Kaczynski. Întrebări din lagărul actualităţii

Îmi place să spun despre mine că fac parte din acea categorie de oameni care nu îşi exhibă paranoia în public. Prefer să păstrez aceste momente de eliberare psihică pentru un cadru intim, eventual familial. Astăzi va fi o excepţie pentru că pur şi simplu nu mă mai pot abţine. Dar îmi iau şi măsurile de precauţie necesare şi precizez că am pierdut contactul cu ştiinţele exacte din anul 1987.

O bună parte din elita politică poloneză, în frunte cu preşedintele Lech Kacynzski şi soţia sa, au murit într-un accident de avion cauzat se pare, aşa cum acreditează deocamdată toate sursele, unei erori de pilotaj. Comandantul aeronavei prezidenţiale, după ce a încercat de 3 ori, de trei ori!!!, să aterizeze, a făcut-o a patra oară, însă nu pe pistă, ci la marginea unei păduri. Aş vrea să păstrez sobrietatea momentului şi de aceea nu voi face nici un fel de speculaţii în legătură cu acest subiect. Ţin numai să subliniez că la bordul aeronavei se afla preşedintele celei mai mari ţări din Europa Centrală şi una dintre cele mai importante în Uniunea Europeană.

Însă problema aterizării în pădure şi a felului în care arăta avionul mă precupă pe mine. Eu zic aşa, că un Tupolev de ăla are jdemii de tone, nu ştiu, cântăreşte mult, mult-de-tot. Mai venea şi cu oarece viteză. Îmi imaginez că impactul unei chestii de asta cu nişte copaci are efectul pe care îl produce presiunea degetului mare asupra unui chibrit sprijinit pe index şi degetul mijlociu. Sunt de acord că lovind copacii avionul s-a dezechilibrat, s-a descentrat, a venit în bot sau pe o aripă. Dar am înţeles că pe acolo copacii au cam opt metri. Cred că anvergura aripilor Tupolevului este mai mare, ca să nu mai vorbim de distanţa dintre botul şi coada aparatului de zbor. Şi atunci, cum s-a rupt, parcă în trei bucăţi, CORPUL avionului? Să i se fi rupt o aripă, să fi luat foc, aş fi înţeles. Dar în cazul ăsta tot ar mai fi apucat să se salveze câţiva. În schimb, situaţia de pe teren arată nu numai că nu au existat supravieţuitori, dar şi că DOAR 14 CADAVRE AU PUTUT FI IDENTIFICATE.

Mă rog, astea sunt nelămuririle mele, persoană cu desăvârşire atehnică şi a cărei minte, care şi aşa nu poate pătrunde tainele fizicii şi se află în cea mai întunecată fundătură când vine vorba despre pilotaj, este cu asupra de măsură încurcată când află informaţia ca echipajul nu s-a putut înţelege cu turnul de control din cauza limbilor vorbite.

E foarte tristă lumea în care trăim. Searbădă şi aproape fără bucurii în afara celor pe care le poţi găsi împreună cu familia şi prietenii. În rest, un program care îţi impune un ritm diabolic, cronometrat la secundă. Trăim în lagărul actualităţii. Prima ştire. Asta este tot ceea ce contează. Fie că e vorba despre destinul unor oameni sau de rezultatul unui meci de fotbal. După prima ştire, toţi executăm programul impus.