x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Iubiri globale

0
Autor: Tudor Octavian 27 Iul 2005 - 00:00
Iubiri globale


Ma incearca uneori, ca amintirea stanjenitoare a unei neputinte de care nu mai stie nimeni, temerea ca nu iubesc destul.

Ca-mi lipseste simtirea, care face diferenta dintre un om intreg si unul cu defect ascuns. M-am gandit pentru prima oara la asta la 14 ani, cand am primit un premiu in carti cu poemele lui Walt Whitman si ale Veronicai Porumbacu. In ambele volume era vorba de un tip de iubire de care nu ma simteam in stare si nici mai apoi n-am reusit s-o simt: dragostea pentru intreaga omenire. De fapt, numai americanul isi marturisea amorul planetar. Romanca se multumea cu un continent. "Simt ca incape in mine toata America", scria, cu nedomolita mandrie feminina, poeta Porumbacu, iar prostul de mine, care in materie de poezie am luat intotdeauna metaforele ca atare, vedeam numai solutia pur practica si-mi era rusine de tot ce putea sa-mi treaca prin minte. Mai ales dupa ce am aflat ca marea cantareata a vremurilor noi n-avea decat un 1,50 metri.

Cuvintele sunt ca si legile, au nevoie de instructiuni de aplicare. Aveam un var, la tara, pe care-l bateau toti, fiindca era indaratnic si, la orice i-ai fi zis, el punea capul in pamant si scrasnea un "nu".

La randul sau, varul gasea ca e normal sa bata si el mai departe pe altul, mai slab. Cum primea o palma, cum fugea in sat, unde in capul ulitei se aciuasera cateva familii de lucratori cu ziua, si-l carpea la intamplare pe puradelul care se juca in praf. Era ca si cum s-ar fi mantuit de un necaz, cedandu-l unuia si mai vulnerabil. Seara, cand se intorceau zilierii de la camp si i se plangeau unchiului meu, acesta il urechea bine pe obstinat, zicandu-i aceleasi vorbe: "De ce nu-i iubesti, ma, capatanosule pe aia mici? Las’ ca te fac eu sa-i iubesti!". Iar varul tembel isi lua calm portia de bataie, bombanind: "Nu! Nu vreau sa-i iubesc!".

De atunci am ramas cu ideea ca dragostea e si o problema de vointa. Iti dai silinta si, chiar daca persoana - sau, ma rog, omenirea - nu-ti place, strangi din dinti si-o iubesti. "Cum, ma, zevzecule - il chestiona unchiul, cu un frumos simt al dialecticii sentimentelor, pe varul cel nesupus - , toata lumea ii iubeste pe aia micii, numai tu te pui contra?!"

Fara niste instructiuni de aplicare, am procedat cu vorba "iubire" empiric, vazand si facand. Dar mai ales vazand si nefacand. In armata, problema s-a complicat si mai tare, deoarece la toti le venea, numai mie intarzia sa-mi vina. Trupetii vorbeau de unul, de altul, care se indragosteau la nimereala de prima servitoare pe care o agatau in permisia de duminica dupa-amiaza ca de o curentare providentiala. Aveai la dispozitie cam sase ore ca sa te curentezi si sa umbli apoi ca trasnit, imun la tot ce se petrecea in jur. Intre sasoaicele din Medias, disponibile la catane, cateva aveau faima ca te scurtcircuitau sigur. Colegii se uitau la mine ca la vinovat. "Cum, domnule, te-ai plimbat doua ore cu Erika si nu esti lat? Pai, ce fel de barbat esti tu, daca nici macar de Erika nu-ti vine sa te indragostesti?"

Ce ma consola era faptul ca poetii iubirilor globale dadeau si un fel de instructiuni de aplicare, care, daca relatia cu Erika nu functiona, in cazul intregii omeniri pareau sa aiba un sens. "Oameni, va iubesc!", exclama Whitman, cu autoritatea pe care i-o dadea colectia "Clasicii literaturii universale", si un timp formularea a fost o compensatie rezonabila. Pana ce am inteles ca e simplu sa iubesti cinci miliarde de semeni, dar e mult mai greu sa-ti indrepti sentimentele catre o singura persoana.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de