunțarea la dezaprobare e o necesitate absolută”, scrie Lawrence Crane în cartea sa ”Iubește-te pe tine însuți”(Ed. Adevăr Divin). Cartea citată aici e un comentariu amplu la experiența unui om care a învins o boală incurabilă prin puterea iubirii, prin renunțarea sistematică la ”dezaprobare”: Lester Levenson este numele celui care i-a dat un nume și tehnicii sale de vindecare( descoperită printr-o experiență dramatică, la limita dintre viață și moarte): Tehnica de Eliminare. Tehnica constă tocmai în renuțarea vountară și conștientă la orice dezaprobare, la orice gând lipsit de iubire, la orice resentiment, cât de justificat ar fi el, față de orice și de oricine. De atunci s-au vindecat prin această metodă mii de oameni, dar cu toții au înțeles un adevăr simplu și anume acela de a practica iubirea, nu doar a ne gândi la ea sau a o confunda cu egosimul, cu posesivitatea și cu așteptările noastre față de alte persoane. Vorbim aici despre o iubire care nu exclude pe nimeni din ea, vorbim despre a lăsa garda jos și a înțelege că ura noastră, respingerea, răutatea, orgoliul, mânia și suferința, sentimentul că suntem victime sau că alții ne agresează nu sunt altceva decât sursa reală a răului care stagnează în viețile noastre. Numai noi, în interiorul nostru, față în față cu noi înșine, față în față cu toate ființele care au trecut prin viețile noastre(aici nu vorbim despre prezența fizică a persoanelor, ci despre prezența lor în conștiința noastră), avem puterea de a ne ridica la cer, renunțând la motivațiile pe care ni le dăm nouă înșine pentru a ne hrăni Egoul și a ne sfida sufletul. ”În Univers nu există nici o cauză și nici un motiv pentru a renunța la iubire”, spune și bioterapeutul rus, Serghei Lazarev. Căci această renunțare este cauza problemelor noastre de viață, aceasta este renunțarea care ne azvârle din brațele mângâietoare ale divinului în cele dureroase și grave ale umanului. Pentru a ajunge la iubire noi trebuie să practicăm iubirea. Să iubim toți oamenii care au trecut vreodată prin viețile noastre, orice ne-ar fi făcut, să ne iubim pe noi înșine, orice am fi făcut. Să acceptăm că gândurile negre de azi nu sunt altceva decât gânduri negre pe care le-am hrănit în trecut și nu ne-au făcut niciodată fericiți, cum decizile și acțiunile născute din furie, din lipsă de iertare, din neînțelegere și din felul subiectiv în care am perceput experiențele vieții nu ne-au adus niciodată bucurie și frumusețe interioară. Cu alte cuvinte, o singură ființă putem vindeca; pe noi înșine. O singură treabă avem pe lumea aceasta; să iubim noi, să renunțăm la motivele pe care ni le-am dat pentru a renunța la iubire, să înțelegem că judecățile noastre sunt atât de des greșite, că nu vedem niciodată adevărul cu ochii fricii, ai durerii, ai respingerii și ai urii. Aceștia sunt ochii pe care ni i-am creat în experiențele trecute, sunt ochii care ne fac să vedem o iluzie, dar să credem că-i realitate. Adevărul minții e o mare minciună, e doar un automatism, care cedează atunci când renunțăm la a mai crede că adevărul e altceva decît iubire. Iubirea este adevărul și numai acest adevăr, care va fi trăit pe măsură ce vom renunța la tot ce ne împiedică să iubim, ne va vindeca, deopotrivă amintirile, trecutul nostru plin de vină, de mânie, de judecăți și de resentimente, dar și prezentul, și pe noi înșine. Sufletul unui om și mintea lui nu pot cunoaște libertatea și frumusețea vieții fără acest fel de iubire, iar pentru a ajunge la iubirea care vindecă, trebuie să excludem orice motiv de iubire în interiorul nostru și așa, numai așa, sufletul, adesea chiar și trupul, vor cunoaște vindecarea.