x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Iubiți-vă pe tancuri!

Iubiți-vă pe tancuri!

de Dan Constantin    |    21 Iun 2019   •   11:22
Iubiți-vă pe tancuri!

În zona tornadelor din Bărăgan acușoarele busolelor de pe tancurile americane au luat-o razna. Furtunile magnetice s-au pus să dea peste cap cele mai bine pregătite manevre NATO care simulau în condiții de pace situații de conflict real cu un agresor care voia să ne ocupe patria. În ajutor ne-au sărit trupele americane care au simulat că se luptă cu inamicul. Ghinion, perimetrul în care se jucau de-a războiul militarii Alinței s-a dovedit prea mic din câteva motive. Primul ar fi că spațiul prin țărișoarele europene este mai strâmt decât poligoanele din Nevada și tanchiștii americani băgând gonetă au luat-o pe arătură( drept e, că tarlaua era în prag de recoltare) .Al doilea motiv a fost anunțat de gazdele organizatoare-Ministerul român al Apărării : vremea nefavorabilă . Imaginile cu asaltul panzerelor USA asupra holdelor arată însă că furtuna trecuse de mult sau încă nu sosise! Poate tanchiștii plecaseră de mult în misiune și le-a intrat ploaia care nu venise la Fetești în hărți sau le-a ruginit scula de orientare. Se întâmplă și la civili să greșeasă drumul spre casă, mai ales în ziua de salariu! Așa că la militarii trimiși departe de casă dezorientarea  este cu atât mai scuzabilă. În plus și numele celor mai mari manevre NATO din acest an pe teritoriul românesc poate să îmbie la drumul pe mai multe cărări. SABER este o marcă de  lichioruri cu fructe- caisată, afinată- pe care,dacă le-ai gustat, greu să te oprești la jumătatea paharului! Ar mai fi și scârbele de hackeri care și-or fi băgat coada prin calculatoarele manevrei. Au furat ei fișele bolnavilor de la un spital,document secret,așa încât să trimită pe o rută greșită tanchiștii joviali care nu prea deosebesc continetele este floare la ureche.  Desigur, spaima țăranilor din Bărăgan care s-au trezit cu tancurile pe post de combine în holde, nu poate fi descrisă și nici măsurată. Noroc cu educația lor civică! Crezând că i-ar i-au năpădit hoții de cereale, au sunat la 112.Poliția a intervenit mai repede decât la pedofil. Acum , nici polițiștilor nu le-a fost ușor.Erau pentru prima dată când au dat piept cu tancurile americane. Bunicii lor le transmiseseră, poate, teamă de tancurile rusești: pe la Fetești trecuseră prin septembrie 1944 trupele lui Malinovski . Aliații de atunci le-au călcat mai mult prin cotețe, după găini și ceva țuică. Noii tanchiști nu aveau nevoie de puicuțe , plus că aveau rachiul lor. Polițiștii și-a dat seama că nu-i de ei, au tras un proces verbal, contravenienții n-au vrut să semneze, și  gata, au sters-o.

 

Marile manevre aveau ca obiectiv forțarea Dunării. După „recoltarea” de la Fetești nu știm dacă trupele au ajuns la vreunul din maluri. Mă gândesc cu oarecare teamă la o confuzie de ape- dacă au luat Prutul drept Dunăre și s-au pus să-l traverseze? Cu schimbările de la Chișinău, care au adus un rus la Apărare, cred că 112 nu era suficient să intervină.Rușii sunt atenți la mișcări, mai ales după ce, în 21 iunie 1941, Antonescu a dat comanda „Ostași,vă ordon! Treceți Prutul!”.

×