Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Suma unor asemenea acte de justiţie este injustiţia absolută. Noaptea acestei injustiţii se lasă greu peste destinul României. Tocmai cei care o perpetuează ar trebui aduşi încătuşaţi la judecata Cetăţii.
Dacă justiţia îl va condamna pe judecătorul Florin Costiniu pentru trafic de influenţă şi luare de mită, vom avea tot timpul spre a-l blama. Dacă îl va găsi nevinovat nu ne va ajunge o viaţă spre a repara răul făcut refunzându-i prezumţia de nevinovăţie.
"Vă rog să aplicaţi principiile de drept! Vi-o cer în apărarea justiţiei iar nu în apărarea mea, căci viaţa mea este oricum distrusă." Acestea sunt cuvintele de un incontestabil dramatism adresate de Costiniu completului de nouă judecători ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie care urma să hotărască dacă judecarea acuzelor ce îi fuseseră aduse de Parchet trebuia să aibă loc cu inculpatul în stare de arest.
Procurorii au susţinut că punerea în libertate a lui Costiniu ar crea pericol social întrucât ar conduce la tulburarea lăuntrică a unei opinii publice revoltate de faptele imputate acestuia. Cu alte cuvinte societatea îl condamnase deja pe inculpat şi orice gest prin care condamnarea era pusă la îndoială ameninţa liniştea publică. Argumentaţie pe cât de uluitoare pe atât de revoltătoare. (Pseudo)demonstraţie dezvăluind barbaria în care sunt împinşi românii.
Cine este vinovat de o asemenea involuţie care face ca emoţia străzii să se substituie raţiunii judecătorilor, suspiciunea să ia locul probei, sentinţa să preceadă judecăţii, vieţi dedicate ideii de justiţie să fie distruse de furia irezistibilă a unei populaţii care nu mai ştie nici ce este nici unde să găsească dreptatea? Răspunsul este: telejustiţia. Adică o conspiraţie între o mass media iresponsabilă, setoasă de senzaţional ieftin şi o magistratură politizată, incompetentă şi ticăloşită. Această conspiraţie se face vinovată de genocidul cultural care transformă poporul român într-o populaţie lipsită de speranţă şi repere. Tot mai nesigur de sine el trece de la disperare la autoflagelare şi de aici la sacrificarea rituală cu presupuse virtuţi exorciste a celor care îi ţin loc de elită.
În loc să întărim instituţiile statului de drept care funcţionează cu succes în toată lumea democratică şi care au reuşit dacă nu să eradicheze măcar să ţină în frâu corupţia (poliţie, parchet, justiţie etc.), noi creăm monştri justiţiari de tipul DNA sau ANI, în coliziune nu doar cu Constituţia ci şi cu principiile fundamentale ale dreptului din lumea civilizată. Funcţionând ca o jurisdicţie paralelă, combinaţie între Sfânta Inchiziţie şi poliţia politică, aceştia ignoră la grămadă beneficiul dubiului şi drepturile omului, încalcă demintatea umană şi dreptul la apărare, incriminează fapte comise făsă intenţie şi sancţionează acţiuni fără pericol social. Numai nişte birocraţi arieraţi ai UE ar elogia astfel de instituţii străine de logica unei Constituţii la elaborarea căreia democraţiile europene însele au vegheat.
