x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Joc de primavara

0
Autor: Marius Tucă 27 Mar 2006 - 00:00
Joc de primavara


Erau momente cand s-ar fi lasat cucerita fie si doar pentru a scapa de ea si de toate indoielile care nu-i dadeau nici o sansa ca sa se mai poata gandi ca, la randul ei, ar fi putut cuceri.



Nici nu mai imi amintesc daca se terminase iarna. De fapt, parea ca primavara statea la panda, pe undeva, printr-un semn, printr-un copac sau printr-un gand, printr-o piatra sau printr-o inima. Ar fi venit si ar fi plecat in acelasi timp, ii era si rau, dar ii era si bine. Ii era teama sa cotropeasca sau sa fie cotropita de la bun inceput. Incerca sa gaseasca un echilibru intre a veni si a fi, intre a sta si a respira, intre a musca pur si simplu din lume si viata si a se da inconstienta pe mana a ceea ce mai ramasese din iarna. Stia bine si de demult cat de firava, dar si cat de periculoasa e granita aceea care o lega de trecutul imediat sau cel devenit intre timp amintire. Si la fel de bine stia ca de fiecare data cand ajungea pana aici ii era teama. O teama pe care n-o avea de la bun inceput si nici n-o cuprindea dintr-o data. I se insinua incet, o simtea curgand pana si-n sange, ii alerga prin trup si prin minte si ii crestea o data cu ziua. Erau momente cand s-ar fi lasat cucerita fie si doar pentru a scapa de ea si de toate indoielile care nu-i dadeau nici o sansa ca sa se mai poata gandi ca, la randul ei, ar fi putut cuceri. Si simtea cum creste in ea, laolalta cu teama, o avalansa ciudata si puternica, parca dintr-o data si din nimic. Atunci ar fi vrut sa vina, sa nu mai sovaie, sa nu se mai gandeasca la nimic si sa se predea primului iesit in cale. Ar fi dat orice ca sa-si piarda atunci identitatea si amintirile, sa colinde lumea fara sa stie cine e si de unde vine, incotro merge si mai ales unde vrea sa ajunga. Trecuse, asadar, prea repede de la avalansa la ramuri, si acum fara greutate si aproape fara respiratie plutea pe undeva, fara sa-i pese daca, pana spre dimineata, va mai ramane anotimp sau altceva…
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de