x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jucătorul-preşedinte

0
Autor: Dragos Moldovan 21 Mai 2009 - 00:00

Orice vis de preamărire, chiar dacă se împlineşte, chiar dacă fiecare amănunt al imaginaţiei personale capătă consistenţă, rămâne tot un vis.



Orice jucător care a pătruns pe teren, fie el al fotbalului sau al politicii, al afacerilor sau gazdă a oricărei altfel de competiţii, se visează preşedinte. De acum încolo, timp de câteva fraze, o să folosesc substantivul "preşedinte" pentru a numi de fapt vedetele, indiferent de domeniul de activitate din care ar proveni ele: din presă, din sport, din muzică, din artă în general sau din politică.

Un fotbalist cu mingea la picior de la Fotbal Club Petroşani se visează căpitanul echipei naţionale. O divă expertă în playback îşi imaginează ridicând, în Londra, stadioane în picioare alături de Elton John. Când scriu editorialul ăsta îmi imaginez că am un rost pe lume, că pot ajunge să ating intimitatea unor conştiinţe, chiar şi fără Premiul Pulitzer, pe care, de ce nu?, poate cândva îl voi obţine.

Un om de afaceri care a rezistat muşcându-şi buzele pe piaţa liberă şi capitalistă visează să poată domina discuţia cu un mare bancher. Politicienii care se zbat pe ecranele televizoarelor ca nişte condamnaţi în lanţuri se visează preşedinte, judecătorii şi salvatorii naţiunii care deja i-a condamnat.

Avem un preşedinte-jucător. O tragedie umană. Un vis împlinit. În jurul căruia se prăbuşesc speranţe minuscule, umane, fireşti. Liniştea de acasă, singurătatea solemnă, viitorul previzibil al familiei, cuvintele spuse pentru ca acela care le ascultă să înţeleagă un singur lucru, clar, care îţi defineşte trăirea, fără echivoc.

Toate astea în schimbul a ce? A unui vis împlinit care s-a dovedit a fi iluzia imensă a unui om mai bun. Traian Băsescu este acum faţă în faţă cu ceea ce nu a putut fi şi nu va putea fi niciodată. Se luptă cu propria imaginaţie despre sine şi este strivit de ea. Fantoma asta este cea care îl înjură, cea care îl târăşte în mizeria cotidianului, cea care îl trage în jos, cea care îi agresează familia. Nu presa. Nu adversarii politici.

Traian Băsescu a început ca un simplu jucător pe terenul politicii. Şi, ca oricare jucător, s-a visat preşedinte. A ajuns. Preşedintele ăsta este cel care îl judecă astăzi. Cu multă vreme înaintea electoratului. Acum vrea să devină din nou unul dintre jucători. Un vis care ar putea să i se împlinească încă o dată. Şi care, din nou, să-l tragă înapoi la condiţia umană pe care o reprezintă de fapt, dincolo de orice vise. Un om ca oricare altul.

Care îndată ce a ieşit din găoacea spaţiului familiar este supus judecăţii publice, sentinţelor fără drept de apel, pronunţate instantaneu. Victima propriei imagini, în oglindă, fără un fundal care să o cosmetizeze. "M-am dezamăgit pe mine însumi", verdictul pe care şi l-a dat sieşi în Franţa, la fel cum Emil Constantinescu, în Germania, s-a declarat scârbit şi apatrid.

Intră în acţiune jucătorii-preşedinţi. Cei cu visele încă neîmplinite. Aspiranţii la dezastrul personal. Martirii inconştienţi. Brâncovenii vilelor din Primăverii. Vizionarii unei lumi în care nu cred nici ei înşişi. Cei care, în loc să se hrănească din mizeria cotidiană, se droghează cu ea. Cei incapabili să înveţe din altceva în afară de durerea pe care le-o provoacă celor care-i iubesc cu adevărat. J

ucătorii-preşedinţi atacă! Driblează cu speranţele. Nu cu ale mele, nu cu ale dumneavoastră. Cu ale lor şi cu ale celor care sunt gata să le fie alături oricând, oriunde şi oricum.

Privesc la Stolojan şi văd un copil al străzii politice. Îmi vine să-i dau de pomană un vot. Nu mai are nici un fel de speranţă şi asta, cumva, îl face înţeleptul care era odată. Săracul, i s-au împlinit atâtea vise de preamărire, încât a ajuns să privească uimit la cei care încă îi mai sunt alături.

Jocul însă continuă. Cu furie. Femei şi bărbaţi laolaltă se drogheză pe echipe, fiecare cu visul prescris pe reţetă individuală. Toropit de neputinţă în faţa unor domnişoare - doamne pe care le-aş vedea primind nu voturi, ci flori şi devotament, fac un vers: idealul feminin / e femeia gen Stalin.

Preşedintele-jucător. Ce tragică iluzie! Jucătorii-preşedinţi. Ce iluzii tragice!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de