x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iubirea în cantonament

0
Autor: Florin Condurateanu 22 Mar 2018 - 07:25
Iubirea în cantonament


Când simţi la piept medaliile de aur, când atingi cu degetele gloria în sport, dacă te uiţi în urmă, constaţi că performanţa ai decontat-o cu multe sacrificii, ai trecut viaţa personală pe planul doi, pe prima treaptă a destinului ai împins lupta pentru victorie, înfruntarea, ca tu să auzi imnul ţării tale. Cum spunea Gică Popescu, “să te ardă pe piele tricoul roşu-galben-albastru”. Cu hazul lui aspru, în răspăr, Ion Ţiriac, câştigătorul cronic atât în sport, cât şi în afaceri, se confesa cu năduf: “Am dormit în pat cu Ilie Năstase, prin hoteluri, la turnee, mai mult decât cu nevestele mele!”. Când respiri acelaşi aer şi mănânci aceeaşi friptură de pui cu paste, când eşti pur şi simplu închis în cantonamente, cetăţi cu podul ridicat ani şi ani, când oftezi şi mai surâzi mai ales cu camarazii de sport, când eşti silit să-ţi vizitezi părinţii, familiile, copiii obţinând “bilet de voie”, devine posibil să se înfiripe punţi de suflet, “dantele” de iubire între coechipieri. Inevitabil a răsărit o iubire, o “camaraderie” drăgăstoasă între celebrii antrenori ai naţionalei de gimnastică Octavian Bellu şi Mariana Bitang. Plămăditorii de campioane au reuşit ceva excepţional, România nu câştiga câte o medalie de aur când şi când, cei doi pasionaţi antrenori puseseră în mişcare o veritabilă uzină de medalii de campioane olimpice şi mondiale. Urcarea pe prima treaptă o podiumurilor mondiale devenise o obişnuinţă an de an, nu mai erau întâmplări, de mai multe ori româncele lăcrimau cu antrenorii Bellu şi Bitang auzind “Deşteaptă-te, române!”, gimnastele noastre primeau la gât salbe de medalii. Perechea şi de viaţă Octavian Bellu şi Mariana Bitang, cei doi făuritori de campioane au îndeplinit şi rolul de părinţi pentru elevele lor, sfaturile lor le-au îndreptat paşii şi în viaţă. Când multipla campioană Miloşovici Lavinia era disperată că micuţa ei, născută prematur, era bântuită de boli nevindecabile, cei doi antrenori ai ei au găzduit-o în casa lor şi i-au alinat oftatul ani lungi. Genialul Johan Cruyff l-a aşezat în camera de cantonament pe fiul lui, Jordy, cu Gică Popescu, să-l imite ca pe un tată, “învaţă de la el şi cum îşi leagă şireturile!”. Fotbalistul de prim rang în naţională şi la Steaua, mai apoi teribilul antrenor Emeric Jenei a fost mai întâi căsătorit cu o vedetă de succes a scenei şi ecranului, Vasilica Tastaman, frumoşi amândoi şi simpatici de se oprea lumea văzându-i. Dar domeniile erau diferite, stadionul şi scena nu se prea împăcau şi căsătoria n-a mers. Jenei s-a recăsătorit tot cu o sportivă, fostă campioană de scrimă, Ileana Gyulai, care abia divorţase tot de un multiplu campion de floretă, Ionel Drâmbă. Marea campioană Cătălina Ponor, campioană şi la frumnuseţe, feminitate şi delicateţe sufletească, şi-a investit inima în iubirea cu frumosul gimnast Tommy Ramos din Porto Rico, dar acesta avea zbor de fluturaş, care s-a mutat în “petalele” unei voleibaliste.

 

 

Citeşte mai multe despre:   octavian bellu,   mariana bitang

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de