x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jale politică lăngă sicriul lui Dobrin

0
Autor: Lucian Avramescu 30 Oct 2007 - 00:00
Jale politică lăngă sicriul lui Dobrin


Primarul Piteştilor, nu ştiu exact cum il cheamă, a propus Guvernului o zi de doliu naţional. Imi amintesc cu durere in suflet moartea profesorului universitar Tudor Popescu, membru al Academiei şi cel mai mare specialist al nostru in drept internaţional. Americanii l-au propus pentru premiul Nobel pentru Pace. Motivul? A salvat, prin abilităţi de jurist, in plină perioadă stalinistă, lăcaşurile de cult din Romănia, biserici ortodoxe sau catolice, sinagogi, moschei. A păstorit generaţii intregi de jurişti. Moartea lui s-a consumat public pitită după căteva mici anunţuri in coloanele mortuare ale ziarelor.



Moartea fotbalistului Nicolae Dobrin m-a şocat, aşa cum a şocat şi alţi iubitori ai fotbalului. A fost un om din generaţia mea, cu un talent de dribleur ieşit din comun. Ştirea a rupt lectura presei realizată matinal de Radu Cazan şi a ţinut-o tot aşa. Toată media a deplăns moartea prematură a magicianului de pe gazon. Dobrin pitea mingea şi umilea orice glorie fotbalistică. I-am reproşat insă, intotdeauna, viaţa nu tocmai sportivă pe care a dus-o, excesele care au cotizat de altfel la scurtarea ei. I-am reproşat imprudentele pierderi de nopţi la campionatul mondial din Mexic care l-au determinat pe antrenorul naţionalei să-l ţină pe tuşă. Dar ăsta a fost Dobrin. Nimeni nu-i contestă uriaşele merite iar durerea suporterilor este indreptăţită. Durerea mea a fost reală atunci cănd a descălţat pentru totdeauna ghetele de fotbalist. Atunci l-a pierdut fotbalul pe jucătorul Dobrin. Acum familia şi prietenii l-au pierdut pe omul Dobrin. "Căt de grea este pierderea pentru fotbalul romănesc?", intreabă reporteriţa tv personaje trezite matinal. Unii stau pe gănduri, alţii răspund că este o pierdere uriaşă pentru fotbal. Da, dar nu acum, ci atunci cănd Dobrin a incetat să mai joace. Legenda Dobrin a rămas şi va rămăne şi după moartea lui. Moartea a scurtat viaţa pămănteană a unui om care căndva a avut un talent deosebit. Dumnezeu iţi dă un har, dar depinde şi ce ştii să faci cu el. Dobrin, din vina vremurilor pe care le-a trăit, dar şi din vină proprie a făcut, cred eu, mai puţin decăt ar fi putut să facă. Din acest motiv eu il iubeam mai mult pe Dumitrache. Din generaţia tinereţii mele, Dumitrache, plăns şi el de curănd, mort de asemenea relativ tănăr, trecea ca o săgeată, fără să obosească, de la un capăt la celălalt al terenului, dribla, şuta fulgerător şi inscria. Dobrin işi construia spectacolul uluitor pe căţiva metri şi pasa magistral.


Imi amintesc primele mele luni la Vălcea, ca june ziarist, după terminarea facultăţii. Aveam un recamier intr-o cameră de bloc imprumutată de un coleg. Am urmărit cu sufletul la gură meciul susţinut de ai noştri la Budapesta. Dobrin a dat un gol magnific in poarta ungurilor. Am sărit pănă in tavan şi cănd am căzut la loc am rupt in două recamierul. Am luat in braţe televizorul şi l-am pupat. Gesturi de microbist nebun. De aceea ii inţeleg pe toţi cei care trec indureraţi pe lăngă sicriul celui care a fost idolul tinereţii lor. De la un punct incep insă exagerările. Autori, ca de obicei, politicienii.


Primarul Piteştilor, nu ştiu exact cum il cheamă, a propus Guvernului o zi de doliu naţional. Imi amintesc cu durere in suflet moartea profesorului universitar Tudor Popescu, membru al Academiei şi cel mai mare specialist al nostru in drept internaţional. Americanii l-au propus pentru premiul Nobel pentru Pace. Motivul? A salvat, prin abilităţi de jurist, in plină perioadă stalinistă, lăcaşurile de cult din Romănia, biserici ortodoxe sau catolice, sinagogi, moschei. A păstorit generaţii intregi de jurişti. Moartea lui s-a consumat public pitită după căteva mici anunţuri in coloanele mortuare ale ziarelor. De curănd a murit David Ohanesian, interpret magistral al rolului Oedip, coleg de scenă cu Pavarotti, ambasador al culturii romăneşti in lume. Condoleanţe reţinute, unele jelanii publice discrete. Nu ştiu ce s-a petrecut in Romănia cănd a murit Eminescu. Unul din cei mai mari prozatori ai lumii, Tolstoi, a murit intr-o staţie pustie de tren, dintr-o gubernie rusească undeva spre Siberia. Se certase cu nevasta şi plecase de acasă. A fost inmormăntat, el, marele prozator, marele moşier, ca ultimul sărman. Ţarul n-a fost la mormăntul lui cu toate că Tolstoi a valorat pentru Rusia căt o sută de ţari.


Departe de mine găndul de a minimaliza meritele fotbalistului Dobrin. Departe găndul de a suspecta de fals tristeţea suporterilor. Dar de aici pănă la doliu naţional e cale lungă. Sunt numeroşi concetăţeni care nu iubesc fotbalul. Habar n-au cine a fost Dobrin. Nu-i cunosc nici pe Hagi sau Mutu, glorii contemporane. Cum să-i obligi la o suferinţă care nu e a lor? Traian Băsescu, preşedintele care nu iartă, ca o muscă, nici un os de sfănt, nici un praznic şi nici un cadavru, s-a aşezat moţ şi peste gloria bietului Dobrin. Tristeţea lui, vecină ca intensitate cu cea de la inmormăntarea politică a lui Stolojan, m-a dat peste cap. A urmat fireşte bălciul cu steaua nu ştiu care de cavaler ş.a.m.d. Acestea, cred eu, sunt excesele, mizeria teatrului politic din Romănia.


Butonănd telefonul am dat de numele lui Octavian Paler. Ce-ar fi zis bătrănul Paler despre toate acestea? Am apăsat, cu măna tremurăndă, tasta. Din Calea Lactee nu mi-a răspuns vocea scriitorului, ci, mult mai de jos, robotul feminin care anunţa in engleză că numărul format "is not in service".
  Â

Citeşte mai multe despre:   editorial,   dobrin

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de