x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Justiţie cu vibraţie

4
Autor: Marian Nazat 02 Sep 2013 - 13:37
În sala de judecată s-a iscat furtuna. Se simte în aerul electrizat dintr-odată. “Vă rog frumos să luaţi loc. Pentru numele lui Dumnezeu, luaţi loc,  doamna procuror !”  răbufneşte  judecătorul, o femeie blajină altfel. Da' de unde, acuzatorul statului insistă, indiferent la rugămintea completului. “Doamna procuror, mă ridic şi plec şi părăsesc  sala… vă rog frumos, lăsaţi-mă în pace, procuratura mă aşteaptă de partea astalaltă şi nu mă lasă în pace, aici dumneavoastră la fel, cum vreţi să judec dosarul în condiţiile astea ? Ne ridicăm  şi chemăm presa, terminăm cu astea !” fulgeră magistratul dindărătul crucii.
 
Scena este reală, ea s-a petrecut aievea, n-am schimbat o vorbă din dialogul  cu pricina. Disperarea din cuvintele judecătorului  de mai sus o intuiesc şi în tăcerea multora dintre colegii săi. Supuşi unei ofensive fără precedent, judecătorii români au devenit uşor, uşor, anexele procurorilor. Maşinării  programate doar să confirme rechizitoriile şi atât. Egalitatea de arme între acuzare şi apărare este o gogoriţă propagandistică în care nu mai cred nici studenţii de la… Agronomie. Egalitatea de care vorbeam ar trebui restabilită măcar între procuror şi judecător, apărarea oricum contează prea  puţin în ochii funcţionarilor însărcinaţi  de Bruxelles să ne monitorizeze poticnelile. Când loturi întregi de judecători  sunt plimbate pe la parchet să  dea socoteală în legătură cu convorbiri  telefonice suspecte, dreptul la un proces echitabil s-a năruit. Cum să împarţi  dreptatea dincolo de orice ingerinţă, de vreme ce figurezi cu o calitate incertă într-un dosar penal ? Undeva, la parchet, există o coală pe care tu ai scris o declaraţie ce  poate fi folosită oricând împotriva-ţi. Făptuitorul se transformă lesne  în învinuit, iar de aici încolo totul este o chestiune de zile. Alegi, iată, să ”colaborezi”  cu organul de urmărire penală şi condamni pe bandă rulantă, ce  imparţialitate şi convingeri proprii ? Nu se cade, de dragul orgoliului  profesional, să-ţi pierzi roba sacrosanctă şi aura de magistrat. Aşa că faci din carieră un compromis ruşinos, cu gândul la pensia ce va să fie cândva. Uneori îţi sare ţandăra chiar în timpul şedinţei de judecată şi ameninţi  cu presa, la atâta îţi reduci revolta. Te sufocă frustrarea, dar îţi accepţi statutul de persoană vulnerabilă, aflată pe o listă de bănuiţi. “Mă ridic şi părăsesc sala, chem presa !” este şi acesta un chip al reformei  justiţiei neaoşe în epoca globalizării absurde. Să ni-l asumăm ca atare şi să-l   dezvăluim  opiniei  publice, cât să-l mai pitim ?

Un judecător îl sună pe poliţistul din comună, prin intermediul primarului, şi-i cere o audienţă. Şeful de post îi primeşte curtenitor şi îi înregistrează pervers, prin depăşirea limitelor mandatului legal. Ştiţi  ce se scrie în  hotărârea de condamnare  a primului ? N-o să vă vină să credeţi, zău ! Cică “Era clar şi fără  putinţă de tăgadă că  în asemenea cazuri venea (n.m. judecătorul) pentru rezolvarea  unei probleme  nelegale, care nu se putea rezolva la telefon” !!? Aşadar, dragi judecători, un tovarăş de-al vostru a instituit o prezumţie de incorectitudine de care veţi scăpa anevoie. Oriunde veţi merge, după o prealabilă discuţie telefonică, veţi fi însoţiţi de nemeritata  suspiciune, “clar şi fără putinţă de tăgadă” !.
Şi atunci, ca să nu ai necazuri cu Ministerul Public, nu e mai înţelept să “înghiţi” toate “gogoşile judiciare” aruncate dintr-acolo ? Decât să  plângă mama, mai bine să jelească ăia din boxă, sună dintotdeauna deşteptăciunea băştinaşă. Supus unor presiuni şi provocări  neîntâlnite  altădată, judecătorul român este pândit la fiecare pas. În sală, procurorul de şedinţă, afară, Parchetul,  sub robă şi-n dosul Bibliei de pe masă, microfoane. Başca ecranul televizorului şi hârtia de ziar, toţi îi sunt potrivnici, nimeni nu-i sare în ajutor. Iar deasupra, nemulţumirea  justiţiabililor, niciodată împăcaţi cu verdictul ! O singură scăpare are: competenţa şi corectitudinea !

“Orfanii Justiţiei” este sintagma defel onorabilă cu care sunt gratulaţi tinerii ieşiţi de pe băncile  Institutului Naţional de Magistratură. Li se zice aşa pentru “n-au mamă, n-au tată “ şi condamnă exemplar, cu deplasată severitate. De parcă noi, cei vechi, eram altcumva în tinereţe ! Aidoma  gândeam şi noi, în excesele justiţiare ale pubertăţii…Norocul nostru s-au numit şefii cărora ne subordonam, adesea cu îndărătnicie, şi care ne temperau zeloşenia. Azi, “orfanii” de care vă povestesc au şefi tot dintre ei, iar un exces n-a domolit nicicând un alt exces. Dimpotrivă, s-au  aţâţat  unul pe altul şi de aici lipsa de măsură în hotărârile judecătoreşti recente.

Un judecător se plânge că sediul instanţei e înţesat de microfoane şi deplânge imprudenţa unei colege: “…nu e conştientă că în birou nu se vorbeşte …(…) În toate  birourile. Şi la mine şi la …A trebuit s-o scot, «bă, nu aici», să nu …Da, la ea în birou  vorbeşte… (…)  Păi, da' se aude … Ştiţi cum vibrează pereţii ?” Vasăzică, Justiţia vibrează. La orice semnal transmis dinspre cei care au montat aparatele de ascultat, tehnica de interceptare. Să ne mai mire, prin urmare, soluţiile pronunţate în dosarele controversate ? Deloc.

Alt judecător se confesează traficantului de influenţă: “Deci îţi spun eu !  Este ca la piaţă: cine dă mai mult. Şi nu se poate aşa ceva”. Ba bine că  nu, se poate, o arată ultimele anchete anticorupţie. “Hai la mine, am o achitare proaspătă, abia culeasă,  e ecologică ! O dau ieftin”, aud parcă  strigându-se dindărătul tarabei pe care este desenată o balanţă. Sau : “Vând la preţuri negociabile pedepse neprivative  de libertate, gustaţi-le, sunt zemoase şi dulci !” Ori : “Apropiaţi-vă,  aveţi posibilitatea să cumpăraţi de la mine pachete promoţionale  cu liberări  provizorii şi amenzi administrative, nu costă cine ştie ce, e final de sezon !”

Mă doare visul de odinioară scriind toate  astea, închipuirile despre dreptate trăite de studentul la drept care am fost cândva s-au năruit pe rând. O scriu cu părere de  rău şi simt deşirându-se definitiv toate iluziile mele….


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de