x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Iubirea nu este o relaţie, ci o stare a fiinţei tale"

0
Autor: Maria Timuc 29 Oct 2010 - 00:00
Asta a spus Osho, "iubirea nu este o re­laţie". Iubirea-i o stare a fiinţei tale, dar una pe care n-ai descoperit-o, în­că, n-ai înţeles-o, poate nici n-ai ştiut că există. Poate că te afli deja în cău­ta­rea iubirii, dar bâjbâi. O cauţi ca un orb, prin relaţiile de iubire, care în­cep fascinant şi se termină... întot­dea­­una tulburător de uman. Poate că priveşti către afirmaţia "iubirea este o stare a fiinţei tale" ca spre un ideal de neatins, ca spre o Fata Mor­ga­na. Te uiţi şi-ţi spui consolator: "nu cred că există aşa ceva, e o simplă po­veste, cuvintele-s totul aici, nu are sens să cred o poveste, de vreme ce rea­litatea îmi arată cu totul altceva!"

Da, se poate să priveşti spre iubire ca un om căruia i se spune că navele ex­traterestre există şi el se înduplecă să se uite spre cer, dar e sigur că ex­tra­tereştrii nu există. Se poate să te simţi prea mic, prea încâlcit în po­veş­tile derutante şi-n suferinţele fireşti ale vieţii de zi cu zi. Se poate ca tu să te simţi de-a dreptul şifonat, deza­mă­git şi derutat pentru că tocmai ai ie­şit... zdrobit dintr-o poveste de dra­gos­te, dintr-o relaţie sau dintr-o alter­ca­ţie cu existenţa. şi atunci, "iubirea ra­diantă", iubirea ca stare a fiinţei tale, iubirea care transcede orice re­la­ţie îţi pare iluzorie. Dar tocmai asta-i problema: eşti prea atent la su­ferinţă, eşti prea acut închis în ma­te­maticile vieţii de zi cu zi şi prea în­cur­cat cu socotelile intelectuale. Iu­bi­rea ca stare a fiinţei te aşteaptă li­niş­ti­tă dincolo de intelect. Ea se piteşte profund, înălţător şi fastuos, dar într-o smerită şi caldă tăcere, dincolo de tot ce te interesează în mod obişnuit. Ea-i dincolo de minte, de emo­ţii, de re­laţii, de bani, de lucruri, de toate ce­le pe care le cunoşti ca părţi ale ex­pe­rienţei tale... (în ediţia de duminică a ziarului nostru vă aş­tept cu o ru­brică interactivă "Despre Iubire", în for­mele pe care le experi­men­tăm în viaţa de zi cu zi).

Uneori, însă, iubirea izbuteşte să scape de mintea ta. Uneori, puterea ei zdrobeşte măştile suferinţei mentale şi, aşa cum razele soarelui reuşesc să împrăştie norii, iubirea îţi topeşte matematica mentală. Că vrei sau nu, o simţi şi asta se întâmplă spontan. Nu-ţi trimite nimeni o scrisoare de avertizare. Nu-ţi spune nimeni: "fii atent, mâine ai să te îndrăgosteşti de cineva, de ceva şi tocmai atunci ai să cunoşti starea de iubire care se iveşte din tine. Să fii atent, nu confunda starea de iubirea cu persoana de care te îndrăgosteşti, fiindcă iubirea nu-i o relaţie". Nu, nu se întâmplă aşa, nu primeşti instrucţiuni despre iubire. Iubirea se arată spontan, vine sur­prin­zător şi pleacă la fel. Ea se poate ivi în tine chiar şi într-un moment în care faci dragoste. Se poate ivi când mângâi un copil. Poate apărea într-un mo­ment cu totul neaşteptat, precum acela în care priveşti îndelung către pi­curii de ploaie. Iubirea ca stare a fiinţei tale apare adesea în experienţa ta, dar încă nu-ţi dai seama. Încă nu în­ţelegi că ea este şi nu ştii că fără ea n-ar fi... nimic. Fără ea n-ai avea chef nici măcar să te enervezi. Pentru că iu­birea ca stare a fiinţei ta­le este pre­zentă, e-n tine, o simţi în re­laţiile tale, dar relaţiile nu sunt cau­za ei. Relaţiile sunt un stimul. Oa­me­nii, animalele, florile, lumea exterioa­ră-i un stimul, dar "starea de iubire" apare, pur şi simplu, din tine. În clipa în care apare, inima a fentat mintea, i-a luat... faţa, a debusolat-o. Mintea nu mai are cuvinte ca să-ţi spună ce de­zastre se mai petrec în lume şi cât de suferind eşti, nu mai are puterea să-ţi confirme îndoiala, teama sau frus­trările ei. Dacă priveşti intens o floa­re, se poate ca starea de iubire din fiinţa ta să se trezească şi tu simţi as­ta sub forma unei plăceri stranii de a privi floarea. Dacă iubeşti pe cineva, se poate să simţi... într-un moment neaş­teptat cum te cuprinde fericirea. Orice-ţi trezeşte "starea de iubire" este sti­mu­lul, nu te mai ţine după el. Per­soana care-ţi inspiră bucurie-i... sti­mulul, las-o în pace. Eliberează-te de stimuli, căci din pricina lor tu crezi că iubirea-i o relaţie. Apreciază sti­mulul şi dăruieşte-ţi libertatea de a-l iubi, dar nu confunda iubirea din ti­ne cu el. Din pricina confuziei, tu cauţi iubirea din tine pe-afară.  Dar cum ai putea să găseşti Bucureştiul, când stai în el, dar te duci să-l cauţi la Si­naia?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de